Prin intermediul unui limbaj ce reflectă perfect realitatea zilelor noastre, Lavinia Braniște redă în romanul său „Interior zero” experiențele cotidiene ale unei tinere de treizeci de ani, singură și aflată în căutarea unui echilibru interior. Cristina, un sine fragil, lucrează cu sârguință ca traducătoare în cadrul unei firme de construcții alături de o șefă ce îi neagă dreptul la opinie și își petrece cea mai mare parte a timpului căutând strategii de evadare din relații fără finalitate. Romanul se încheie cu definirea iubirii ca fiind „liniștea în care-ți ții respirația, ușor îngrozit, ca să auzi dacă îngerul tău păzitor mai e acolo.”

Un roman care tinde spre tragedie cu un limbaj de comedie.

De foarte mare actualitate...viață autentică, cu bune și rele ! De citit neapărat!

Lavinia Branişte livrează în acest volum o poveste în care mulţi tineri se pot regăsi, o epopee contemporană a celui care la interviul de angajare îşi ascunde studiile — al doilea master, doctoratul abandonat, a doua facultate — pentru a fi ales ca traducător la o firmă de proiectare. Povestea este de fapt o adevărată artă a ratarii resimţită atât pe plan emoţional, cât şi social de cei care nu se înscriu în standardele bunăstării generale — carieră profesională satisfăcătoare, familie, copii —, şi care, până la urmă, confirmă nivelul fiecăruia de succes sau insucces în ochii celorlalţi, Cristina fiind reprezentantul exponenţial al acestei categorii.

Voi ați dat aici like steluțelor mele și eu n-am mai zis nimic de carte: în primul rînd să puneți mîna s-o citiți. În al doilea rînd, după cum veți observa după ce o veți fi citit (eh? :)), este aproximativ perfectă, asta dacă, desigur n-o veți găsi prea lipsită de perspectivă (ca să nu zic de-a dreptul tristă).

Intregul roman este un strigăt al personajului principal în lupta sa pentru fericire, pentru supraviețuire în jungla urbană care este capitala țării. Cristina este permanent într-o luptă între interesele profesionale (care se dovedesc, așa cum spuneam, destul de palide, aflate în fundal) și cele personale, cele familiale. Mama sa, plecată peste hotare, îi oferă ori de câte ori are nevoie, sprijin emoțional și financiar și pare că nici nu are nevoie de altceva, pentru că, după o anumită vârstă, prezența permanentă a părinților în preajma copiilor deveniți adulți mai mult stresează decât ajută. Nici în plan sentimental, eroina noastră nu are prea mult succes: are un prieten la distanță, pe care îl vede rareori, cel mai des pentru necesara apropiere fizică; își mai găsește un prieten într-un club, care pare bărbatul perfect, dar se dovedește o relație pasageră; mai târziu, rămâne însărcinată și pare a-și găsit cursul vieții, dar realitatea e uneori mai crudă.

Iată că, doi ani mai târziu, apare romanul ”Interior zero”, care o consacră pe Lavinia Braniște drept o romancieră de calitate, continuând oarecum pe aceeași filieră – înfățișarea trăirilor sufletești ale oamenilor obișnuiți, prinși în vâltoarea realității cotidiene. În plus, există mereu aparența atingerii unui filon autobiografic fie în povestirile sale, fie în acest roman, fapt ce oferă și mai multă autenticitate scrierilor sale. Cristina, eroina din ”Interior zero”, pare construită din însăși ființa Laviniei Braniște: traducătoare profesionistă, absolventă de uman, se refugiază temporar într-o slujbă la privat pe post de secretară-traducătoare-om bun la toate, tocmai pentru că domeniul cultural nu oferă prea multe șanse tinerilor, bani nici atât:

Interior zero este un text foarte plin, inundat până la refuz de realitate, de mediocritate, de ratare, de absenţa unui scop şi a unui sens, fără totuşi să pice prin asta în vreun clişeu. Autoarea dozează foarte bine momentele de tensiune, scenele surprinzătoare, evenimentele aparent neinteresante sau puţin ciudate, cititorul devenind captivul vocii principale, cea a protagonistei, care îi răsună multă vreme în cap după încetarea lecturii. E o carte ce ți se întipărește în minte. Replicile, cadrele sunt foarte realist construite, astfel încât, ieşind în lumea largă şi zbuciumată a Bucureştiului, mă simţeam cumva într-un „interior zero” extins, infinit, fără speranţă, al cărui personaj mărunt eram chiar eu.

Voi ați dat aici like steluțelor mele și eu n-am mai zis nimic de carte: în primul rînd să puneți mîna s-o citiți. În al doilea rînd, după cum veți observa după ce o veți fi citit (eh? :)), este aproximativ perfectă, asta dacă, desigur n-o veți găsi prea lipsită de perspectivă (ca să nu zic de-a dreptul tristă).

De fapt, întregul roman este un strigăt al personajului principal în lupta sa pentru fericire, pentru supraviețuire în jungla urbană care este capitala țării. Cristina este permanent într-o luptă între interesele profesionale (care se dovedesc, așa cum spuneam, destul de palide, aflate în fundal) și cele personale, cele familiale. Mama sa, plecată peste hotare, îi oferă ori de câte ori are nevoie, sprijin emoțional și financiar și pare că nici nu are nevoie de altceva, pentru că, după o anumită vârstă, prezența permanentă a părinților în preajma copiilor deveniți adulți mai mult stresează decât ajută.

In ciuda inconvenientelor, nu este slujbă la care să renunți cu ușurință, principalul motiv fiind salariul decent (oricum, peste media din domeniul cultural), chiria pe care o plătește din acest salariu tocmai unui coleg și relativa libertate de a-și structura viața profesională și personală. De altfel, chiar dacă o mare parte din poveste se petrece în acel birou aglomerat de la marginea Bucureștiului, în sediul firmei de construcții, accentul acesteia se pune pe zbaterile sufletești, emoționale ale Cristinei, care nu prea știe de unde să apuce viața, spre ce orizont să o îndrepte

Am crezut, citind câteva pagini, că în Interior zero, romanul excelent al Laviniei Braniște, este vorba despre absența vieții lăuntrice. Dimpotrivă, personajul are diverse stări pe care le analizează subtil, devenind mai curând martor decât protagonist în propria viață.

Am crezut, citind câteva pagini, că în Interior zero, romanul excelent al Laviniei Braniște, este vorba despre absența vieții lăuntrice. Dimpotrivă, personajul are diverse stări pe care le analizează subtil, devenind mai curând martor decât protagonist în propria viață.