La tiganci - Mircea Eliade

Matei Calinescu: „transcendentul sau supranaturalul nu mai reprezinta o ame­nintare la adresa coerentei lumii; dimpotriva, el constituie singura pro­mi­siune reala a unei asemenea corente; si tocmai cotidianul este acela care, la o privire mai atenta, se dovedeste a fi de neinteles, crud si, in ultima instanta, lipsit de sens. Numai atunci cand recunoastem atractia secreta, dar puternica, a celeilalte lumi a «miracolului», sacrului si miticului putem merge dincolo de inerenta lipsa de sens a vietii coti­di­e­ne, avand poate sansa de a ajunge la adevaratul inteles al existentei.“

Romanian review: Aceasta nuvela a fost destul de complicata, dar in acelasi timp a fost foarte interesanta, a avut mult mister si putin suspans. Gavrilescu a fost putin obsesiv, dar in rest nu am nimic de rau de zis. Sunt mandru ca mi-am dat seama inainte sa mi se predea la scoala ca Gavrilescu era de fapt (view spoiler)[ mort (hide spoiler)]. Intr-adevar tot planul sacru-planul profan si alte lucruri de genul nu a fost ceva de care mi-as fi dat seama singur, dar metafora mortii nu a fost foarte greu de intuit.''La *****ci'' este o nuvela plina de simbolistica si ma intreb si acum, cat din ce mi s-a predat la romana este cu adevarat ce a vrut Eliade sa exprime.Parte cea mai interesanta este sa faci tot felul de ipoteze legat de ce s-a intamplat dupa ce personajul principal a plecat de La *****ci, in plus este frumos sa te gandesti ca actiunea are loc in Bucuresti si ca ceva fantastic ti s-ar putea intampla si tie, metaforic vorbind, in viata de zi cu zi. Nu stiu ce as putea spune mai mult asa ca cel mai bine este sa o incerci si sa o interpretezi tu insuti, mie personal mi-e putin greu sa exprim in cuvinte ce am simtit cand am citit-o. Inca ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca alegea nemtoaica din prima...English review: This novella was quite complicated, but at the same time it was very interesting, it had a lot of mystery and a little suspense. Gavrilescu was a little obsessive, but despite that I have nothing wrong to say.I'm proud that I realized before I was taught at school that Gavrilescu was actually (view spoiler)[ dead (hide spoiler)]. Indeed, all the sacred-profane plan thing and other things like that wasn't something I'd figured out myself, but the metaphor of death was not very hard to guess.''With the Gypsy Girls'' had a lot of symbolism and I wonder now, how much of what I was taught at the Romanian classes is really what Eliade wanted to express.The most interesting part is to make all sorts of hypotheses about what happened after the main character left the gypsy girls place, plus it's nice to think that the action takes place in Bucharest and that something fantastic could happen to you, metaphorically speaking, any day. I don't know what I can say more so it is best to try and interpret it yourself, I personally find it hard to say in words what I felt when I read it. I am still thinking what would have happened if he had picked the German girl from the beginning...

De ceva timp, am avut un chef nebun sa citesc ceva de Mircea Eliade, insa dupa atatea romane in limba engleza mi-a venit ideea de a reciti nuvela fantastica La *****ci, pe care am vazut-o intr-o versiune dramatizata la teatru, in perioada liceului. Asa cum poate stiti, protagonistul nuvelei este Gavrilescu, un profesor de pian care isi duce traiul de pe o zi pe alta, avand sufletul inecat in banal si in neimpliniri atat financiare cat si artistice. Gavrilescu este un om nefericit, care are adesea monologuri interioare, desi intra in conversatii si cu ceilalti calatori, tanjind dupa putina atentie, si se simte sufocat de viata sa mediocra si plina de rutina pe care o duce.Eu, cum va spuneam, reincepu Gavrilescu, trec regulat cu tramvaiul asta de trei ori pe saptamina. Pentru pacatele mele, sint profesor de pian. Zic pentru pacatele mele, adauga incercind sa zimbeasca, pentru ca n-am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist...Totusi, Gavrilescu este insetat de cunoastere, iar subiectul despre casa misterioasa a *****cilor ii starneste curiozitatea sa afle mai multe informatii. Macar asa mai poate iesi din cumplita rutina care ii macina existenta. El pare uneori a fi absent sau pur si simplu distrat sau visator, de parca ar incerca sa evadeze cumva intr-un spatiu prielnic sufletului sau de artist. Sint artist, spuse Gavrilescu (...) Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pura. Traiesc pentru suflet... Motivul arsitei, care apare obsesiv pe parcursul naratiunii si de care se tot plange Gavrilescu, poate semnifica viata sa mediocra, iar admiratia profesorului pentru Colonelul Lawrence al Arabiei poate fi dorinta launtrica a protagonistului nostru de a iesi din cotidian si de a explora locuri necunoscute precum la *****ci, un loc obscur considerat un subiect tabu si rusinos de catre unii dintre calatorii din tramvai. Gavrilescu imi pare un personaj destul de ciudat cu monologurile si conflictele sale interioare. Pare destul de confuz, zapacit si pe alocuri enervant cu obsesiile lui cu privire la arsita, neimplinirea sa profesionala si autoinvinovatirea constanta referitoare la deciziile gresite luate in trecut, care au dus la viata lipsita de satisfactii din prezent.Bordeiul *****cilor este spatiul sacru in care legile din lumea profana nu se mai aplica: timpul trece mai lent, oglinzile, paravanele, peretii si covoarele isi schimba forma, consistenta si uneori par sa se intrepatrunda; iar cele trei fete (*****ca, grecoaica si evreica) par a fi niste preotese care asculta spovedania legata de trecut a lui Gavrilescu si il ademenesc intr-un joc aparent infantil (protagonistul trebuie sa ghiceasca cine este *****ca)... joc pe care barbatul il pierde de fiecare data. Fetele se invart in cerc precum niste iele, iar Gavrilescu este prins in vartejul supranatural pe care nu il intelege si caruia nu ii poate rezista. (...) incerca sa se opreasca, sa se smulga din miinile acelea care-l invirteau in iures, ca intr-o hora de iele, dar ii fu peste putinta sa se desprinda. Simtea in nari dogoarea trupurilor tinere si parfumul acela exotic, departat, si auzea in el, dar si in afara lui, pe covor, picioarele fetelor dantuind. Simtea de asemenea ca hora il poarta usor, printre fotolii si paravane, catre fumul incaperii, dar dupa citva timp renunta sa se mai impotriveasca si nu-si mai dadu seama de nimic.Ceea ce urmeaza jocului fetelor reprezinta scena cea mai interesanta si misterioasa din nuvela datorita elementelor suprarealiste care dau senzatia de oniric, dar si de o posibila halucinatie. Cineva scria pe Goodreads ca Gavrilescu ar fi putut simti efectele opiului, deoarece Eliade obisnuia sa consume acest narcotic, insa nimic nu este mentionat clar in nuvela. Putem face totusi speculatii, iar indiciul de la care putem porni este faptul ca *****ca il sfatuieste pe Gavrilescu sa nu bea prea multa cafea. Poate ca baba i-a pus ceva in acea cafea sau poate ca protagonistul a inceput sa halucineze tocmai din cauza cafelei. Pe de alta parte, mi-ar fi placut sa cred ca visul ciudat al lui Gavrilescu este un simbol al purgatoriului sau chiar al iadului intunecat, cu o caldura sufocanta, unde obiectele din decor prind viata si se misca singure insa Gavrilescu imi pare din ce in ce mai derutat dupa revenirea la lumea reala, in loc sa fie mai linistit si purificat. Eu venisem aici din simpla curiozitate. Ma intereseaza lucrurile noi, necunoscute. Mi-am spus: Gavrilescule, iata o ocazie sa-ti imbogatesti cunostintele. N-am stiut ca e vorba de jocuri naive, copilaresti. Va inchipuiti, m-am vazut deodata gol, si auzeam voci, eram sigur ca dintr-un moment in altul... intelegeti ce vreau sa spun...Eugen Simion spunea ca nuvela lui Eliade este o alegorie a mortii, iar ultima parte (de la intoarcerea lui Gavrilescu in planul profan pana la sfarsitul cartii) are simboluri clare in aceasta privinta: de la moartea sau plecarea din Bucuresti a cunoscutilor protagonistului, intalnirea cu birjarul care a fost dricar in tinerete, pana la revederea cu Hildegard, marea iubire a lui Gavrilescu. Ea este acea prezenta nepamanteana pe care Gavrilescu practic putea sa o aleaga de la bun inceput cand intrase la *****ci, insa el a ales-o la sfarsit, pentru ca nu mai avea alta optiune. Pana si baba ii spune lui Gavrilescu despre Hildegard ca: Mai e doar nemtoaica. Ea nu doarme niciodata...Nu-mi vine sa cred ca inca ma fascineaza aceasta nuvela datorita suspansului si misterului pe care povestea le degaja si datorita simbolurilor care fac aceasta lectura o experienta inedita la orice varsta. Dupa atatia ani, desi inca mai stiam in mare despre ce era vorba in nuvela, am ramas surprinsa de detaliile pe care le-am uitat; asa ca, implicit, am redescoperit povestea. Mai mult, am privit-o dintr-o perspectiva noua, ceea ce nu se intampla cu toate cartile, deoarece anumite impresii din scoala sunt greu de schimbat.

în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență

Nuvele fantastice care pe petrec in Bucurestiul de alta data. Excelenta carte !