„Conform felului in care intelegem acum genetica, molecula de ADN (acid dezoxiribonucleic) ofera tuturor organismelor vii mecanismul raspunzator pentru ereditate. Simplu spus, ADN-ul e alcatuit din gene, care contin informatiile ce codifica proteinele, precum si unele zone necodificatoare. Din punct de vedere fizic, ADN-ul e localizat pe elemente numite cromozomi, din care, la speciile sexuate, orice organism poseda doua seturi, unul mostenit de la mama (femela) si unul de la tata (masculul). Prin urmare, orice individ poseda doua seturi din toate genele sale, cele doua exemplare ale unei gene putand fi identice sau usor diferite. Formele diferite ale unei gene care pot fi prezente intr-o anumita pozitie pe un cromozom sunt variantele numite alele.

    Teoria moderna a geneticii isi are obarsia in mintea unui cercetator mai putin obisnuit: un preot morav din secolul XIX, pe nume Gregor Mendel. El a efectuat o serie de experimente aparent simple, in care a polenizat incrucisat mii de plante de mazare, care produceau numai seminte verzi, cu plante care produceau numai seminte galbene. In urmatoarea generatie exista insa un raport de 3 la 1 intre semintele galbene si cele verzi. Din aceste rezultate misterioase, Mendel a extras o teorie corpusculara sau atomista privind ereditatea. Intr-o categorica opozitie cu amestecul, teoria lui Mendel afirma ca genele (pe care le-a numit „factori") sunt entitati discrete care nu numai ca sunt pastrate pe durata dezvoltarii, ci si transmise mai departe, absolut neschimbate, generatiei urmatoare. Mendel a mai adaugat ulterior ca fiecare urmas mosteneste o asemenea gena („factor") de la fiecare parinte si ca o trasatura data poate sa nu se manifeste la un urmas, dar poate fi transmisa generatiilor urmatoare. Aceste deductii, la fel ca insesi experimentele lui Mendel, au fost intr-adevar stralucite. Nimeni nu ajunsese la concluzii similare in aproape zece mii de ani de agricultura.”