Marcus Aurelius (Marcus Aurelius Antoninus Augustus) este cunoscut atat ca imparat al Romei, cat si ca filozof stoic. Nascut la Roma, la 26 aprilie 121 p. Chr., intr-o familie senatoriala de origine hispanica, a fost adoptat de viitorul imparat Antoninus Pius, la cererea imparatului Hadrian. Primeste o educatie aleasa, studiind retorica cu Marcus Cornelius Fronto si Herodes Atticus si filozofia cu Quintus Iunius Rusticus, Apollonius din Calcedonia si Sextus din Cheroneea. Domnia sa este marcata de un sir de catastrofe (ciuma, inundatii, cutremure), dar si de numeroase razboaie, purtate cu succes; in plan militar, Marcus Aurelius a fost preocupat sa respinga atacurile dusmanilor Romei de la hotarele imperiului, in special in Orient si pe Dunare, continuand politica defensiva initiata de Hadrian. A murit la 17 martie 180 p. Chr., de ciuma, se pare, la Sirmium sau la Vindobona (Viena de azi). Este ultimul din seria "celor cinci imparati buni". Ca filozof stoic, Marcus Aurelius si-a exprimat ideile in lucrarea Ta eis heauton (Ganduri catre sine insusi), scrisa in limba greaca - una dintre pietrele de temelie ale canonului literar si filozofic. Invataturile sale au un caracter moral si aplicabilitate practica, fiind o serie de "exercitii spirituale" prin intermediul carora omul poate dobandi cumpatarea, virtutea si linistea launtrica in fata incercarilor vietii.

Fragment din cartea "Ganduri catre sine insusi" de Marcus Aurelius:

"Pretuieste cel mai puternic dintre toate lucrurile din lume: este principiul care se foloseste de toate lucrurile si care carmuieste totul. Pretuieste, de asemenea, ceea ce e mai puternic in tine: acesta este de aceeasi natura cu principiul. Caci in tine ceea ce se foloseste de tot restul e acest principiu, iar viata ta de acesta este calauzita.
Ceea ce nu este daunator cetatii nu dauneaza nici cetateanului. Oricarei reprezentari prin care consideri ca ai fost lezat aplica-i urmatoarea regula: daca cetatea nu este lezata de aceasta intamplare, nici eu nu sunt lezat. lar daca cetatea este lezata, nu trebuie sa te infurii, ci sa-i arati raufacatorului acesteia de care lucru anume nu s-a ingrijit.
Gandeste-te adesea la viteza cu care lucrurile care sunt si cele care devin trec si dispar. Caci substanta e ca un fluviu cu un curs neintrerupt, activitatile sale sunt in continua transformare, cauzele se prezinta in mii de feluri si aproape nimic nu este statornic, nici timpul prezent si ceea ce e aici aproape de mine: e infinitul fie al timpului scurs, fie al celui viitor, prapastie deschisa in care toate se pierd. Cum, asadar, nu e nebun cel care, in aceasta situatie, se faleste, se chinuie sau se plange, ca si cum ceva ar trebui sa-l tulbure pentru un moment anume si pentru o perioada mai lunga?
Aminteste-ti de intreaga substanta, la care participi in cea mai mica parte, si de intreaga eternitate, din care ti-a fost rezervata o durata foarte scurta, si de destin: intelegi cat de mica parte esti?
Un altul greseste. Ce importanta are aceasta pentru mine? Se va vedea. Acesta are o dispozitie interioara proprie, o activitate proprie. Acum eu am ceea ce natura comuna vrea ca eu sa am acum si sa fac ceea ce natura mea vrea ca eu sa fac acum.
Partea care conduce si stapaneste sufletul tau sa ramana indiferenta la orice miscare calma sau violenta care poate sa framante carnea, sa nu se amestece in aceasta, ci sa se delimiteze ea insasi si sa trimita membrelor acele pasiuni. Cand insa acestea ies la suprafata, printr-o corespondenta reciproca a partilor, urcand pana la intelect, cum se intampla intr-un corp unit, atunci nu trebuie sa incerci sa te impotrivesti senzatiei care este naturala; dar partea conducatoare a sufletului sa nu adauge de la sine parerea ca si cum ar fi vorba despre bine sau despre rau."