Nori grei de nefericire atarna deasupra Protectoratului: an de an, locuitorii sunt nevoiti sa sacrifice cate un bebelus ca vrajitoarea cea rea sa nu se razbune pe ei.

 

De cealalta parte a zidurilor orasului se intinde Mlastina plina de pericole, unde traieste Xan, batrana care an de an ia copiii alesi pentru sacrificiu si ii duce tocmai in celalalt capat al padurii, unde ii lasa in grija oamenilor din Orasele Libere.

 

Pe drum, Xan ii tine pe copii la piept si le da sa bea lumina stelelor. O data, o singura data, din greseala, batrana hraneste o fetita cu lumina lunii, dandu-i astfel puteri magice neinchipuit de mari si legandu-si pe vecie destinul de al fetei care a baut luna.

 

Imposibil de lasat din mana! Fata care a baut luna e la fel de captivanta si de complexa ca Peter Pan si Vrajitorul din Oz. - The New York Times Book Review

 

 

 

"-Si pe urma, insista ea, intr-o noapte, bunica n-a observat ca luna a rasarit pe cer plina si aproape. S-a intins dupa lumina stelelor si ti-a dat din greseala raze de luna. si astfel ai devenit vrajita, draga mea. Asa a ajuns magia la tine. Ai baut cu sete lumina lunii, iar acum ai in tine luna.

Parca nici nu statea Luna pe jos, ci doar o imagine a Lunei. Nici macar nu clipea. Avea chipul impietrit. Xan flutura mana in fata ei si nu se intampla nimic. Absolut nimic.

- Vai de mine, zise Xan. Vai de mine, vai de mine, vai de mine.

O ridica pe fetita in brate si fugi cu ea pe usa suspinand, in cautarea lui Glerk.

Copila avu nevoie de aproape toata dupa-amiaza pana sa-si revina.

-Am cam dat de belea, zise Glerk.

- Nici vorba, riposta Xan. Sunt sigura ceva temporar, adauga ea, de parca vorbele puteau transforma realitatea.

Dar nu era ceva temporar. Ce se petrecea era consecinta vrajii lui Xan: fetita nu mai era in stare sa invete despre magie. Nu putea auzi, nu putea rosti si nu putea nici macar intelege cuvantul. De fiecare data cand auzea ceva legat de magie, cunostinta ei, inteligenta, pana si sufletul din ea pareau pur si simplu sa dispara. Fie cunoasterea fusese absorbita in samburele din creierul Lunei, fie disparuse cu totul.

- Ce ne facem cand ajunge la varsta potrivita? intreba Glerk. Cum ai s-o mai inveti? „Pentru ca atunci sigur vei muri", se gandi Glerk fara sa zica asta cu voce tare. „Magia ei va inflori, a ta se va topi, iar tu, draga mea Xan cea de cinci sute de ani, nu vei mai avea in tine magie care sa te tina in viata."