Traducere si postfata de Mioara Caragea
Cel mai polemic roman al lui Jose Saramago,Evanghelia dupa Isus Cristos(1991), a stirnit la aparitie puternice reactii din partea Bisericii si a provocat in mod indirect autoexilul autorului. Romanul reconstruieste o viata apocrifa a lui Isus si se axeaza pe tema culpei si a responsabilitatii. Desi fusese instiintat ca se pregatea masacrul inocentilor, Iosif isi salveaza doar propriul copil si este urmarit pina la moarte de vina de a fi fost, prin omisiune, complicele crimei lui Irod. Inseparabil de Diavol, umbra si acolitul sau, Dumnezeu nu ezita sa-si sacrifice unicul fiu pentru a-si satisface nemarginita sete de putere care, dupa sacrificiul lui Isus, va cere noi si noi varsari de singe: martiri, victimele Inchizitiei, multiplele asasinate din razboaiele religioase. Fragment din "Evanghelia dupa Isus Cristos" de Jose Saramago

"Noaptea mai are inca viata lunga. Opaitul de ulei, atirnat intr-un cui linga usa, este aprins, insa flacara, vibrind ca o mica migdala luminoasa, cu greu reuseste, tremuratoare, instabila, sa reziste masei intunecate care o inconjoara si umple casa de sus pina jos, pina in ultimele unghere, acolo unde beznele sint atit de dese, incit par a fi devenit solide. Iosif se trezi tresarind, de parca cineva brusc l-ar fi zgiltiit de umar, dar va fi fost iluzia unui vis risipit de indata, caci, in aceasta casa, nu traieste decit el si femeia, care nu s-a miscat si doarme. Nu-i sta in obicei sa se trezeasca astfel, in miez de noapte, in general nu se desteapta pina cind larga crapatura a usii nu incepe sa rasara din intuneric, cenusie si rece. De nenumarate ori se gindise c-ar trebui s-o astupe, nimic mai usor pentru un timplar, sa potriveasca si sa bata in cuie o simpla scindurica de lemn care i-a prisosit de la o lucrare, insa era atit de obisnuit sa dea cu ochii, de cum ii deschidea, de acea fisie verticala de lumina, vestitoare a zilei, incit ajunsese sa-si imagineze, fara sa-i pese de absurditatea ideii, ca daca ea ar lipsi, poate n-ar mai fi in stare sa se smulga din beznele somnului, ale trupului sau si ale lumii. Crapatura usii facea parte din casa, ca si peretii si tavanul, cuptorul sau podeaua de pamint batatorit. In soapta, ca sa nu-si trezeasca femeia, care dormea in continuare, rosti prima binecuvintare a zilei, cea care trebuie spusa ori de cite ori ne intoarcem din misterioasa tara a somnului, Lauda tie, Doamne, Dumnezeul nostru, regele universului, pentru ca, prin puterea mizericordiei tale, astfel imi restitui, viu si aidoma, sufletul."