Inocentii
Inocentii
Parerea editorului: Poate ca inocenta e varsta la care ar fi trebuit sa ramanem pentru a da un dram de decenta speciei umane. Cartea aceasta, frumoasa ca un basm adevarat, este povestea unei lumi de copii in care "caderea" n-a avut inca loc. Citind-o, ne leganam cu gandul ca am fi putut fi altfel. E o bunatate in aceste pagini, care trezeste in noi nostalgia unei lumi pierdute.
Parerea redactorului: Un oras plin de istorie, o strada plina de evenimente, o casa cu personalitate, o fetita care afla ca totul poate sa devina spectaculos pe lume. Si o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocenta.
Parerea autoarei: Un roman despre cum se poate inota in timp si in timpuri fara sa te ineci. Ar fi bine sa fie citit fara grija varstei proprii. Si fara orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!
Parerea lui Vlad: Inocenta e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.
Parerea neoficiala a PR-ului: Se citeste cu incordare. As fi vrut sa nu se mai termine.
Parerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin in viata.
Parerea bizara a anticarului, personaj secundar: Castiga cine ajunge ultimul la linia de sosire.
Doua viziuni asupra lumii: cea a unei fetite care vede lucrurile intr-un fel extrem de personal si cea a femeii care descopera secretele inecate in trecut. Naivitatea comica a primei voci invinge melancolia celei de-a doua.
Casa de pe strada Maiakovski (fosta si viitoare Sfantul Ioan) din Brasov devine un surprinzator personaj cu memorie si constiinta. Inocentii e al treilea roman publicat de Ioana Parvulescu, dupa Viata incepe vineri (2009) si Viitorul incepe luni (2012). Viata incepe vineri a obtinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatura; romanul este tradus in peste zece limbi europene.
Fragment din cartea "Inocentii" de Ioana Parvulescu:
"De aici Dina n-a mai putut continue povestirea, pentru ca am inceput sa dezbatem detaliile evadarii si sa le punem la indoiala. Pana la urma am stabilit de comun acord ca totul e cat se poate de adevarat, ca tot ce-a facut Edmond Dantes e posibil si ca, daca ne-am antrena putin, am putea chiar si noi sa evadam in felul ala. In privinta inotului timp de o ora nu parea nimic deosebit, ni se intampla si noua, la marea noastra, sa inotam atata, mai ales daca ne odihneam din cand in cand, facand pluta pe spate. Iar Marea Mediterana e mai sarata asta stiam de la Tanti - si te tine mai usor la suprafata. Pai pentru un marinar e floare la ureche!?
Am prins asadar gustul evadarii, aveam insa o singura problema: nu ne tinea nimeni inchisi! Plecam cand trebuia doar sa le spunem parintilor, bunicilor sau straunchilor unde mergem si cand venim. Casa insa era gata sa ne ajute la exercitiile de evadare, era foarte disponibila, de cate ori ii ceream ajutorul. Urcam pe acoperis si mergeam pe el incercand sa nu spargem nici o tigla, apoi ne opream si priveam de acolo inspre acoperisurile din partea care dadea pe strada din spatele casei, rebotezata Armata Rosie. Frate-meu tot iesea pe geamul de la baie, catre terasa, spunand ca evadeaza, apoi intra la loc, tot pe geam, spunand ca se intoarce in celula, iar varul meu isi gasise o bucata de tabla din care voia sa-si faca un cutit pe care sa-l poarte permanent la el, pentru cazul ca ar fi legat intr-un sac. Dina i-a spus c-ar fi mai bine sa-i ceara lui Tanti si lui Nenea Ionel cutitul lor de Toledo, care se scotea doar la ocazii, adica era rezervat pentru taiatul carnii si al cubuletelor de ceapa. Acest cutit cu maner negru era facut dintr-o fosta sabie de Toledo. Nu stiu de unde provenea, a cui fusese si ce cauta in familia noastra. Insa, cum de la venirea comunistilor nu era bine sa fii gasit cu sabii prin preajma, chiar ea, sabia care taia, s-a pomenit taiata in mai multe cutite, dintre care unul singur mai ramasese in casa. In ce-o priveste pe Dina, nu gasise nici un plan de evadare personala, in schimb citea volumul al doilea din Contele de Monte Cristo si incepuse sa vorbeasca numai despre razbunari, iar eu evadam vitejeste din viata. In carti, dar numai in cele scrise cu litere mari.
Intr-o zi am surprins la noi, "in pod", o discutie cu glas scazut, intre cei patru parinti: ai nostri si ai verilor nostri. Tata isi trecea mana prin parul ondulat, dat pe spate dupa moda interbelica, iar matusa-mea isi tot pipaia incheietura mainii, de parca ar fi vrut sa-si ia pulsul. Ma chinuiam sa umplu niste desene dintr-o carte de colorat sa depasesc contururile si fara sa ma murdaresc pe degete cu pixuri-carioca, abia inventate de un japonez, din cate ni se spusese, iar cei mari ma socoteau, probabil, pentru discutia lor, la fel de primejdioasa ca o pisica. M-a zbit cuvantul evadare. Nu mai stiu care dintre ei le propunea celorlalti sa fuga, sa evadeze."
Parerea redactorului: Un oras plin de istorie, o strada plina de evenimente, o casa cu personalitate, o fetita care afla ca totul poate sa devina spectaculos pe lume. Si o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocenta.
Parerea autoarei: Un roman despre cum se poate inota in timp si in timpuri fara sa te ineci. Ar fi bine sa fie citit fara grija varstei proprii. Si fara orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!
Parerea lui Vlad: Inocenta e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.
Parerea neoficiala a PR-ului: Se citeste cu incordare. As fi vrut sa nu se mai termine.
Parerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin in viata.
Parerea bizara a anticarului, personaj secundar: Castiga cine ajunge ultimul la linia de sosire.
Doua viziuni asupra lumii: cea a unei fetite care vede lucrurile intr-un fel extrem de personal si cea a femeii care descopera secretele inecate in trecut. Naivitatea comica a primei voci invinge melancolia celei de-a doua.
Casa de pe strada Maiakovski (fosta si viitoare Sfantul Ioan) din Brasov devine un surprinzator personaj cu memorie si constiinta. Inocentii e al treilea roman publicat de Ioana Parvulescu, dupa Viata incepe vineri (2009) si Viitorul incepe luni (2012). Viata incepe vineri a obtinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatura; romanul este tradus in peste zece limbi europene.
Fragment din cartea "Inocentii" de Ioana Parvulescu:
"De aici Dina n-a mai putut continue povestirea, pentru ca am inceput sa dezbatem detaliile evadarii si sa le punem la indoiala. Pana la urma am stabilit de comun acord ca totul e cat se poate de adevarat, ca tot ce-a facut Edmond Dantes e posibil si ca, daca ne-am antrena putin, am putea chiar si noi sa evadam in felul ala. In privinta inotului timp de o ora nu parea nimic deosebit, ni se intampla si noua, la marea noastra, sa inotam atata, mai ales daca ne odihneam din cand in cand, facand pluta pe spate. Iar Marea Mediterana e mai sarata asta stiam de la Tanti - si te tine mai usor la suprafata. Pai pentru un marinar e floare la ureche!?
Am prins asadar gustul evadarii, aveam insa o singura problema: nu ne tinea nimeni inchisi! Plecam cand trebuia doar sa le spunem parintilor, bunicilor sau straunchilor unde mergem si cand venim. Casa insa era gata sa ne ajute la exercitiile de evadare, era foarte disponibila, de cate ori ii ceream ajutorul. Urcam pe acoperis si mergeam pe el incercand sa nu spargem nici o tigla, apoi ne opream si priveam de acolo inspre acoperisurile din partea care dadea pe strada din spatele casei, rebotezata Armata Rosie. Frate-meu tot iesea pe geamul de la baie, catre terasa, spunand ca evadeaza, apoi intra la loc, tot pe geam, spunand ca se intoarce in celula, iar varul meu isi gasise o bucata de tabla din care voia sa-si faca un cutit pe care sa-l poarte permanent la el, pentru cazul ca ar fi legat intr-un sac. Dina i-a spus c-ar fi mai bine sa-i ceara lui Tanti si lui Nenea Ionel cutitul lor de Toledo, care se scotea doar la ocazii, adica era rezervat pentru taiatul carnii si al cubuletelor de ceapa. Acest cutit cu maner negru era facut dintr-o fosta sabie de Toledo. Nu stiu de unde provenea, a cui fusese si ce cauta in familia noastra. Insa, cum de la venirea comunistilor nu era bine sa fii gasit cu sabii prin preajma, chiar ea, sabia care taia, s-a pomenit taiata in mai multe cutite, dintre care unul singur mai ramasese in casa. In ce-o priveste pe Dina, nu gasise nici un plan de evadare personala, in schimb citea volumul al doilea din Contele de Monte Cristo si incepuse sa vorbeasca numai despre razbunari, iar eu evadam vitejeste din viata. In carti, dar numai in cele scrise cu litere mari.
Intr-o zi am surprins la noi, "in pod", o discutie cu glas scazut, intre cei patru parinti: ai nostri si ai verilor nostri. Tata isi trecea mana prin parul ondulat, dat pe spate dupa moda interbelica, iar matusa-mea isi tot pipaia incheietura mainii, de parca ar fi vrut sa-si ia pulsul. Ma chinuiam sa umplu niste desene dintr-o carte de colorat sa depasesc contururile si fara sa ma murdaresc pe degete cu pixuri-carioca, abia inventate de un japonez, din cate ni se spusese, iar cei mari ma socoteau, probabil, pentru discutia lor, la fel de primejdioasa ca o pisica. M-a zbit cuvantul evadare. Nu mai stiu care dintre ei le propunea celorlalti sa fuga, sa evadeze."
PRP: 41.23 Lei
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
39.17Lei
39.17Lei
41.23 LeiPrimești 39 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
Parerea editorului: Poate ca inocenta e varsta la care ar fi trebuit sa ramanem pentru a da un dram de decenta speciei umane. Cartea aceasta, frumoasa ca un basm adevarat, este povestea unei lumi de copii in care "caderea" n-a avut inca loc. Citind-o, ne leganam cu gandul ca am fi putut fi altfel. E o bunatate in aceste pagini, care trezeste in noi nostalgia unei lumi pierdute.
Parerea redactorului: Un oras plin de istorie, o strada plina de evenimente, o casa cu personalitate, o fetita care afla ca totul poate sa devina spectaculos pe lume. Si o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocenta.
Parerea autoarei: Un roman despre cum se poate inota in timp si in timpuri fara sa te ineci. Ar fi bine sa fie citit fara grija varstei proprii. Si fara orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!
Parerea lui Vlad: Inocenta e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.
Parerea neoficiala a PR-ului: Se citeste cu incordare. As fi vrut sa nu se mai termine.
Parerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin in viata.
Parerea bizara a anticarului, personaj secundar: Castiga cine ajunge ultimul la linia de sosire.
Doua viziuni asupra lumii: cea a unei fetite care vede lucrurile intr-un fel extrem de personal si cea a femeii care descopera secretele inecate in trecut. Naivitatea comica a primei voci invinge melancolia celei de-a doua.
Casa de pe strada Maiakovski (fosta si viitoare Sfantul Ioan) din Brasov devine un surprinzator personaj cu memorie si constiinta. Inocentii e al treilea roman publicat de Ioana Parvulescu, dupa Viata incepe vineri (2009) si Viitorul incepe luni (2012). Viata incepe vineri a obtinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatura; romanul este tradus in peste zece limbi europene.
Fragment din cartea "Inocentii" de Ioana Parvulescu:
"De aici Dina n-a mai putut continue povestirea, pentru ca am inceput sa dezbatem detaliile evadarii si sa le punem la indoiala. Pana la urma am stabilit de comun acord ca totul e cat se poate de adevarat, ca tot ce-a facut Edmond Dantes e posibil si ca, daca ne-am antrena putin, am putea chiar si noi sa evadam in felul ala. In privinta inotului timp de o ora nu parea nimic deosebit, ni se intampla si noua, la marea noastra, sa inotam atata, mai ales daca ne odihneam din cand in cand, facand pluta pe spate. Iar Marea Mediterana e mai sarata asta stiam de la Tanti - si te tine mai usor la suprafata. Pai pentru un marinar e floare la ureche!?
Am prins asadar gustul evadarii, aveam insa o singura problema: nu ne tinea nimeni inchisi! Plecam cand trebuia doar sa le spunem parintilor, bunicilor sau straunchilor unde mergem si cand venim. Casa insa era gata sa ne ajute la exercitiile de evadare, era foarte disponibila, de cate ori ii ceream ajutorul. Urcam pe acoperis si mergeam pe el incercand sa nu spargem nici o tigla, apoi ne opream si priveam de acolo inspre acoperisurile din partea care dadea pe strada din spatele casei, rebotezata Armata Rosie. Frate-meu tot iesea pe geamul de la baie, catre terasa, spunand ca evadeaza, apoi intra la loc, tot pe geam, spunand ca se intoarce in celula, iar varul meu isi gasise o bucata de tabla din care voia sa-si faca un cutit pe care sa-l poarte permanent la el, pentru cazul ca ar fi legat intr-un sac. Dina i-a spus c-ar fi mai bine sa-i ceara lui Tanti si lui Nenea Ionel cutitul lor de Toledo, care se scotea doar la ocazii, adica era rezervat pentru taiatul carnii si al cubuletelor de ceapa. Acest cutit cu maner negru era facut dintr-o fosta sabie de Toledo. Nu stiu de unde provenea, a cui fusese si ce cauta in familia noastra. Insa, cum de la venirea comunistilor nu era bine sa fii gasit cu sabii prin preajma, chiar ea, sabia care taia, s-a pomenit taiata in mai multe cutite, dintre care unul singur mai ramasese in casa. In ce-o priveste pe Dina, nu gasise nici un plan de evadare personala, in schimb citea volumul al doilea din Contele de Monte Cristo si incepuse sa vorbeasca numai despre razbunari, iar eu evadam vitejeste din viata. In carti, dar numai in cele scrise cu litere mari.
Intr-o zi am surprins la noi, "in pod", o discutie cu glas scazut, intre cei patru parinti: ai nostri si ai verilor nostri. Tata isi trecea mana prin parul ondulat, dat pe spate dupa moda interbelica, iar matusa-mea isi tot pipaia incheietura mainii, de parca ar fi vrut sa-si ia pulsul. Ma chinuiam sa umplu niste desene dintr-o carte de colorat sa depasesc contururile si fara sa ma murdaresc pe degete cu pixuri-carioca, abia inventate de un japonez, din cate ni se spusese, iar cei mari ma socoteau, probabil, pentru discutia lor, la fel de primejdioasa ca o pisica. M-a zbit cuvantul evadare. Nu mai stiu care dintre ei le propunea celorlalti sa fuga, sa evadeze."
Parerea redactorului: Un oras plin de istorie, o strada plina de evenimente, o casa cu personalitate, o fetita care afla ca totul poate sa devina spectaculos pe lume. Si o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocenta.
Parerea autoarei: Un roman despre cum se poate inota in timp si in timpuri fara sa te ineci. Ar fi bine sa fie citit fara grija varstei proprii. Si fara orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!
Parerea lui Vlad: Inocenta e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.
Parerea neoficiala a PR-ului: Se citeste cu incordare. As fi vrut sa nu se mai termine.
Parerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin in viata.
Parerea bizara a anticarului, personaj secundar: Castiga cine ajunge ultimul la linia de sosire.
Doua viziuni asupra lumii: cea a unei fetite care vede lucrurile intr-un fel extrem de personal si cea a femeii care descopera secretele inecate in trecut. Naivitatea comica a primei voci invinge melancolia celei de-a doua.
Casa de pe strada Maiakovski (fosta si viitoare Sfantul Ioan) din Brasov devine un surprinzator personaj cu memorie si constiinta. Inocentii e al treilea roman publicat de Ioana Parvulescu, dupa Viata incepe vineri (2009) si Viitorul incepe luni (2012). Viata incepe vineri a obtinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatura; romanul este tradus in peste zece limbi europene.
Fragment din cartea "Inocentii" de Ioana Parvulescu:
"De aici Dina n-a mai putut continue povestirea, pentru ca am inceput sa dezbatem detaliile evadarii si sa le punem la indoiala. Pana la urma am stabilit de comun acord ca totul e cat se poate de adevarat, ca tot ce-a facut Edmond Dantes e posibil si ca, daca ne-am antrena putin, am putea chiar si noi sa evadam in felul ala. In privinta inotului timp de o ora nu parea nimic deosebit, ni se intampla si noua, la marea noastra, sa inotam atata, mai ales daca ne odihneam din cand in cand, facand pluta pe spate. Iar Marea Mediterana e mai sarata asta stiam de la Tanti - si te tine mai usor la suprafata. Pai pentru un marinar e floare la ureche!?
Am prins asadar gustul evadarii, aveam insa o singura problema: nu ne tinea nimeni inchisi! Plecam cand trebuia doar sa le spunem parintilor, bunicilor sau straunchilor unde mergem si cand venim. Casa insa era gata sa ne ajute la exercitiile de evadare, era foarte disponibila, de cate ori ii ceream ajutorul. Urcam pe acoperis si mergeam pe el incercand sa nu spargem nici o tigla, apoi ne opream si priveam de acolo inspre acoperisurile din partea care dadea pe strada din spatele casei, rebotezata Armata Rosie. Frate-meu tot iesea pe geamul de la baie, catre terasa, spunand ca evadeaza, apoi intra la loc, tot pe geam, spunand ca se intoarce in celula, iar varul meu isi gasise o bucata de tabla din care voia sa-si faca un cutit pe care sa-l poarte permanent la el, pentru cazul ca ar fi legat intr-un sac. Dina i-a spus c-ar fi mai bine sa-i ceara lui Tanti si lui Nenea Ionel cutitul lor de Toledo, care se scotea doar la ocazii, adica era rezervat pentru taiatul carnii si al cubuletelor de ceapa. Acest cutit cu maner negru era facut dintr-o fosta sabie de Toledo. Nu stiu de unde provenea, a cui fusese si ce cauta in familia noastra. Insa, cum de la venirea comunistilor nu era bine sa fii gasit cu sabii prin preajma, chiar ea, sabia care taia, s-a pomenit taiata in mai multe cutite, dintre care unul singur mai ramasese in casa. In ce-o priveste pe Dina, nu gasise nici un plan de evadare personala, in schimb citea volumul al doilea din Contele de Monte Cristo si incepuse sa vorbeasca numai despre razbunari, iar eu evadam vitejeste din viata. In carti, dar numai in cele scrise cu litere mari.
Intr-o zi am surprins la noi, "in pod", o discutie cu glas scazut, intre cei patru parinti: ai nostri si ai verilor nostri. Tata isi trecea mana prin parul ondulat, dat pe spate dupa moda interbelica, iar matusa-mea isi tot pipaia incheietura mainii, de parca ar fi vrut sa-si ia pulsul. Ma chinuiam sa umplu niste desene dintr-o carte de colorat sa depasesc contururile si fara sa ma murdaresc pe degete cu pixuri-carioca, abia inventate de un japonez, din cate ni se spusese, iar cei mari ma socoteau, probabil, pentru discutia lor, la fel de primejdioasa ca o pisica. M-a zbit cuvantul evadare. Nu mai stiu care dintre ei le propunea celorlalti sa fuga, sa evadeze."
Detaliile produsului
S-ar putea să-ți placă și
De același autor
Review-uri
sabinuca
17/06/2023 16:42
Achiziție verificată
Cărțile bune îți devin prieteni pe viață. Citind "Inocenții " Ioanei Pârvulescu m-am întors în anii copilăriei, mi-am adus aminte de genunchii juliți și de cât de lungi și interesante erau vacanțele de vară. Deși n-am avut un unchi anticar, am dobândit plăcerea lecturii din anii de școală, fiecare carte citită fiind atent rezumată în caietul de lecturi, mândria oricărui elev de atunci.
Am citit cartea cu mintea adultului, dar cu sufletului copilului și la final m-am despărțit cu tristețe de casa din strada Sf. Ioan, un personaj în sine, și de toți locatarii acesteia. M-a cuprins un dor nebun de anii copilăriei, de bunici, de "Tanti" a mea și de toți cei dragi care nu mai sunt. Pentru că nu mai pot fi copil, timpul neoprindu-se din drumul lui, am ales să recomand sau să dau în dar această carte, pe care am savurat-o cum savurează un copil o înghețată într-o zi de vară.
Arată mai mult
Cititorul df6403
07/06/2023 11:07
Achiziție verificată
Autoarea ma intriga dar imi place in acelasi timp. Am mai citit scrisa de dansa, Vara in care mama a avut ochii verzi! Recomand celor care nu citesc doar un gen de carti.
Arată mai mult
funktotum
07/04/2023 18:46
Inocenții e o carte foarte frumoasă, plină de nostalgie, cu accente de istorie locală, care te poate îmbăta dacă ai trăit în ultimii ani oripilat/ă de toată mizeria din lume.
În această suită de povești-amintiri înmănunchiate într-un roman, oamenii sunt fundamental buni, poveștile au morală, bunicii sunt sfinți, casa devine personaj, copilăria pare un portal spre o lume dezirabilă, neîntinată.
Personal, îmi place mult cum scrie Ioana Pârvulescu și recomand cărțile dumneaei tuturor, indiferent că e vorba de nonficțiune sau romane. În linii mari, e cam ceea ce descriu eu ca fiind literatură.
Aș așeza această carte alături de Cireșarii, Amintiri din copilărie, La Medeleni, În casa bunicilor și Basmele Românilor. Și aș include-o în programa școlară, dacă aș avea puterea respectivă.
Arată mai mult
D M
05/03/2023 20:09
Este mai mult decât o copilărie trăită - este una spusă din inimă. Ba chiar, printre rânduri, suntem și noi invitați să luăm parte la ea.
Cartea asta ajunge la sufletul oricui și te ajută sa vezi lumea prin ochi de copil. Felul în care chiar și cele mai mici detalii sunt descrise este impecabil și subliniază exact inocența cu care copiii percep lumea din jur. Printre personajele mele preferate se numără și casa, iar faptul că o pot lua drept personaj este unul dintre aspectele care arată că aceasta carte abordează tema copilăriei dintr-un unghi diferit, unul simplu, dar foarte profund.
Arată mai mult
topala carmen
08/02/2023 11:39
Achiziție verificată
O carte de excepție. Mi-a amintit de .. Amintiri din copilărie,, de Creangă. O lectură care m-a încântat.
Arată mai mult
Lutic Doina
10/01/2023 11:04
Achiziție verificată
O bijuterie de gânduri, sentimente, retraire a copilariei. Merita citita si recitita!
Arată mai mult
Cakir Gabriela
10/10/2022 18:00
Achiziție verificată
Auzisem ca merita sa fie citita, chiar merita!
Combinatii imprevizibile de cuvinte care nasc imagini ce-ti raman in suflet, istorii personale povestite cu atata blandete si iubire, personaje care te fac sa iti doresti sa fi fost si tu locuitorul acestei case!
Imi aduce aminte de “La Medeleni”…
Arată mai mult
Stanciulescu Raul
19/08/2022 03:00
Excelentă carte! Doamna prof.univ.dr. a scris o poveste memorabilă!
Arată mai mult
