In evolutia literaturii romane se poate vorbi despre "momentul Rebreanu". Pentru a pune in valoare contributia romancierului, nuvelistului, dramaturgului si publicistului Liviu Rebreanu am construit o serie de autor care subsumeaza carti foarte cunoscute: Ion, Rascoala, Padurea Spanzuratilor, Ciuleandra, Adam si Eva, Gorila, dar si mai putin circulatele titluri: Amandoi, Craisorul, Jar, Metropole, Teatru, Calvarul.

Sansa romanului Gorila a fost aceea de a suscita comentarii extrem de interesante. Dintotdeauna, romanele politice au starnit, la lecturi, o atractie activa. Mai cu seama atunci cand puneau sub lentila actualitatea imediata care nu era una tocmai calma. Iar despre sfarsitul deceniului al patrulea (1938) numai calm nu se poate spune ca ar fi fost. - Cosmin Ciotlos

 

Tiparit prima data in 1938 si reeditat in 1942, romanul Gorila a avut, dintre romane, soarta cea mai vitrega. Nu a mai fost reeditat timp de patru decenii, pana in 1981 cand apare in volumul 10 din editia critica de Opere, ingrijita si adnotata de Niculae Gheran. Principalul motiv al acestor amanari si precautii ale cenzurii era o acuza foarte grava: aceea ca Rebreanu ar arunca o lumina de simpatizant asupra ideologiei extremiste care arbora mitul tineretii, violenta si nationalismul. - Ion Simut

 

Problema cu acest roman tarziu (penultimul, cronologic) al lui Liviu Rebreanu e alta. Contextul publicarii lui nu era nici macar tulbure. Era convulsiv de-a dreptul. Ascensiunea Garzii de Fier se datora intr-adevar unui climat de nationalism delirant si de antisemitism agresiv amorsat, la noi, dupa Unire. Dar, odata ce si-a atins punctul de maxim, a ridicat la puterea a doua setul acesta de valori insalubre. - Cosmin Ciotlos

 

In fond, Rebreanu, schimband mediul, nu poate gandi eroi potriviti. Ce se alege in aceste romane din realismul de fresca al scriitorului? Sau poate ca notiunea insasi se cade rediscutata in cazul lui? Literatura lui cu subiect orasenesc dovedeste un sentiment, partial inconstient, al precaritatii acestei vieti. Orasul i se pare probabil un epifenomen, fara traditia si profunzimea satului. - Nicolae Manolescu