Autorul anonim al scrierii Despre viata si poezia lui Homer sustine ca Pitagora ar fi imprumutat de la Homer dogma nemuririi sufletului, teoria migratiilor succesive ale acestuia, doctrina numerelor (unde unitatea este principiul binelui iar diada principiul raului), stiinta muzicii si arta de a o folosi in scopuri morale si religioase. Imitandu-si maestrul, pitagoricienii nu au ezitat niciodata sa utilizeze versul pentru a moraliza sufletele, recomandand purificarea trupurilor prin arta medicinei si sufletele prin arta muzicii. Muzica se uneste cu poezia in cantec, iar cantecul, pentru pitagoricieni, este unul din cele mai desavarsite mijloace de purificare si educatie, una din formele cele mai inalte de expunere a ideilor morale; caci muzica, in opinia lor, face sa patrunda in suflet si in trup armonia si ritmurile ei, adica sanatatea si virtutea. In sfarsit, Versurile de Aur, care apartin cu siguranta Scolii Pitagoreice, sunt o dovada autentica a caracterului poetic pe care filosofia pitagoreica l-a pastrat mereu, si care se manifesta atat in esenta doctrinelor sale cat si in forma in care acestea s-au dezvoltat.

Insa filosofia greaca, in aceasta perioada a istoriei, este unita nu doar cu arta, cu poezia, si in consecinta cu religia, ci este unita de asemenea cu realitatea si cu viata practica. Pentru grec, viata omului este esentialmente o viata sociala: in afara unei societati organizate, guvernata de legi si de precepte rationale imperative, adica in afara politicii, nu exista loc pentru o societate umana, nici pentru om, si cu atat mai putin pentru o stiinta care sa-l studieze pe om indeaproape. Orice conceptie despre lucruri se leaga de o conceptie despre om, iar aceasta, de o conceptie despre om in societate, sau o conceptie politica; si cum teoria, sub acest raport, nu se lasa separata de practica, nu e de mirare ca vedem amestecandu-se si aproape confundandu-se o tentativa de reforma religioasa, politica si morala cu un sistem speculativ incipient si cu o doctrina cu adevarat stiintifica.

Filosofia pitagoreica se prezinta deci sub infatisari atat de multiple si diverse incat este dificil sa le putem sesiza pe toate in principiul ca si in unitatea lor: ea este poetica prin forma si procedeele sale de expunere, religioasa si politica prin scopul sau, speculativa si stiintifica prin principiul si rezultatele sale.

Pitagora a inteles ca buna organizare a vietii publice si private, morala sanatoasa si adevarata politica se bazeaza pe o doctrina religioasa; pe de alta pare, el era convins ca o doctrina religioasa, pentru a nu fi luata de curentul superstitiilor si erorilor pe care aceasta le poarta odata cu adevarul, trebuie sa se sprijine pe o conceptie rationala despre om, despre lucruri si despre intregul univers, adica pe o filozofie - proiect vast, care, chiar daca a esuat in parte, nu atesta mai putin originalitatea, forta si cuprinderea geniului care l-a conceput si a incercat sa il realizeze.