DINCOLO DE HARRY POTTER

De la apariţia romanelor lui J.K.Rowling încoace, e suficient să auzi cuvântul vrăjitor ca să te duci cu gândul imediat la figura cu ochelari a lui Harry Potter sau la barba lungă a lui Albus Dumbledore. Această asociere inevitabilă pe care popularitatea romanelor lui Rowling a răspândit-o nu trebuie însă să rămână defintivă. Se mai scrie încă despre magie şi tărâmuri fantastice şi, chiar dacă orice nouă apariţie cu o asemenea tematică poartă cu sine povara comparaţiei cu seria arhicunoscută, asta nu înseamnă că nu mai este loc de originalitate şi eroi memorabili. Cel mai bun exemplu în acest sens care merită deopotrivă atenţia fanilor lui Rowling dar şi a tuturor celor care nu au avut contact cu autoarea britanică (nu sunt prea mulţi, nu-i aşa?) este romanul Hoţul Vrăjitor, primul din trilogia semnată Sarah Prineas.

E clar că nu mai poţi să scrii un roman fantezist cu vrăjitori fără să ţii cont de impactul pe care cele şapte volume scrise de Rowling l-au avut. Publicul a dezvoltat nişte preferinţe faţă de protagonişti şi un anumit gen de înfruntări pe care nu le poţi schimba prea uşor. Pe de altă parte, nu poţi nici să scrii variaţiuni pe aceeaşi temă, fără pic de noutate pentru că rişti să plictiseşti. Trebuie să oferi ceva provocator, ceva memorabil, fie că e vorba de un erou convingător, fie că e vorba de o poveste spectaculoasă. Reuşita pe care Hoţul Vrăjitor o ilustrează este aceea a căii regale, a căii de mijloc. Sarah Prineas oferă o lectură echilibrată, în care siguranţa şi plăcerea regăsirii elementelor familiare din romanele cu vrăjitori se îmbină foarte bine cu interesul pentru noutate, susţinut atât de poveste, de protagonişti şi de aspectul grafic.

O noapte întunecată în ţinutul fantastic Wellmet. Pe străzile cufundate în beznă se plimbă Conn un hoţ tânăr şi iscusit care are ghinionul (sau norocul) de a buzunări un vrăjitor bătrân. Naivitatea lui Conn nu este însă pedepsită de păgubitul Nevery, căci bătrânul are propriile sale curiozităţi legate de băiatul care nu a fost răpus de piatra magică pe care a încercat să o fure. Şi dacă decide să-l ia sub protecţia sa, acceptând chiar ideea de a-l face ucenic, Nevery nu va fi scutit de o mulţime de probleme. Ţinutul imaginat de Sarah Prineas este vast, cuprinde mai multe zone fiecare cu specificul ei pe care personajele le vor vizita şi revizita în aventura lor. Aventură? Da, căci nivelul magiei din Wellmet este în scădere şi nici măcar Consiliul Magiştrilor nu ştie de ce. Nevery, vrăjitorul alungat de Ducesă (una din conducătoarele ţinutului) timp de 20 de ani s-a întors pentru a-şi oferi ajutorul. Întâlnirea cu Conn va fi esenţială pentru descifrarea misterului care ameninţă însăşi existenţa unei lumi. Avem tot ce trebuie pentru un univers fantastic credibil şi atractiv? Cu siguranţă: Academie pentru Vrăjitori, formule magice, pietre cu puteri supranaturale, ameninţări redutabile, locuri misterioase de explorat. Este totuşi povestea lui Conn doar o versiune mascată de Harry Potter? Nu. Pe de o parte este original statutul pe care îl capătă magia de-a-lungul naraţiunii. Ea nu este doar o forţă care stă la dispoziţia celor anternaţi, ci este cu mult mai mult decât atât, dar nu merită dezvăluit aici, este doar una din surprizele pe care vi le rezervă lectura. Pe de altă parte personajele nu sunt copii palide ale eroilor pe care deja îi cunoaştem. Conn rivalizează relaxat cu Harry Potter, pentru că departe de a fi băiatul destinat să fie vrăjitor, cu o expresie de apostol inocent, cuminţel, este un cu totul alt gen de protagonist. Este băiatul descurcăreţ care a învăţat să supravieţuiască singur de la o vârstă fragedă, este isteţul a cărui încrede în sine şi îndrăzneală nu devin niciodată obrăznicie, pentru că sunt expresia unei inteligenţe şi a unei curiozităţi sănătoase. Este specia de vagabond pe care o îndrăgim, un fel de Gavroche proiectat într-un univers fantasy. Autoarea a încercat şi a reuşit să atenueze din unidimensionalitatea pe care o au adesea personajele din romanele pentru copii. Graniţa dintre buni şi răi se erodează pe măsură ce fiecare personaj îşi evidenţiază calităţile şi defectele şi îşi dovedeşte cea mai uşor de recunoscut trăsătură umană: capacitatea de a greşi şi a învăţa din propriile greşeli. Toţi protagoniştii romanului, indiferent de statut sau de vârstă au ceva de învăţat de pe urma experienţelor prin care trec.

Structura şi prezentarea grafică a cărţii sunt de asemenea atractive. Naraţiunea la persoana I (din perspectiva lui Conn) alternează cu paginile de jurnal ale lui Nevery iar fiecare capitol este însoţit de un desen sugestiv care reflectă locul în care se petrece acţiunea. Si pentru că ştim că celor mici le place să fie provocaţi, să fie invitaţi la rândul lor să dezlege enigme, ultimele pagini ale cărţii oferă alfabetul unui cod secret, pe care cititorii vor trebui să-l descifreze, la finalul lecturii, analizând filele de jurnal ale bătrânului maestru.

Harry Potter nu a epuizat resursele imaginaţiei, iar romanul lui Sarah Prineas o dovedeşte cu prisosinţă. De 1 iunie, faceţi cunoştinţă cu un erou cu personalitate: Connwear, hoţul vrăjitor!

HOŢUL VRĂJITOR – Sarah Prineas – Editura RAO, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro