Paresimile au venit insotite de schimbarea regimului de viata al crestinilor. Zicea, cu indreptatire, un calugar din Sfantul Munte Athos: postul este, mai intai de orice, sa flamanzim dupa Dumnezeu! Da, asa este, foamea neostoita dupa prezenta lui Dumnezeu, pe care o au unii dintre semenii nostri, ar trebui sa ne puna pe ganduri. De aceea, odata cu infranarea din post, facem o reverenta Creatorului, urmand cu adevarat porunca din rai pe care El le‑a dat‑o primilor oameni: din toate puteti manca, numai din roadele acestui pom sa nu gustati…

 

Acolo, in Eden, oamenii au postit pentru prima oara, adica s‑au abtinut de la anumite lucruri, dar asta numai o vreme. Dupa ce au gustat din fructul oprit, care era foarte frumos la infatisare, ei au suferit caderea, care le‑a schimbat cu totul… infatisarea. Au avut pofta sa guste un mar frumos, insa ei s‑au uratit pe loc. Au vrut sa afle, sa cunoasca tainele dumnezeiesti si au primit moartea, adica exact ceea ce nu a facut Dumnezeu pentru ei! Nu numai ca nu au cunoscut taine nemarginite, dar si‑au aflat ra‑ pid propriile limite. Nu numai ca nu s‑au saturat, dar chiar au flamanzit – urmand sa‑si agoniseasca traiul in sudoarea fruntii, in lipsuri si boli. Ma intreb adesea daca nu cumva munca fizica grea, munca bruta, nu este chiar blestemul pe care il ducem in spate odata cu izgonirea din rai? Omul era o fiinta contemplati‑va, nu una lucrativa, cel putin asta cred ca a vrut Dumnezeu de la noi. Poate ca de aceea se considera un pacat alergatura in exces dupa cele ale lumii asteia, grija de multe – asa cum o numesc duhovnicii.

 

Intorcandu‑ne la tema postului, prin aceasta infranare mul‑ tipla, de la cele culinare la cele materiale, in general, recuperam cate ceva din starea paradisiaca de odinioara… Haideti, asadar, sa refacem atmosfera edenica prin cumpatare si contemplare. Sun‑ tem fiii lui Dumnezeu, nu uitati asta nici o clipa!