„Imi amintesc ca omul de serviciu de la scoala elementara din Cellino m-a intrebat:
    Tu ce vrei sa faci cand vei fi mare ?
    Si eu i-am raspuns, aproape tipand:
    Eu trebuie sa cant!
    Dar tu esti fiu de tarani. Unde vrei sa pleci?
    Eu am aruncat sapa! Eu trebuie sa cant!“

     Mai adevarata decat orice „reality“, mai emotionanta decat orice tiparitura este aceasta autobiografie a lui Al Bano, cantaret popular inca din nastere, prin muzica si prin spirit. Este istoria unui miracol meridional, o epopee ce pleaca de la Cellino San Marco si traverseaza lumea, fara insa a parasi vreodata acel pamant. Este istoria unui tanar din Puglia, fiu de tarani si poate sortit el insusi sa fie taran, daca nu existau cele doua calitati de exceptie: o voce care pare ca nu se stinge niciodata si o tarie de caracter la fel ca aceea a unui razboinic medieval.
    Dupa ani si ani, in care a se vorbi despre viata sa personala devenise un sport national, Al Bano decide sa faca lumina el insusi asupra a tot ceea ce il priveste. Scrie despre povestea intrerupta cu Romina Power: „Doua persoane fiice a doua lumi diverse, de culturi total opuse, care gasesc un punct comun si merg impotriva oricarui tip de regula, creand un sistem de viata unde cuvantul «imposibil» poate chiar sa dispara“. Apoi prinde curaj, cum se tine suflarea inainte de o nota inalta, si cu pagini inedite, de extraordinara emotivitate, coboara in misterul ranii celei mai profunde din viata sa: disparitia fiicei Ylenia. Si intre Loredana Lecciso si episodul Insula faimosilor, povesteste, fara rezerva si patima, despre ostracizare si despre pacatele capitale din lumea cancanului si cea a spectacolului.
    O mare istorie italiana, care se misca intre iubiri de poveste si dureri de spirit blestemat, intre cerul religiei si pamantul campului, intre zilele de chelner in restaurante si acelea de star in fata potentatilor lumii. Curajul infinit al unui om cu o inima curata si puternica, asa cum este si vocea sa.