Jurnalul Annei Frank. 12 iunie 1942 – 1 august 1944

Povestea tragica a Annei Frank e bine cunoscuta. Impreuna cu familia ei si alti cunoscuti evrei, Anne a stat ascunsa timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944), de teama deportarii in lagar, in asa-numita Anexa a sediului firmei patronate de tatal sau, in Amsterdamul ocupat de germani. Avea 13 ani cand a intrat in Anexa. A tinut aici un jurnal (inceput anterior, in 12 iunie 1942), devenind la un moment dat constienta ca el va reprezenta un document important dupa ce razboiul se va sfarsi. In 4 august 1944, asadar nu mult dupa debarcarea Aliatilor in Normandia, cand finalul recluziunii parea foarte aproape, Anne si ceilalti sapte locatari ai Anexei sunt arestati si mai tarziu deportati cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu exceptia lui Otto Frank, toti vor muri. Anne si sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen in februarie sau martie 1945. Eliberat din lagarul de la Auschwitz, tatal Annei va publica si va face cunoscut in toata lumea jurnalul fiicei sale.

Anne Frank este un nume familiar chiar si pentru cei care nu au citit Jurnalul. Il poarta strazi, scoli de pe toate meridianele. Il poarta mult vizitatul muzeu din Amsterdam si fundatia care l-a organizat in imobilul unde se afla Anexa secreta.
Anne Frank si jurnalul ei figureaza pe mai toate listele de excelenta ale veacului XX privitoare la personalitati si la carti - Cei mai importanti oameni ai secolului, Cele mai bune carti publicate in secolul XX, Operele literare definitorii pentru acelasi secol, ca sa numim doar cateva din multele topuri stabilite de specialisti, de ziaristi ori chiar de marele public.
Din 1947, cand s-a publicat pentru prima oara in Tarile de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus in peste 65 de limbi. S-a vandut in intreaga lume in peste 30 de milioane de exemplare.
La celebritatea Jurnalului au contribuit neindoielnic adaptarile sale teatrale si cinematografice, faptul ca a devenit materie de studiu in multe scoli din lume, ca a fost obiectul unor analize subtile, dar si tinta unor vehemente atacuri.

„Era o tanara scriitoare minunata. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei. Parca ai vedea, la viteza marita, un film cu un fat care capata brusc chip si incepe sa stapaneasca lucrurile... dintr-odata, descopera reflectia, brusc, face portrete, schite de personaje, si iata lungi intamplari complicate, povestite atat de frumos, incat par sa aiba in spate zeci de ciorne. Si fara intentia otravita de-a fi interesanta sau profunda. Este ea insasi... Ardoarea, spiritul care o anima, mereu activ, punand mereu lucrurile in miscare... E ca o surioara pasionala a lui Kafka, este fetita lui pierduta.“ (Philip ROTH, The Ghost Writer)

Fragment din jurnal:

"VINERI, 20 NOIEMBRIE 1942
Draga Kitty,

Nu stim prea bine ce atitudine sa adoptam. Pana acum n-au ajuns la noi prea multe vesti despre evrei si am preferat sa ne pastram pe cat posibil buna dispozitie. Uneori, atunci cand lui Miep i-a mai scapat cate ceva despre soarta vreuneia dintre cunostintele noastre, mama sau doamna Van Daan au izbucnit de fiecare data in plans, astfel incat Miep a socotit de cuviinta sa nu mai povesteasca nimic. Dussel a fost insa asaltat imediat cu intrebari, iar intamplarile povestite de el erau asa de infioratoare si barbare, incat nu puteau sa ne intre pe o ureche si sa iasa pe alta. Totusi, dupa ce efectul acestor vesti se va mai estompa, vom face din nou glume si ne vom tachina. Nu ne ajutam nici pe noi si nici pe cei de-afara daca vom continua sa fim asa de abatuti ca acum, si ce rost are sa facem din Anexa o Anexa melancolica?
Indiferent ce fac, n-am cum sa nu ma gandesc la ceilalti, la cei care au plecat. Si daca ceva ma face sa rad, ma opresc numaidecat ingrozita si-mi zic in sinea mea ca este o rusine fiu asa de vesela. Dar oare trebuie sa plang toata ziua? Nu, nu pot, iar mahnirea asta o sa treaca si ea.
La toata tristetea se adauga si altceva, de natura personala, ceva ce pare neglijabil pe langa nenorocirile despre care tocmai am povestit. Totusi nu ma pot abtine sa nu-ti spun ca in ultima vreme ma simt tare singura. In jurul meu e un gol mult prea mare. Mai demult nu m-am gandit niciodata la asta, mintea mi-era ocupata doar de micile mele placeri si de prietene. Acum ma gandesc ori la lucruri triste, ori la mine insami. Si in cele din urma am ajuns la convingerea ca tata, oricat ar fi el de dragut, nu poate tine intru totul locul intregii mele lumi de altadata. In sentimentele mele, mama si Margot nu mai conteaza de mult.
Dar la ce bun sa te plictisesc cu asemenea prostii? Sunt ingrozitor de nerecunoscatoare, stiu asta, dar de multe ori m-apuca ameteala cand se sparg prea multe oale in capul meu si, pe deasupra, trebuie sa ma gandesc si la toate celelalte necazuri!

A ta, Anne

SAMBATA, 28 NOIEMBRIE 1942
Draga Kitty, Am consumat prea multa lumina si ne-am depasit ratia de electricitate. In consecinta: cumpatare extrema si amenintarea cu decuplarea. Paisprezece zile fara lumina, placut, nu? Dar, cine stie, poate ca se gaseste o rezolvare! Incepand cu ora patru ori patru si jumatate, este prea intuneric pentru citit. Ne omoram timpul cu tot felul de prostii. Ghicitori, gimnastica pe intuneric, conversatie in engleza sau franceza, discutii critice despre carti — dupa o vreme insa, toate astea ajung sa ne plictiseasca.[...] "