Eu si Mos Craciun
Eu si Mos Craciun
Cea mai indragita serie de povesti de Craciun pentru copii.
Sa inceapa batalia pentru Craciun!
Nu e usor sa fii copil si sa cresti in Elfhelm, chiar daca parintii tai adoptivi sunt Mos Craciun si Mama Craciun.
De exemplu, scoala elfilor poate fi de-a dreptul plictisitoare cand trebuie sa canti colinde de Craciun in fiecare zi – chiar si in iulie – si cand pici la toate examenele de facut jucarii. Sa nu mai zicem ca e mereu foarte, foarte frig.
Dar cand gelosul Iepuras de Paste si armata lui de iepuri ataca Elfhelm pentru a opri Craciunul, e randul Ameliei sa-si ajute noua familie si pitorescul sat de elfi ca sa pastreze viu spiritul Craciunului, inainte sa fie prea tarziu…
Sa inceapa batalia pentru Craciun!
Nu e usor sa fii copil si sa cresti in Elfhelm, chiar daca parintii tai adoptivi sunt Mos Craciun si Mama Craciun.
De exemplu, scoala elfilor poate fi de-a dreptul plictisitoare cand trebuie sa canti colinde de Craciun in fiecare zi – chiar si in iulie – si cand pici la toate examenele de facut jucarii. Sa nu mai zicem ca e mereu foarte, foarte frig.
Dar cand gelosul Iepuras de Paste si armata lui de iepuri ataca Elfhelm pentru a opri Craciunul, e randul Ameliei sa-si ajute noua familie si pitorescul sat de elfi ca sa pastreze viu spiritul Craciunului, inainte sa fie prea tarziu…
Fragment din cartea "Eu si Mos Craciun" de Matt Haig:
"Atunci am facut singurul lucru la care eram cea mai priceputa din lume. M-am urcat pe horn.
Spre deosebire de casele elfilor, casa lui Mos Craciun fusese construita la scara omeneasca, inclusiv hornul. Asadar a fost simplu pentru mine se incap inauntru. La jumatatea distantei in sus, mi-am proptit picioarele si spatele de peretii opusi ai hornului plin de funingine si am stat acolo, cu genunchii la piept, si am mai plans o vreme.
As fi vrut sa raman acolo pentru totdeauna.
Nevazuta, in intuneric, fara sa deranjez sau sa jignesc pe nimeni.
Cum plangeam eu asa, mi-am dat seama de un lucru - nu eram potrivita nicaieri. N-aveam sa ma integrez niciodata, oriunde m-as fi aflat. In Londra, la azilul de saraci, eu eram cea pe care domnul Jeremiah Creeper o ura cel mai mult. Niciodata nu ma integrasem. Chiar si inainte de asta, faptul ca eram o fata-cosar ma facea un fel de ciudatenie printre ceilalti copii. Iar acum, poftim, se intampla din nou. Tocmai aici, dintre toate locurile, unde crezusem ca viata avea sa fie minunata si magica. Unde crezusem ca aveam sa fiu fericita pentru totdeauna.
Dar nu plangeam pentru mine.
Adica, nu numai pentru mine.
Plangeam fiindca facusem situatia si mai grea pentru Mos Craciun. Probabil tot Elfhelmul avea sa se intoarca impotriva lui acum.
In timp ce faceam eforturi sa incetez cu suspinele, am auzit ceva de jos.
O voce.
- Amelia?
M-am uitat si, in intuneric, am vazut fata lui Mary privind in sus, la mine. Se aplecase in vatra si parea, de buna seama, surprinsa sa ma gaseasca acolo.
- Ce faci acolo, sus, scumpo?
- Voiam doar sa fiu singura.
- Pai, cu totii vrem sa fim singuri, uneori. Eu cu siguranta vreau. Insa atunci ma duc doar in camera mea si inchid usa. Nu ma sui intr-un horn.
- Mie imi plac hornurile, i-am spus. Stiu ce sa fac intr-un horn. Spre deosebire de oriunde in alta parte.
- Vino sa mananci niste mure si sa-mi spui care e problema.
Am ascultat-o si am coborat.
- Ia uite ce fata ai! a exclamat ea. Cu toata funinginea aia. Cu toate lacrimile alea.
M-am uitat in oglinda. Lacrimile sapasera mici fagase prin funingine.
- Ce s-a intamplat, Amelia? Ce e in neregula?
M-am gandit la pagina de titlu a Adevarului Zilei. M-am gandit la sanie. M-am gandit la scoala. M-am gandit la atelier. M-am gandit la cum fusesem aproape mancata de un copac. M-am gandit la Mos Vodol, care fusese impotriva mea de la inceput. M-am gandit la toti ochii atintiti asupra mea pe Strada Principala, langa standul de ziare.
- Totul.
Si i-am spus. I-am spus totul. Apoi - cand Mos Craciun a venit acasa - Mary i-a spus si lui.
Dar Mos Craciun stia.
- Am vazut ziarul, a zis el, asezandu-se in balansoar cu Capitanul Funingine torcand in poala. Mos Vodol s-a apucat iar de smecheriile lui.
- Imi pare atat de rau, am zis eu. N-ar fi trebuit stau niciodata aici. Ar trebui sa ma intorc la Londra. Ar trebui sa ma duci acolo, in seara asta."
"Atunci am facut singurul lucru la care eram cea mai priceputa din lume. M-am urcat pe horn.
Spre deosebire de casele elfilor, casa lui Mos Craciun fusese construita la scara omeneasca, inclusiv hornul. Asadar a fost simplu pentru mine se incap inauntru. La jumatatea distantei in sus, mi-am proptit picioarele si spatele de peretii opusi ai hornului plin de funingine si am stat acolo, cu genunchii la piept, si am mai plans o vreme.
As fi vrut sa raman acolo pentru totdeauna.
Nevazuta, in intuneric, fara sa deranjez sau sa jignesc pe nimeni.
Cum plangeam eu asa, mi-am dat seama de un lucru - nu eram potrivita nicaieri. N-aveam sa ma integrez niciodata, oriunde m-as fi aflat. In Londra, la azilul de saraci, eu eram cea pe care domnul Jeremiah Creeper o ura cel mai mult. Niciodata nu ma integrasem. Chiar si inainte de asta, faptul ca eram o fata-cosar ma facea un fel de ciudatenie printre ceilalti copii. Iar acum, poftim, se intampla din nou. Tocmai aici, dintre toate locurile, unde crezusem ca viata avea sa fie minunata si magica. Unde crezusem ca aveam sa fiu fericita pentru totdeauna.
Dar nu plangeam pentru mine.
Adica, nu numai pentru mine.
Plangeam fiindca facusem situatia si mai grea pentru Mos Craciun. Probabil tot Elfhelmul avea sa se intoarca impotriva lui acum.
In timp ce faceam eforturi sa incetez cu suspinele, am auzit ceva de jos.
O voce.
- Amelia?
M-am uitat si, in intuneric, am vazut fata lui Mary privind in sus, la mine. Se aplecase in vatra si parea, de buna seama, surprinsa sa ma gaseasca acolo.
- Ce faci acolo, sus, scumpo?
- Voiam doar sa fiu singura.
- Pai, cu totii vrem sa fim singuri, uneori. Eu cu siguranta vreau. Insa atunci ma duc doar in camera mea si inchid usa. Nu ma sui intr-un horn.
- Mie imi plac hornurile, i-am spus. Stiu ce sa fac intr-un horn. Spre deosebire de oriunde in alta parte.
- Vino sa mananci niste mure si sa-mi spui care e problema.
Am ascultat-o si am coborat.
- Ia uite ce fata ai! a exclamat ea. Cu toata funinginea aia. Cu toate lacrimile alea.
M-am uitat in oglinda. Lacrimile sapasera mici fagase prin funingine.
- Ce s-a intamplat, Amelia? Ce e in neregula?
M-am gandit la pagina de titlu a Adevarului Zilei. M-am gandit la sanie. M-am gandit la scoala. M-am gandit la atelier. M-am gandit la cum fusesem aproape mancata de un copac. M-am gandit la Mos Vodol, care fusese impotriva mea de la inceput. M-am gandit la toti ochii atintiti asupra mea pe Strada Principala, langa standul de ziare.
- Totul.
Si i-am spus. I-am spus totul. Apoi - cand Mos Craciun a venit acasa - Mary i-a spus si lui.
Dar Mos Craciun stia.
- Am vazut ziarul, a zis el, asezandu-se in balansoar cu Capitanul Funingine torcand in poala. Mos Vodol s-a apucat iar de smecheriile lui.
- Imi pare atat de rau, am zis eu. N-ar fi trebuit stau niciodata aici. Ar trebui sa ma intorc la Londra. Ar trebui sa ma duci acolo, in seara asta."
PRP: 52.85 Lei
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
49.15Lei
49.15Lei
52.85 LeiPrimești 49 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
Cea mai indragita serie de povesti de Craciun pentru copii.
Sa inceapa batalia pentru Craciun!
Nu e usor sa fii copil si sa cresti in Elfhelm, chiar daca parintii tai adoptivi sunt Mos Craciun si Mama Craciun.
De exemplu, scoala elfilor poate fi de-a dreptul plictisitoare cand trebuie sa canti colinde de Craciun in fiecare zi – chiar si in iulie – si cand pici la toate examenele de facut jucarii. Sa nu mai zicem ca e mereu foarte, foarte frig.
Dar cand gelosul Iepuras de Paste si armata lui de iepuri ataca Elfhelm pentru a opri Craciunul, e randul Ameliei sa-si ajute noua familie si pitorescul sat de elfi ca sa pastreze viu spiritul Craciunului, inainte sa fie prea tarziu…
Sa inceapa batalia pentru Craciun!
Nu e usor sa fii copil si sa cresti in Elfhelm, chiar daca parintii tai adoptivi sunt Mos Craciun si Mama Craciun.
De exemplu, scoala elfilor poate fi de-a dreptul plictisitoare cand trebuie sa canti colinde de Craciun in fiecare zi – chiar si in iulie – si cand pici la toate examenele de facut jucarii. Sa nu mai zicem ca e mereu foarte, foarte frig.
Dar cand gelosul Iepuras de Paste si armata lui de iepuri ataca Elfhelm pentru a opri Craciunul, e randul Ameliei sa-si ajute noua familie si pitorescul sat de elfi ca sa pastreze viu spiritul Craciunului, inainte sa fie prea tarziu…
Fragment din cartea "Eu si Mos Craciun" de Matt Haig:
"Atunci am facut singurul lucru la care eram cea mai priceputa din lume. M-am urcat pe horn.
Spre deosebire de casele elfilor, casa lui Mos Craciun fusese construita la scara omeneasca, inclusiv hornul. Asadar a fost simplu pentru mine se incap inauntru. La jumatatea distantei in sus, mi-am proptit picioarele si spatele de peretii opusi ai hornului plin de funingine si am stat acolo, cu genunchii la piept, si am mai plans o vreme.
As fi vrut sa raman acolo pentru totdeauna.
Nevazuta, in intuneric, fara sa deranjez sau sa jignesc pe nimeni.
Cum plangeam eu asa, mi-am dat seama de un lucru - nu eram potrivita nicaieri. N-aveam sa ma integrez niciodata, oriunde m-as fi aflat. In Londra, la azilul de saraci, eu eram cea pe care domnul Jeremiah Creeper o ura cel mai mult. Niciodata nu ma integrasem. Chiar si inainte de asta, faptul ca eram o fata-cosar ma facea un fel de ciudatenie printre ceilalti copii. Iar acum, poftim, se intampla din nou. Tocmai aici, dintre toate locurile, unde crezusem ca viata avea sa fie minunata si magica. Unde crezusem ca aveam sa fiu fericita pentru totdeauna.
Dar nu plangeam pentru mine.
Adica, nu numai pentru mine.
Plangeam fiindca facusem situatia si mai grea pentru Mos Craciun. Probabil tot Elfhelmul avea sa se intoarca impotriva lui acum.
In timp ce faceam eforturi sa incetez cu suspinele, am auzit ceva de jos.
O voce.
- Amelia?
M-am uitat si, in intuneric, am vazut fata lui Mary privind in sus, la mine. Se aplecase in vatra si parea, de buna seama, surprinsa sa ma gaseasca acolo.
- Ce faci acolo, sus, scumpo?
- Voiam doar sa fiu singura.
- Pai, cu totii vrem sa fim singuri, uneori. Eu cu siguranta vreau. Insa atunci ma duc doar in camera mea si inchid usa. Nu ma sui intr-un horn.
- Mie imi plac hornurile, i-am spus. Stiu ce sa fac intr-un horn. Spre deosebire de oriunde in alta parte.
- Vino sa mananci niste mure si sa-mi spui care e problema.
Am ascultat-o si am coborat.
- Ia uite ce fata ai! a exclamat ea. Cu toata funinginea aia. Cu toate lacrimile alea.
M-am uitat in oglinda. Lacrimile sapasera mici fagase prin funingine.
- Ce s-a intamplat, Amelia? Ce e in neregula?
M-am gandit la pagina de titlu a Adevarului Zilei. M-am gandit la sanie. M-am gandit la scoala. M-am gandit la atelier. M-am gandit la cum fusesem aproape mancata de un copac. M-am gandit la Mos Vodol, care fusese impotriva mea de la inceput. M-am gandit la toti ochii atintiti asupra mea pe Strada Principala, langa standul de ziare.
- Totul.
Si i-am spus. I-am spus totul. Apoi - cand Mos Craciun a venit acasa - Mary i-a spus si lui.
Dar Mos Craciun stia.
- Am vazut ziarul, a zis el, asezandu-se in balansoar cu Capitanul Funingine torcand in poala. Mos Vodol s-a apucat iar de smecheriile lui.
- Imi pare atat de rau, am zis eu. N-ar fi trebuit stau niciodata aici. Ar trebui sa ma intorc la Londra. Ar trebui sa ma duci acolo, in seara asta."
"Atunci am facut singurul lucru la care eram cea mai priceputa din lume. M-am urcat pe horn.
Spre deosebire de casele elfilor, casa lui Mos Craciun fusese construita la scara omeneasca, inclusiv hornul. Asadar a fost simplu pentru mine se incap inauntru. La jumatatea distantei in sus, mi-am proptit picioarele si spatele de peretii opusi ai hornului plin de funingine si am stat acolo, cu genunchii la piept, si am mai plans o vreme.
As fi vrut sa raman acolo pentru totdeauna.
Nevazuta, in intuneric, fara sa deranjez sau sa jignesc pe nimeni.
Cum plangeam eu asa, mi-am dat seama de un lucru - nu eram potrivita nicaieri. N-aveam sa ma integrez niciodata, oriunde m-as fi aflat. In Londra, la azilul de saraci, eu eram cea pe care domnul Jeremiah Creeper o ura cel mai mult. Niciodata nu ma integrasem. Chiar si inainte de asta, faptul ca eram o fata-cosar ma facea un fel de ciudatenie printre ceilalti copii. Iar acum, poftim, se intampla din nou. Tocmai aici, dintre toate locurile, unde crezusem ca viata avea sa fie minunata si magica. Unde crezusem ca aveam sa fiu fericita pentru totdeauna.
Dar nu plangeam pentru mine.
Adica, nu numai pentru mine.
Plangeam fiindca facusem situatia si mai grea pentru Mos Craciun. Probabil tot Elfhelmul avea sa se intoarca impotriva lui acum.
In timp ce faceam eforturi sa incetez cu suspinele, am auzit ceva de jos.
O voce.
- Amelia?
M-am uitat si, in intuneric, am vazut fata lui Mary privind in sus, la mine. Se aplecase in vatra si parea, de buna seama, surprinsa sa ma gaseasca acolo.
- Ce faci acolo, sus, scumpo?
- Voiam doar sa fiu singura.
- Pai, cu totii vrem sa fim singuri, uneori. Eu cu siguranta vreau. Insa atunci ma duc doar in camera mea si inchid usa. Nu ma sui intr-un horn.
- Mie imi plac hornurile, i-am spus. Stiu ce sa fac intr-un horn. Spre deosebire de oriunde in alta parte.
- Vino sa mananci niste mure si sa-mi spui care e problema.
Am ascultat-o si am coborat.
- Ia uite ce fata ai! a exclamat ea. Cu toata funinginea aia. Cu toate lacrimile alea.
M-am uitat in oglinda. Lacrimile sapasera mici fagase prin funingine.
- Ce s-a intamplat, Amelia? Ce e in neregula?
M-am gandit la pagina de titlu a Adevarului Zilei. M-am gandit la sanie. M-am gandit la scoala. M-am gandit la atelier. M-am gandit la cum fusesem aproape mancata de un copac. M-am gandit la Mos Vodol, care fusese impotriva mea de la inceput. M-am gandit la toti ochii atintiti asupra mea pe Strada Principala, langa standul de ziare.
- Totul.
Si i-am spus. I-am spus totul. Apoi - cand Mos Craciun a venit acasa - Mary i-a spus si lui.
Dar Mos Craciun stia.
- Am vazut ziarul, a zis el, asezandu-se in balansoar cu Capitanul Funingine torcand in poala. Mos Vodol s-a apucat iar de smecheriile lui.
- Imi pare atat de rau, am zis eu. N-ar fi trebuit stau niciodata aici. Ar trebui sa ma intorc la Londra. Ar trebui sa ma duci acolo, in seara asta."
Detaliile produsului
De același autor
Review-uri
04D58A8BAA2594C0E9E612511F771F3C
09/04/2023 14:51
Cele mai frumoase cărți de Crăciun sunt cele ale lui Matt Haig. Acest volum vine cu o nouă aventură pentru copii. Este minunată. Nouă ne plac toate volumele din serie.
Arată mai mult
Gabi Citeste
11/03/2023 14:24
Toate cărțile din această serie destinată Crăciunului a fost pe placul nostru. Ne-a plăcut foarte mult și ne-am amuzat împreună.
Arată mai mult
Georgiana Florina
28/02/2023 13:34
Este foarte frumoasă postea. Aproape la fel de frumoasă ca Un băiat numit Crăciun. O poveste magnifică pe care o recomand cu drag.
Arată mai mult
Ioana444
17/01/2021 08:00
Achiziție verificată
O carte extrem de frumoasa, la fel ca celelalte din această colecție!
Arată mai mult
Manescu Carmen
08/01/2021 23:51
Achiziție verificată
Băiețelul meu a fost incantat de carte , deci am primit un feedback pozitiv. In timpul liber , voi urma eu sa o citesc .
Arată mai mult
Fanik.craciun
17/11/2020 17:00
o carte frumoasa, un stil clar și direct, ajunge acolo unde trebuie. Deschide pofta de citit celor mai mici dintre cititori și ii acaparează. Si povestea în sine înduioșează micuții.
Arată mai mult
