Este o carte plina de poezie, pe care, totusi, autorul o rateaza in final; la fel imi par si celelalte carti, dintre care as mentiona in mod deosebit 'Pe vremea fluviului Amur'; pe de alta parte, 'Crima Olgai Arbelina' mi se pare o monstruozitate strict comeriala....

O poveste de dragoste emoționantă, cu totul captivantă: Romeo și Julieta, ca și cum ar fi spus-o Cehov sau Dostoievski. În satul îndepărtat rus Mirnoje, o femeie așteaptă, așa cum a așteptat aproape trei decenii, ca bărbatul pe care-l iubește să se întoarcă.

El, cel din carte, nu e soldatul ravnit, ci un jurnalist ce cauta un subiect in satul pustiu, acoperit de toamna. La 26 de ani traieste placutul orgoliu de-a intra in viata secreta a unei femei ce i-ar putea fi mama. O gaseste pe Vera asa cum a fost intotdeauna, traind intr-o complicitate ambigua cu batranele din satul Mirnoie, un sat aflat in nordul Rusiei, in mijlocul padurilor ce se intind pina la Marea Baltica. Vera, femeie desteapta si capabila, a renuntat la viitorul academic de la Leningrad si a ramas in sat, pentru batrine; le ingrijeste, apoi le ingroapa una cite una. Pentru acestea, razboiul devenise un mit, unul viu si personal, in care divinitatile erau barbatii si fiii lor, nemtii si soldatii rusi, Stalin si Hitler. Si, in mod special, barbatul pe care il astepta Vera.

Autorul isi descrie eroina ca pe o femeie „atit de clar harazita fericirii si care alege, aproape cu nepasare, singuratatea, fidelitatea fata de un absent, refuzul de a iubi”. O femeie ce si-a inabusit foamea de celalalt, curiozitatea, nevoia de marturisiri. Pentru ea, totul e usor de inteles si linistitor. Nimic pretentios in alegerea ei modesta de a astepta. O asteptare imblanzita de timp. Puseurile se resimt doar cind Vera, purtind mantaua militara, se duce in toiul noptii la cutia postala ruginita de la raspintie sau cind, in fiecare luna, se gateste si pleaca pe furis la gara, in asteptarea trenului de Moscova. Din acesta nu coboara nimeni pentru ea. „De ce sa mint? Uneori mi se face frica. Da, chiar ma tem ca o sa se intoarca. Cuvintele… le-am pregatit pentru el de treizeci de ani, dar daca il vad, n-as stii ce sa fac cu ele”.

Jurnalistul incearca sa dovedeasca faptul ca Vera n-a avut de fapt niciodata cu adevarat posibilitatea alegerii si ca, la venirea lui, juramantul ei trebuia sa expire. Atitat de misterul alegerii ei, se indragosteste de ea si incearca sa o ademeneasca intr-o noua si salvatoare iubire. „Femeia dezgolita de cuvinte” are o dragoste ce-ar fi putut-o oferi atitor barbati, dar pe care n-o daruise nimanui, iar acest lucru il agaseaza pe jurnalistul obsedat sexual. Acesta, prin analizele lui savante, incearca sa rupa secretului sacrilegiului.

El, cel din carte, nu e soldatul ravnit, ci un jurnalist ce cauta un subiect in satul pustiu, acoperit de toamna. La 26 de ani traieste placutul orgoliu de-a intra in viata secreta a unei femei ce i-ar putea fi mama. O gaseste pe Vera asa cum a fost intotdeauna, traind intr-o complicitate ambigua cu batranele din satul Mirnoie, un sat aflat in nordul Rusiei, in mijlocul padurilor ce se intind pina la Marea Baltica. Vera, femeie desteapta si capabila, a renuntat la viitorul academic de la Leningrad si a ramas in sat, pentru batrine; le ingrijeste, apoi le ingroapa una cite una. Pentru acestea, razboiul devenise un mit, unul viu si personal, in care divinitatile erau barbatii si fiii lor, nemtii si soldatii rusi, Stalin si Hitler. Si, in mod special, barbatul pe care il astepta Vera.