Memoriile unui isihast. Filocalie carpatina 5

Viata si opera parintelui Ghelasie in intregul lor stau sub semnul icoanei. Taina creatiei omului dupa chipul lui Dumnezeu apare a fi piatra de temelie a ontologiei creatiei, fiind descifrata in cheie hristologica, dupa buna traditie a crestinismului ortodox. Iar cum Dumnezeu este laudat si slavit in Treime, iconologia ce subintinde alcatuirea creatiei este pecetluita de taina alcatuirii trinitare a fiintei, cu deschidere spre impartasirea dumnezeiasca. 

Taina Intruparii si Taina Treimii constituie astfel, dupa model patristic, cheile de intelegere ale viziunii isihasmului carpatin. Reflectia duhovniceasca a parintelui Ghelasie este unica prin urmarea pana la ultimele consecinte a teologiei icoanei, intr-o extensie ce circumscrie intreaga istorie a creatiei si fiecare faptura in parte. Sensul creatiei este functie de taina Intruparii dumnezeiesti ce are ca orizont intentional si eshatologic partasia creatiei la cele dumnezeiesti. 

Cuvantul teologic isi recapata la parintele Ghelasie naturaletea si spontaneitatea mistica pe care o intalnim adesea in scrierile sfintilor parinti ai Bisericii, miscate de insuflarile neprevizibile ale Sfantului Duh, dupa nevoile duhovnicesti ale epocii. Curgerea textuala capata un relief variat, in care se impletesc invatatura si practica isihasta, conexiunile generale si particularizarile semnificative, tratarile comparative si adancirile specifice, parabolele si poemele mistice, incat pare un organism viu, care se misca si respira, chemand cititorul la o receptare participativa, la propria investitie de sens. [... ] Nu in ultimul rand, parintele Ghelasie propune pe acest model iconic o teologie a relatiei omului cu natura, in care ultima apare in dimensiunea sa logosica, deschisa partasiei la slava fiilor lui Dumnezeu. Materia si spiritul, natura si persoana sunt eliberate de conotatiile antagoniste, in care ele apar in opozitie fundamentala sau emanate una din alta, principiul unitatii creatiei fiind dincolo de ea, in chipul ce pecetluieste integralitatea fiintei create si o arata deschisa impartasirii de cele dumnezeiesti. [...] (Florin Caragiu)