headerdesktop mosnick18noi25

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile mosnick18noi25

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

CUPON activ: LIB20RANDURI

Aplica-l in comanda »

Legendele Olimpului

Legendele Olimpului -  Alexandru Mitru
Rasfoieste

Legendele Olimpului

La cele mai multe conferinte rostite in public, conferentiarul, in genere un om de cultura cu mare reputatie, apare la tribuna. In tovarasia unei persoane - foarte cumsecade - care-l prezinta printr-o scurta alocutiune. Alocutiunea aceasta este ca o prefata orala, similara celor scrise, sau, cel putin, acesta este rostul ei.
Numai ca eu, de multe ori, ca un cetatean ascultator din sala, am auzit cu drept cuvant in jurul meu: ,,Dar cine-i acela care prezinta?! Cine prezinta prezentatorul?!" Caci, realist vorbind, daca ar fi avut totusi vreun sens, conferentiarul ar fi fost mai normal sa-l prezinte el pe prezentator, inversand rolurile.
O intamplare ca asta mi-a venit imediat in minte cand a fost vorba sa scriu aceasta prefata care, in prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferentiar in scris). Sa-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Si sa-I prezint ca autor al acestei carti: Legendele Olimpului.
El este insa cunoscut de generatii intregi de tineri care-i savureaza scrisul si cu placere si cu folos de ani de zile! Iar cartea a aparut in cateva editii; si intr-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru il cunoaste deci o lume intreaga, mai ales ca fiecare cititor, din altruism sau din slabiciune, are cel putin unul sau doi semeni succesivi, carora le-a imprumutat cartea - ceea ce mareste considerabil numarul real al cititorilor.
Nu este paradoxal sa-l prezint eu pe el?!
Generatiile de cititori, mai ales cand e vorba de o carte pentru tineret, se succed insa repede; si apoi cartea, in aceasta noua editie, este destinata unor noi cititori, altor generatii: de azi si de maine. Destinul ei este de durata, ca insusi destinul legendelor pe care le cuprinde.
Dar acele generatii au referintele certe, indiscutabile, ale generatiilor anterioare de cititori; si vor avea, de indata, de la prima pagina a cartii pe care vor citi-o, o idee proprie, pentru care orice prezentare aici echivaleaza cu a prezenta cuiva o ruda sufleteasca apropiata si care, pe deasupra, este si faima acelei familii.
Sa spun totusi ca Alexandru Mitru e un scriitor temerar, ca nu si-a propus sa scrie o carte facila, cu povesti de adormit copiii, ci o carte si placuta si folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes stralucit. Lectura ,,Studiului introductiv" ce urmeaza, semnat de un mare specialist, prof. Nicolae I. Barbu, da o idee de proportiile, dificultatile si numarul obstacolelor pe care le avea de trecut Alexandru Mitru in alegerea materialului acestei carti, pe care, cu mare curaj si incredere in sine, singur si l-a ales.
Legendele Olimpului respirau greu de batranete - Alexandru Mitru le-a intinerit, le-a dat suflul proaspat al limbii si talentului sau, facand din ele simboluri de totdeauna ale nazuintei omului de a se depasi pe sine. El a umanizat personaje devenite demult statui, a creat fiinte din simple simboluri, a apropiat viata zeilor si a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor, cu calitatile lor supranaturale, cu urile si dragostea lor, cu tot ce era uman totusi si in ei. (...) - [din Prefata], Demostene Botez, aprilie 1972
Citește mai mult

50.74Lei

50.74Lei

Primești 50 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

Indisponibil

Descrierea produsului

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
16
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Duță Simona 09/11/2021 12:00
green icon awesome check Achiziție verificată
O carte extraordinară!
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
IGNA GRATIELA 27/10/2021 09:00
green icon awesome check Achiziție verificată
Foarte bine scrisa. Recomand.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Cititorul accf63 20/09/2021 12:00
green icon awesome check Achiziție verificată
Excelenta prezentare!
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
lazarescubrandusa 08/09/2021 00:00
green icon awesome check Achiziție verificată
Mi.au placut de copil Al Mitru, Zeii si Eroii, le recitesc cu placere... cartea realizata intr.o colectie super
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
danylp88 11/07/2021 16:00
Buna ziua , am inteles ca sunt doua parti, aceasta carte le contine pe ambele ( Zeii si Eroii ) ?
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
valentina9 18/03/2021 21:00
green icon awesome check Achiziție verificată
Carte care merita citita
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
SORINAPAUNESCU 18/03/2021 12:00
green icon awesome check Achiziție verificată
Recomand pentru orice varsta!
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Englezul 18/02/2021 21:00
green icon awesome check Achiziție verificată
O carte interesantă pentru cultura generală.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Craciun Florentina 02/02/2021 23:15
green icon awesome check Achiziție verificată
Scriu din punctul de vedere al parintelui, parinte care a citit Legendele Olimpului in clasa a VI-a, pe nerasuflate, si care a retinut informatiile de acolo in proportie de 90%. Si acum detin acele informatii si le transmit celor interesati. Cartea este un "must have" pentru al meu copil (si pentru altii).
Arată mai mult
Sunt cumva incluse ambele volume in această carte? Adică și Legendele zeilor și Legendele eroilor? Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
Arata mai mult
alina alina 31/12/2020 08:53
O carte care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca nimanui.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

10 din 16 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo