"Eu sunt Ivan. Sunt o gorila. Nu e atat de usor cum pare..."

    La Iesirea nr. 8 de pe autostrada, in arena circului din Mallul Big Top, se dau spectacole in fiecare zi a anului. Capul de afis e Ivan, o gorila cu o infatisare amenintatoare, dar cu o fire blanda, de artist. Lui Ivan ii place sa deseneze, sa simta caldura soarelui pe burta, sa se uite la desene animate si sa stea de vorba cu prietenii lui: Stella, un elefant, Bob, un caine vagabond, si Julia, o fetita de zece ani. Totul se schimba odata cu venirea micutei Ruby, puiul de elefant care trebuie sa treaca, la fel ca toti ceilalti, prin chinul dresurii. Gheara, nuiaua cu carlig, va trezi in Ivan furia adevarata, menita s-o protejeze pe Ruby. Va reusi Ivan sa-si respecte promisiunea de a-i oferi lui Ruby un loc unde sa fie fericita?

    Fragment din volumul "Ivan cel fara de seaman" de Katherine Applegate:

    „Dupa ce pleaca si ultimul om, il rog pe Bob sa se duca sa vada ce face Ruby.
    — Cum se simte? intreb.
    — Tremura, zice Bob. Am incercat s-o acopar cu paie. Si i-am zis sa nu-si faca griji, fiindc-o s-o scoti tu de-aici!
    — Ce i-ai zis? intreb eu, holbandu-ma la el.
    — Asa i-ai promis Stellei, raspunde Bob. Am vrut s-o inveselesc putin.
    — Bob, n-ar fi trebuit sa promit nimic. Voiam doar... - arat spre domeniul Stellei, dar pentru o clipa simt ca ma sufoc - cred ca voiam s-o linistesc pe Stella. N-am cum s-o salvez pe Ruby. Nici pe mine nu ma pot scoate de aici.
    Ma rostogolesc pe spate. Cimentul e mereu rece, dar azi ma doare raceala asta.
    Bob sare imediat pe burta mea si zice:
    — Tu esti Ivan Cel fara de Seaman, cea mai puternica gorila. Ma linge pe barbie, desi nu cauta resturi de mancare.
    — Repeta! porunceste el.
    Tac si privesc aiurea.
    — Ivan, repeta!
    Nu spun nimic, asa ca Bob incepe sa ma linga pe nas pana nu mai rezist.
    — Sunt Ivan Cel fara de Seaman, mormai.
    — Asa, nu cumva sa uiti, zice el.
    Cand privesc prin cupola vad luna, pe care Stella o iubea atat de mult, invaluita in nori.

    Ruby geme si suspina toata noaptea. Eu dau roata domeniului. Nu vreau sa adorm, fiindca vreau sa-i fiu aproape in caz ca are nevoie de mine.
    — Ivan, zice Bob cu blandete, te rog eu sa te culci. Ne faci amandurora un bine.
    Bob nu poate sa doarma decat pe burta mea. Se-aude un zgomot.
    — Ivan? striga Ruby.
    — Ruby, zic fugind spre geam, esti bine?
    — Mi-e dor de tanti Stella, plange Ruby. Mi-e dor de mama, mi-e dor de surorile mele, de matusi, de verisoare...
    — Stiu, spun eu bland, fiindca nu stiu ce altceva as putea spune.
    — Nu pot sa dorm, zice Ruby tragandu-si nasul. Tu nu stii sa spui povesti, cum spunea tanti Stella?
    — Nu prea, marturisesc eu. Stella era experta in povesti.
    — Zi-mi o poveste de cand erai mic, se roaga Ruby.
    Isi strecoara trompa printre bare.
    — Te rog, Ivan.
    Ma scarpin in cap.
    — Ruby, zic eu, nu-mi amintesc nimic de-atunci.
    — Asa e, imi sare Bob in ajutor, are o memorie ingrozitor de proasta. E fix opusul unui elefant.
    Ruby suspina adanc.
    — Bine, Ivan. Atunci noapte buna. Noapte buna, Bob.
    Trec cateva minute ingrozitor de lungi in care ascult tacerea intrerupta de plansul lui Ruby.
    Apoi ma aud zicand:
    — A fost odata ca niciodata o gorila pe nume Ivan...
    Si, incet-incet, ma fortez sa-mi amintesc.”