Intors la Petersburg dupa un lung tratament la sanatoriu, in Elvetia, printul Lev Nikolaevici Miskin este primit cu indoiala si luat in ris de inalta societate a orasului, care il socoteste sarac cu duhul. Miskin se poarta cu sinceritate stingace, perceputa de majoritatea oamenilor drept prostie sau perfidie. In puritatea lui, Miskin se simte atras, din motive diferite, de doua femei de situatii opuse: Aglaia Ivanovna, femeia „cinstita”, de familie buna, de care e indragostit, si Nastasia Filippovna, femeia „compromisa”, de care printul se simte legat poate chiar mai profund, prin compasiunea pe care i-o inspira. Idiotul este romanul unei perpetue surprize, al nehotaririi si al reactiei convulsive a umanului fata de faptele unei societati violente care, in lipsa ratiunii, se conduce dupa instinct si patimi.
Uneori ai vise ciudate, imposibile si nefiresti; trezindu-te, ti le amintesti, dar te si miri de un lucru bizar: iti amintesti in primul rind ca ratiunea nu te-a parasit nici o clipa pe toata durata visului, iti amintesti chiar ca ai actionat extrem de ingenios si logic in tot acest timp, cind te-au inconjurat ucigasii, cind umblau cu viclenii, isi ascundeau intentiile, se purtau prieteneste cu tine in timp ce aveau armele gata pregatite sau doar asteptau vreun semnal, iti amintesti cu cita dibacie, in sfirsit, i-ai pacalit, te-ai ascuns de ei, apoi ti-ai dat seama ca ei stiu pe de rost stratagema ta, ca stiu unde te-ai ascuns; dar ai fost ingenios si i-ai pacalit din nou, toate acestea ti le amintesti clar. Dar de ce in acelasi timp ratiunea ta a fost in stare sa se impace cu absurditatile si imposibilitatile evidente, de care, printre altele, iti era ticsit visul? Rizi de absurditatea visului tau si simti in acelasi timp ca in impletirea acestor absurditati se afla o idee… - F.M. Dostoievski
Traducere din limba rusa si note de Emil Iordache
Autor recomandat de George Banu si Ioana Chicet Macoveiciuc in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Fragment din cartea "Idiotul" de F.M. Dostoievski:
"Trecuse de-acum de ora unsprezece. Printul stia ca, dintre Epancini, l-ar mai putea gasi in oras numai pe general, care, desi putin probabil, putea fi retinut de treburile de la serviciu. Se gindi ca, poate, generalul il va lua imediat si il va duce la Pavlovsk, iar el tinea foarte mult sa mai faca o vizita. Riscind sa intirzie la Epancini si sa-si amine pentru a doua zi plecarea la Pavlovsk, printul se decise sa caute casa in care dorea atit de mult sa intre.
De altfel, aceasta vizita era, pentru el, imprudenta intr-o anumita privinta. Se afla intr-o situatie dificila si ezita. Despre casa, stia ca se afla pe Gorohovaia, in apropiere de Sadovaia, si se gindi s-o porneasca intr-acolo, sperind ca, pina sa ajunga la destinatie, va reusi in cele din urma sa se hotarasca definitiv.
Ajungind la intersectia dintre Gorohovaia si Sadovaia, se mira singur de emotia neobisnuita pe care o avea; nu se asteptase ca inima sa i se zbata atit de dureros in piept. O casa, probabil datorita aspectului ei distinct, incepu sa-i atraga atentia inca de la distanta si mai tirziu, printul avea sa tina minte ca isi spusese: Probabil, chiar asta e casa. Cu o curiozitate neobisnuita se apropie ca sa-si verifice ipoteza; simtea ca, cine stie de ce, ii va fi foarte neplacut daca a ghicit. Casa era mare, posomorita, cu parter si doua etaje, fara nici un fel de arhitectura, de culoare verde-murdar. Unele case de acest fel, de altminteri foarte putine, cladite la sfirsitul secolului trecut, se pastrasera chiar pe aceste strazi ale Petersburgului (oras in care totul se schimba atit de repede) aproape fara nici o schimbare. Sint cladite solid, cu ziduri groase si ferestre extrem de rare; la parter, uneori ferestrele au gratii. Cel mai adesea, jos e dugheana unui zaraf. Scopitul care sta la dugheana tine cu chirie o odaie de la etaj. Pe dinafara si pe dinauntru totul parca e neprimitor si rece, totul parca se ascunde si se fereste, si ar fi greu sa-ti explici de ce-ti faci aceasta impresie numai dupa aspectul casei. Combinatiile arhitectonice ale liniilor au, desigur, secretul lor. In aceste case locuiesc aproape in mod exclusiv oameni din tagma negustorilor. Apropiindu-se de poarta si privind tablita, printul citi: Casa lui Rogojin, cetatean de onoare prin nastere.
Fara sa mai ezite, deschise usa cu geamlic, care se trinti zgomotos in urma lui, si incepu sa urce scara principala, ce ducea la etaj. Scara era intunecoasa, de piatra, grosolan alcatuita, iar peretii erau vopsiti in rosu. Printul stia ca Rogojin, impreuna cu mama si fratele lui, ocupa tot etajul intii al acestei case plicticoase. Servitorul care ii deschise nu se duse sa-l anunte, ci il conduse imediat pe un traseu lung; traversara si o sala principala, ai carei pereti erau zugraviti in imitatie de marmura, cu dusumeaua din scinduri de stejar si cu mobilierul din anii douazeci, grosolan si masiv, facind rotocoale si zigzaguri, urcind cite doua, cite trei trepte si coborind tot atitea, pina cind, in sfirsit, batura intr-o usa. Le deschise insusi Parfion Rogojin; vazindu-l pe print, se facu alb Ia fata si incremeni in loc, astfel incit un timp paru o statuie de piatra, care il tintuia cu privirea lui fixa si speriata, cu gura strimbata intr-un zimbet cu desavirsire nedumerit, ca si cum in vizita printului gasea ceva imposibil si aproape miraculos. Desi se astepta la asa ceva, printul era stupefiat."