Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

Hai la Libris Days!!

CADOURI*, REDUCERI

si Transport gratuit peste 50 lei!

Comanda acum!
Close

Fetita care se juca de-a Dumnezeu

De (autor): Dan Lungu

4.8
(8 reviews)
Fetita care se juca de-a Dumnezeu - Dan Lungu
Rasfoieste

Fetita care se juca de-a Dumnezeu

De (autor): Dan Lungu

4.8
(8 reviews)

Acest titlu poarta semnatura autorului. Exemplarele cu autograf sunt disponibile in limita stocului.

Romanul Fetita care se juca de-a Dumnezeu a fost distins cu Premiul National de Proza al Ziarului de Iasi, editia 2015

Un roman surprinzator, emotionant si plin de umor care exploreaza, prin ochii inocenti ai Raditei si cei ai mamei sale, un fenomen ce a marcat profund Romania postcomunista: emigratia temporara. Pentru a-si scoate familia din impas financiar, Letitia hotaraste sa plece la munca in strainatate pentru citeva luni. Prin intermediul unei cunostinte ajunge la Roma, in Italia, unde face menaj si ingrijeste de batrina familiei Bosse, Nona. Intimplator, intilneste o fosta colega de liceu, Laura, o veterana a locurilor de munca precare, fire puternica, spontana si onesta, care ii deapana povestea ei de emigranta. Acasa, au ramas cele doua fetite: Radita – sensibila, introvertita – in grija bunicilor si Malina in cea a sotului Letitiei, Vali. Aflata la inceput de scoala si puternic atasata de mama sa, Radita sufera in urma despartirii asa cum numai copiii pot sa o faca, cu tot corpul si toata imaginatia. Cele citeva luni preconizate se tot lungesc, planurile de viitor sufera mereu schimbari, iar efectele secundare ale plecarii se dovedesc imprevizibile. Ne aflam in fata unui roman tulburator, in care sint imbinate subtil o varietate de teme: copilaria, inocenta, instrainarea, confruntarea mentalitatilor, relatiile de cuplu sau reconfigurarea identitatii. Totul intr-o constructie plina de tensiune si cu un limbaj proaspat, efervescent.  
Fragment din cartea "Fetita care se juca de-a Dumnezeu" de Dan Lungu:
 
"La inceput, chiar cand l-a nascocit, jocul nu avea nici un nume si probabil ca nici nu i-ar fi dat vreunul, fiindca nu vorbea despre nimeni cu el, dar intr-o zi, cand Buna era in toane faine, i-a povestit cum sta Dumnezeu in ceruri si are grija nu numai de fiecare om, ci si de fiecare vietuitoare si planta, si atunci a stiut ca ea se juca de-a Dumnezeu. Abia apoi s-a gandit ca batranul cu barba alba care aducea ploaia si misca vanturile cum voia el s-ar fi putut supara pe ea, dar, daca avea sufletul bun, nu trebuia sa se necajeasca, fiindca nu era treaba serioasa. Pentru El era de munca, nu gluma, la atatea milioane si milioane de oameni, furnici, broaste si fire de iarba, insa pentru ea, care avea grija de cativa elevi in curtea scolii, trecatorii din fata cofetariei ori cheliile din parculet, nu era decat un joc. 
Cand se satura de dat porunci, picioarele ii amortisera. Se lasa pe spate si se rasuci catre interiorul terasei de pe bloc, ajunse cu nasul in carton, se rostogoli si, in fine, ajunse cu fata in sus. Privitul cerului era cel mai periculos dintre jocurile ei secrete, dar ii era imposibil sa se abtina de la el. Iar privitul cerului de pe bloc nu se compara cu nimic altceva, fiindca nici din gradina, nici din copac si nici macar de pe magazia de lemne nu se vedea atat de curat, fara pic de margini. Era periculos fiindca mereu uita ca are o bunica, ca trebuie sa ajunga acasa si mereu se putea lasa cu o chelfaneala zdravana. Si mai era periculos fiindca, indiferent daca isi spunea povesti cu nori sau pur si simplu isi lasa mintea in voie, de fiecare data ajungea sa-si aminteasca de nota la caligrafie si asa mai departe."
Citeste mai mult

LIBRIS DAYS

-20%

AUTOGRAF

23.96Lei

29.95 Lei

Sau 2396 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

In stoc

Acest titlu poarta semnatura autorului. Exemplarele cu autograf sunt disponibile in limita stocului.

Descrierea produsului

Romanul Fetita care se juca de-a Dumnezeu a fost distins cu Premiul National de Proza al Ziarului de Iasi, editia 2015

Un roman surprinzator, emotionant si plin de umor care exploreaza, prin ochii inocenti ai Raditei si cei ai mamei sale, un fenomen ce a marcat profund Romania postcomunista: emigratia temporara. Pentru a-si scoate familia din impas financiar, Letitia hotaraste sa plece la munca in strainatate pentru citeva luni. Prin intermediul unei cunostinte ajunge la Roma, in Italia, unde face menaj si ingrijeste de batrina familiei Bosse, Nona. Intimplator, intilneste o fosta colega de liceu, Laura, o veterana a locurilor de munca precare, fire puternica, spontana si onesta, care ii deapana povestea ei de emigranta. Acasa, au ramas cele doua fetite: Radita – sensibila, introvertita – in grija bunicilor si Malina in cea a sotului Letitiei, Vali. Aflata la inceput de scoala si puternic atasata de mama sa, Radita sufera in urma despartirii asa cum numai copiii pot sa o faca, cu tot corpul si toata imaginatia. Cele citeva luni preconizate se tot lungesc, planurile de viitor sufera mereu schimbari, iar efectele secundare ale plecarii se dovedesc imprevizibile. Ne aflam in fata unui roman tulburator, in care sint imbinate subtil o varietate de teme: copilaria, inocenta, instrainarea, confruntarea mentalitatilor, relatiile de cuplu sau reconfigurarea identitatii. Totul intr-o constructie plina de tensiune si cu un limbaj proaspat, efervescent.  
Fragment din cartea "Fetita care se juca de-a Dumnezeu" de Dan Lungu:
 
"La inceput, chiar cand l-a nascocit, jocul nu avea nici un nume si probabil ca nici nu i-ar fi dat vreunul, fiindca nu vorbea despre nimeni cu el, dar intr-o zi, cand Buna era in toane faine, i-a povestit cum sta Dumnezeu in ceruri si are grija nu numai de fiecare om, ci si de fiecare vietuitoare si planta, si atunci a stiut ca ea se juca de-a Dumnezeu. Abia apoi s-a gandit ca batranul cu barba alba care aducea ploaia si misca vanturile cum voia el s-ar fi putut supara pe ea, dar, daca avea sufletul bun, nu trebuia sa se necajeasca, fiindca nu era treaba serioasa. Pentru El era de munca, nu gluma, la atatea milioane si milioane de oameni, furnici, broaste si fire de iarba, insa pentru ea, care avea grija de cativa elevi in curtea scolii, trecatorii din fata cofetariei ori cheliile din parculet, nu era decat un joc. 
Cand se satura de dat porunci, picioarele ii amortisera. Se lasa pe spate si se rasuci catre interiorul terasei de pe bloc, ajunse cu nasul in carton, se rostogoli si, in fine, ajunse cu fata in sus. Privitul cerului era cel mai periculos dintre jocurile ei secrete, dar ii era imposibil sa se abtina de la el. Iar privitul cerului de pe bloc nu se compara cu nimic altceva, fiindca nici din gradina, nici din copac si nici macar de pe magazia de lemne nu se vedea atat de curat, fara pic de margini. Era periculos fiindca mereu uita ca are o bunica, ca trebuie sa ajunga acasa si mereu se putea lasa cu o chelfaneala zdravana. Si mai era periculos fiindca, indiferent daca isi spunea povesti cu nori sau pur si simplu isi lasa mintea in voie, de fiecare data ajungea sa-si aminteasca de nota la caligrafie si asa mai departe."
Citeste mai mult

Detaliile produsului

De acelasi autor

De pe acelasi raft

Rating general al produsului

5 stele
6
4 stele
2
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

angheloana 04/05/2020 11:28
green icon awesome check Achizitie verificata
O carte scrisă din două perspective, atât a mamei, cât și a fiicei, ambele suferind din cauza dorului provocat de distanța dintre ele. Este o carte ce prezintă un subiect încă actual în societatea noastră.
  • Like review icon 0
  • Add comments
Dospinescu Liana 18/03/2020 19:53
green icon awesome check Achizitie verificata
O carte despre o Romanie bolnava, scrisa realist. Ar fi bine sa o citeasca multi dintre romani, poate ne trezim la realitate.
  • Like review icon 0
  • Add comments
fata.cu.carti 10/02/2021 21:00
Mi-a fost atât de milă de Rădița uneori, încât mi-aș fi dorit să mă pot strecura în paginile cărții și să o strâng în brațe sau să întind mâna să o mângâi, să intru în poveste și să-i iau mama de… braț și să o trimit acasă.
Mama mea mereu a avut ocazii de-a pleca în străinătate, și chiar dacă poate asta ar fi fost soluția la multe probleme, mereu a ținut piept și nu a vrut să plece pentru că era de părere că străinătatea strică familiile (mereu am admirat-o pentru asta, chiar dacă nu i-am zis niciodată), și ce-i drept… cam așa se întâmplă în majoritatea cazurilor.
  • Like review icon 0
  • Add comments
suntmariaaa 30/01/2021 13:38
Viața ei interioară este plină: se gândește cât de bine ar fi să existe coșuri de fum care s-o avertizeze, înainte de a ajunge acasă, în ce dispoziție este Buna, de exemplu; sau este surprinsă când descoperă că, după ce ea pleacă dintr-un loc, oamenii respectivi nu iau o pauză, acțiunea continuă și fără a fi ea prezentă; începe să strângă monede găsite pe jos, pe sub șifoniere, prin tot felul de colțuri, sperând ca, într-o zi, curând, să poată călători cu banii respectivi până la mama, în Italia, ș.a.m.d. Lumea copilăriei este fantastică, redată atât de fain, cu atâta pricepere, cu un ochi aplecat la detalii, cu aventuri lângă nenea Miron sau cu Mamaia Floarea (un fel de Baubau feminin, decrepit, hain), cu urcușuri și coborâșuri, joacă, tristețe, bucurii, încât nu-ți rămâne decât să o savurezi pe îndelete, să intri cu totul în ea și să devii umbra Rădiței, pe care o vei urmări cu ochii minții și cu sufletul la gură.
  • Like review icon 0
  • Add comments
cirtoajeteodor 05/01/2021 16:33
„Fetița care se juca de-a Dumnezeu” are două centre de greutate, doi piloni, două voci care alternează: prima este Rădița, însăși fetița amintită în titlu, elevă în clasa a II-a, care locuiește, temporar, împreună cu sora ei mai mare, Mălina, și părinții săi în casa bunicilor, pentru ca apartamentul de la bloc să fie închiriat și să mai aducă un venit atât de necesar familiei. Cea de-a doua voce este Letiția, mama Rădiței, cea care va echilibra romanul prin perspectiva părintelui plecat la muncă în Italia. Grosso modo, căci mai intervin și alte personaje, cum ar fi tatăl Letiției, bătrânul Cosoi, spre sfârșit, sau Laura, fosta colegă de liceu a Letiției, pe care o întâlnește, din întâmplare, în Italia.
  • Like review icon 0
  • Add comments
trandafirioana 17/12/2020 17:24
Romanul lui Dan Lungu este o experiență literară care, din punctul meu de vedere, nu trebuie ratată. Și asta pentru că are toate ingredientele unei lecturi captivante: inocența copilăriei (și, totodată, pierderea ei), sacrificiile părinților pentru copiii lor, situații narative complexe, personaje atât de vii (pe unele le-ai lua acasă, te asigur) încât parcă le cunoști, pune în discuție fenomenul emigrației temporare postdecembriste (din ambele perspective: cea a celor rămași acasă, cât și cea a celor plecați la muncă în străinătate), textul bogat în semnificații (la o lectură atentă, vei fi uimit câte „cârlige” a lăsat autorul în text), care suportă varii interpretări, măiestrie stilistică, cu limbaj și fraze adaptate fiecărui personaj în parte, fiecărei situații și acțiuni, roman cinematografic, realist (pe alocuri, suprarealist), psihologic și încă multe altele, cărora parcă le-aș știrbi din farmec menționându-le. Iar când tu, ca cititor, ți-ai dori ca volumul pe care-l ai în mână să nu se termine niciodată, și, când inevitabilul se produce, te „bântuie” săptămâni întregi, atunci nu poate însemna decât că ai în față o carte foarte bună.
  • Like review icon 0
  • Add comments
Lau34 29/07/2020 10:12
Ce au in comun Martin Amis si Dan Lungu? Ei, vedeti ca nu stiti? Va spun eu: doua romane cu titluri inspirate, The Pregnant Widow si Fetita care se juca de-a Dumnezeu (despre al doilea Alex Stefanescu e de parere ca e un titlu de premiu Nobel daca o exista asa ceva titluri care sa ia premiul Nobel, vreau sa spun), a caror actiune se petrece partial in Italia si, cireasa de pe tort (sau bomboana de pe coliva daca vreti) in care personajele au impresia ca n-au pasit in Italia, ci intr-o carte postala sau intr-un tablou:Pe fereastra, peisaje de-ti taie rasuflarea. Senzatia e ca te afli intr-o ilustrata. Tu, personaj intr-un tren, intr-o vedere, asa, incremenita in timp... Senzatie de moarte frumoasa. N-o sa uit clipele acelea de confuzie... Nu eram in rai, ci intr-un album de arta...(Pentru citatul din Amis, in care personajelor li se pare ca fac parte de data asta dintr-o pictura tre sa ma credeti pe cuvint, ca nu-l am la indemina)Bineinteles, mecanismul din spatele acestei comparatii functioneaza cu ajutorul unor conexiuni prea evidente ca sa suspectez pe vreunul dintre cei doi scriitori ca s-a imprumutat de la celalalt (sper ca remarcati cum i-am pus, cu o political correctness de care sint foarte mindra, pe cei doi autori macar pe aceeasi treapta a discutiei, daca nu a valorilor), dar coincidenta care a facut ca eu sa citesc in acelasi timp doua romane care exploateaza aceeasi imagine era prea savuroasa ca sa o trec cu vederea. In orice caz, asa cum sint convinsa ca ati intuit deja, asemanarile intre cele doua carti se opresc (definitiv) aici.Buuun. Acum sa revenim la oile noastre, care va sa zica la al patrulea roman al lui Dan Lungu care mi-a picat in mina, dupa Sint o baba comunista, Cum sa uiti o femeie si Raiul gainilor. Rascolind Webul in cautare de opinii, dupa bunul meu obicei, am dat peste peste mai multe recenzii, pe voci fie superlative, fie circumspecte, sau chiar acide: de exemplu, in timp ce Ziarul de Iasi il considera "cea mai buna carte a anului" oferindu-i Premiul national de proza pe 2014, iar Eli Badica in Bookaholic.ro il priveste ca pe o experienta literara ce nu trebuie in nici un caz ratata, analizindu-l extensiv cu un entuziasm bine argumentat, Alex Stefanescu se plinge in Romania literara ca doar titlul e de el, iar Lucia T., in hyperliteratura.ro il acuza (opinie pe care o saruiesc intrucitva) de overwritting.Din punctul meu de vedere, cartea nu este nici inferioara, nici superioara celorlalte trei pe care le citisem deja ca si in celelalte cazuri, am gasit in ea si pasaje memorabile dar si imagini dezlinate, si tehnici originale dar si constructii de mintuiala, care m-au facut sa ma gindesc ca poate aceasta inegalitate valorica care este o constanta a scrisului lui Dan Lungu a devenit marca sa, a ajuns sa faca parte din farmecul lui personal, fiind o consecinta mai mult sau mai putin fericita (dupa perceptia estetica a fiecaruia) a amestecului de altminteri indraznet de realism critic (in care este vizibila mai ales analiza rece a sociologului) si onirism parodic (in care iese la iveala sensibilitatea ironic duioasa a scriitorului de fictiune): Aici isi da seama, numai mergind un pic pe strada, intrind intr-un supermercato... toti sint frumos barbieriti, pieptanati, cu hainele spalate si calcate, iar cind iti zimbesc, o fac cu toti dintii... In Romania sint multi stirbi... Poate de aceea nici nu par inteligenti... Cind ai barba tepoasa si hainele saracacioase, nu mai ai cum sa pari destept... iar daca iti lipseste si un dinte din fata, pari prost de-a binelea!...Ceea ce-i reuseste cel mai bine scriitorului si aici, ca si in celelalte romane, este crearea unor personaje pitoresti si perfect viabile doar din citeva trasaturi de condei, de cele mai multe ori in imagini indirecte, adica reflectate de constiinta altor personaje: Laura, cu frenezia ei vag amenintatoare asa cum o percepe indecis Letitia, Mamarea (matusa Marioara in varianta moderna), o Baba Cloanta care si-a schimbat matura cu un snop de urzici spre spaima Raditei, sau Dumitrel, smecherasul care se face ca munceste spre jalea lui Miron si amuzamentul batrinului Cosoi. Colorata si de un tragi-comic induiosator este si imaginea imigratiei romanesti din Italia, cu locurile de munca incerte, prost platite si/ sau umilitoare, cu agapele care intretin iluzia traiului bun, cu afaceri indoielnice si trufie mirlaneasca (scena din autobuzul plin de romani in care controlorii de bilete de mult nu mai indraznesc sa urce e tipica), si desigur cu dorul de tara si de familie camuflat in spatele unei veselii aproape isterice, in contextul in care nici moartea nu e o optiune pentru ca e prea costisitoare:Tristetea ar trebui scoasa in afara legii, desigur. Mai ales printre emigranti. Sinuciderea dauneaza grav sanatatii, iar transportul pina in tara e afurisit de scump.Interesanta mi s-a parut simetria in oglinda a celor doua voci narative: Radita accepta realitatea dureroasa a despartirii trecind-o prin filtrul imaginatiei bogate de copil maturizat inainte de vreme (si cit de des mi-a evocat chipul atitor elevi ai mei crescuti de bunici), in timp ce Letitia o refuza, agatindu-se de speranta intr-un viitor idilic. Emotionanta este si concretizarea absentei, vazuta ca o imagine care se estompeaza progresiv, pina ce nu mai ramine din ea decit un contur vag, aproape ireconstituibil de catre o falsa memorie:Mama nu mai are fata, i s-a tocit, liniile care la batrini se adincesc din ce in ce la ea aproape ca au disparut. Mama e o voce umeda care o intreaba ce-mai-faci-iubita? ce-note-ai-mai-luat-la-scoala? ce-cadou-sa-ti-iau-de-ziua-ta? te-intelegi-bine-cu-Buna? Fata ei ovala intinereste, incepe sa arate neteda ca in fotografii.Spre sfirsit insa, autorul se plictiseste de alternanta prea ordonata a celor doua voci si include inca doua cea a bunicului, care viseaza (premonitoriu?) o invazie de diavoli si cea a autorului-narator care-si declina omniscienta in stil nu atit postmodernist cit... eminescian (mi-a amintit de consideratiile finale din Sarmanul Dionis pe acelasi motiv al visului in vis) ca sa atenueze probabil frustrarea cititorului confruntat cu un final atit de deschis incit il va trage curentul multa vreme:Batranul Cosoi da din cap si viseaza in continuare, dar eu nu mai pot vedea ce se intimpla. Pina aici imi pot ghici posibilul viitor in visul lui, mai departe nu pot sti decit ce-si va aminti el. Daca el spune da, visul lui devine premonitie, daca spune nu, ramine un simplu vis. Asta daca nu e o noua amagire a diavolului carunt si eu nu exist decit in visul batranului Cosoi. Sau daca nu cumva batranul Cosoi e plasmuit de dorinta mea de a-mi gasi linistea. Cu diavolul carunt niciodata nu esti destul de pregatit pentru ce urmeaza.Totusi, varianta inversata de final (ca-n Sotronul lui Cortazar) in care mama vorbeste la telefon cu Malina inainte ca acelasi telefon sa sune pe ultima pagina, nu este rea, chiar daca sint de acord cu cei care au afirmat ca finalul face nota discordanta cu tonul general al romanului. S-a rastit si la mine malevolent, tre sa recunosc, mai ales dupa ce ma relaxasera (prematur, dupa cum aveam sa constat) aventurile nocturne in nota parodic bulgakoviana ale batrinului Cosoi. Pe ansamblu, insa, Dan Lungu continua sa ma surprinda placut si voi continua sa-l citesc si sa-l recomand, poate nu ca lectura esentiala, dar categoric de calitate.
  • Like review icon 0
  • Add comments
Marie20 13/05/2020 11:13
Un roman cu o poveste trista, dar plin de adevarul societatii in ziua de astazi, cand parintii isi lasa copii in urma pentru a putea sa le asigure unui trai mai bun, muncind in afara! Un roman bun, merita citit!
  • Like review icon 0
  • Add comments

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one