Cel mai vechi epos al umanitatii, opera , este creatia unui genial poet  babilonian necunoscut, care a trait probabil pe la inceputul celui de-al  II-lea mileniu i.e.n. Conservarea lui s-a datorat intelepciunii unui  rege asirian, Asurbanipal, care din dragoste si pretuire pentru tot ceea  ce inseamna cunoastere, a dispus ca toate scrierile importante  (poetice, religioase, stiintifice, politice etc.) din limbile asiriana  si babiloneana sa fie aduse si depozitate in renumita sa biblioteca de  la Ninive. Ulterior, invaziile popoarelor vecine au distrus memorabilul  edificiu, iar arsita si ploaia au desavirsit, de-a lungul timpului,  acest proces distructiv, facind sa se piarda o mare parte dintr-un  inestimabil tezaur spiritual. Soarta a hotarit insa ca cea mai  mistuitoare cautare a vietii fara de moarte din literatura lumii,  Epopeea lui Ghilgames, sa scape de urgia omului si a vremii, spre a ne  revela una din ipostazele nemuririi. Ivita in cadrul civilizatiei care a  inflorit pe pamintul dintre Tigru si Eufrat, lucrarea si-a extras  substanta, ca toate operele de acest fel, din numeroase poeme eroice sau  escatologice de origine sumeriana, care au avut drept figura centrala  pe Ghilgames sau al caror continut putea scoate in relief unele  trasaturi de caracter sau fapte ale acestuia. Intr-o carte dedicata  primelor manifestari ale spiritualitatii omenesti, S.N. Kramer  mentioneaza existenta a sase poeme de acest fel. Importanta descoperirii  acestora, de catre cercetatorii vestigiilor asirio-babiloniene, a fost  covirsitoare pentru istoria literaturilor. In primul rind, prin studiul  comparat al textelor, s-a putut dovedi, cu argumente de prim ordin,  originalitatea epopeii babiloniene, iar, in al doilea rind, s-a ajuns la  intelegerea exacta a modului in care s-au nascut marile creatii epice  anonime ale lumii antice. Unsprezece tablite de caramizi arse, numerotate  cu grija, dar rareori aflate intr-o stare buna, au pastrat, in  scrijeliturile enigmaticului scris cuneiform, ispravile si suferintele.