In anii care au precedat aparitia romanului Jane Eyre- 1847, societatea engleza era dominata de cultul familiei, leaganul securitatii si al stabilitatii, avand in centrul ei femeia, sotie si mama, reper spiritual si moral. In ciuda dezbaterilor despre rolul femeii, ideea persista. De altfel, imediat dupa publicarea romanului, John Stuart Mill a scris despre principiul " perfectei egalitati" intre barbati si femei, in timp ce Lynne Linton se plingea ca The Girl of the Period era excesiv de independenta, in comparatie cu "fata simpla si inocenta din trecut". In acest context care pregatea o schimbare drastica de mentalitate, Jane Eyre, aparuta sub pseudonimul Currer Bell, face, evident, senzatie. Un detaliu important este ca surorile Bronte alesesera sa publice sub nume masculine pentru ca maniera de a scrie nu li se parea feminina. Mostenitor al romanului gotic, cartea scrisa la persoana I ii scandalizeaza pe unii prin dorinta afirmarii de sine si hotararea eroinei, insa stilul somptuos si perfect stapanit transforma romanul intr-un best-seller.
Scriitoarea foloseste experienta ei de guvernanta, dar si pe cea dobandita la scoala evanghelica, insa critica optiunile limitate pe care le au femeile educate, dar neinstarite, ca si ideea ca " femeia trebuie sa se limiteze la a prepara budinci, a canta la pian si a broda". Pasionanta dorinta a eroinei de a-si deschide orizonturile, de a fi iubita, ca si punerea sub semnul intrebarii a conventiilor reflecta propriile idealuri ale scriitoarei, pentru care "Conventionalism nu inseamna moralitate".
Jane este un soi de "Ratusca cea urata", care, intr-un parcurs sinuos al construirii de sine, ilustreaza implinirea idealului romantic de iubire care invinge toate obstacolele