O sa mori. O sa-ti moara toti cei apropiati. N-o sa mai ai nimic. Un singur lucru va dainui – gloria celor cazuti.

In anul 2033, supravietuitorii unui razboi atomic planetar incearca sa-si continue existenta sub pamant, in statiile de metrou din Moscova, unde pericole nebanuite ii asteapta la tot pasul. In lupta cu Intunecatii – creaturi misterioase care traiesc la suprafata si care coboara in adancuri in cautarea oamenilor –, Artiom, personajul central al cartii, trece prin experiente care ii demonstreaza ca cel mai mare pericol pentru om raman tot oamenii. Metro 2033 este un roman apocaliptic ce cladeste un univers de cosmar pe ruinele lumii imperfecte a zilelor noastre.

 

Metro 2033 nu este doar o calatorie presarata cu intamplari iesite din comun, ci este o incursiune in psihicul uman, o calatorie ce exploreaza cele mai adanc inradacinate frici ale omului. - Fantasy Book Review

Din aceeasi serie:
• Metro 2033
• Metro 2034
• Metro 2035

Fragment din cartea "Metro 2033" de Dmitri Gluhovski

 

"Lui Artiom ii treceau prin cap tot felul de prostii. Intunecatii... Neoameni blestemati care, e adevarat, aparusera o singura data cand facea Artiom de serviciu, dar il speriasera grozav de tare - si cum sa nu se sperie... Uite, stai si tu de paza... Te incalzesti la foc. Si brusc, de undeva, din adancurile tunelului, se aude un ciocanit surd, ritmic - mai intai la distanta, incet, dupa aceea tot mai aproape si mai tare... Si brusc auzul iti este sfasiat de un urlet sepulcral, extrem de aproape... Panica! Toti sar in sus, iar sacii cu nisip si lazile pe care au stat sunt aruncate repede ca sa creeze o bariera, iar cel mai mare in grad striga din toti rarunchii, fara sa-si crute corzile vocale: „Alarma!" Dinspre statie se grabesc sa sara in ajutor rezervele, cei de la trei sute de metri scot husa de pe mitraliera, iar aici, unde trebuie sa preiei asupra ta presiunea principala, oamenii se arunca deja la pamant in spatele sacilor, indreptand automatele spre gura tunelului, ochind si, in cele din urma, dupa ce au asteptat putin pentru ca strigoii sa se apropie suficient, aprind proiectorul in raza caruia devin vizibile niste siluete ciudate, delirante. Goi, cu pielea neagra si lucioasa, cu ochi uriasi si guri ca niste rani cascate... Inainteaza ritmic spre adaposturi, spre oameni, spre moarte, drepti, fara sa se aplece, din ce in ce mai aproape... Trei... Cinci... Opt creaturi... Si cel mai apropiat isi inalta deodata capul si scoate acel urlet sepulcral. Ti se zbarleste parul si vrei sa sari in sus si sa fugi, sa lasi automatul, sa-ti lasi tovarasii, sa lasi dracului tot si sa fugi. Proiectorul este indreptat spre mutrele lor, pentru ca lumina puternica sa-i loveasca direct, dar e clar ca ei nici macar nu-si mijesc ochii, nu si-i acopera cu mainile, ci se uita la proiector cu ochii larg deschisi si inainteaza toti ritmic, inainteaza..."