In mijlocul tacerii generale, se face deodata auzit un om care nu pare sa se teama de mana lunga a lui Calvin: umanistul francez Sebastian Castellio, profesor la Universitatea din Basel, hotaraste sa-l combata pe dictatorul genevez cu singura arma care ii sta la dispozitie – arma cuvantului. „A ucide un om nu inseamna niciodata a apara o doctrina, ci inseamna a ucide un om“, ii transmite el fanaticului reformator.

    Sub condeiul lui Stefan Zweig, evenimentele dramatice din epoca Reformei capata o plasticitate neintalnita in cartile istoricilor. Dar reflectiile eseistului sparg cadrul istoric. In anii 1935–1936, cand Zweig scria cartea, intoleranta si violenta faceau deja ravagii in Germania. Fara a-l pomeni pe Hitler si fara a rosti cuvantul „nazism“, autorul surprinde fizionomia propriei epoci. Din figurile lui Castellio si Calvin, Zweig distileaza contrastul dintre umanismul pluralist si fanatismul doctrinar.

 

    Fragment din roman:

 

    „Intra in scena Castellio 

 

    A se teme de un dictator nu inseamna si a-l iubi, iar cel ce se supune aparent terorii nu trebuie catusi de putin s-o recunoasca drept intemeiata. Ce-i drept, in primele luni dupa inapoierea lui, Calvin se bucura de admiratia unanima a cetatenilor si a autoritatilor. Toate taberele par sa-l sprijine, desi pana de curand avusesera vederi divergente, si cei mai multi sunt sedusi de entuziasmul si betia unitatii. Dar urmeaza curand trezirea. Fireste, toti cei care-l chemasera pe Calvin pentru a face ordine sperasera in taina ca aprigul dictator o va lasa mai moale cu hipermoralismul sau draconic de indata ce va fi asigurata „disciplina". Cand colo, ei vad ca haturile se strang zi de zi, ca nimeni nu le adreseaza vreodata un cuvant de multumire pentru uriasele lor jertfe, pentru renuntarea la libertatea lor personala si la voiosia lor; in schimb, aud de la amvon, cu amaraciune si revolta, cuvinte ca acestea: ca e nevoie de o spanzuratoare pentru vreo sapte-opt sute de tineri genevezi spre a introduce in sfarsit buna-cuviinta si disciplina in acest oras de desfranati. Abia acum isi dau ei seama ca in locul unui tamaduitor de suflete au chemat intre zidurile Genevei un temnicer al libertatii lor, si in cele din urma masurile tot mai drastice luate de Calvin ii indispun chiar si pe cei mai fideli sustinatori ai sai.

    Abia au trecut cateva luni si la Geneva au reaparut deja vechile nemultumiri impotriva lui Calvin. De departe, ca o icoana, „disciplina" lui este mult mai seducatoare decat in prezenta ei tiranica. Acum palesc culorile romantice, iar cei ce ieri inca jubilau incep sa ofteze pe ascuns, insa intotdeauna e nevoie de un motiv vizibil si inteligibil pentru toti spre a zdruncina nimbul unui dictator, iar acest motiv se iveste curand”