Fragment din cartea "Minciuni nenumarate" scrisa de Sophie Stava:

"Am luat telefonul si am inceput sa triez buletinele informative arhivate de pe site-ul Mockingbird. Am gasit repede ce cautam: un articol care anunta veni-rea unei noi educatoare la jumatatea anului. Ultimul rand spunea: "Fosta educatoare Sloane Caraway nu se va mai intoarce". Am cautat-o pe Google pe Sloane Caraway si i-am gasit usor poza. Nu semana deloc cu Allison: parul saten-deschis, o fata in forma de inima, un nas puternic, nu prea diferit de al meu. Nu deosebit de draguta, dar nici dezagreabila.
M-am uitat Iung Ia chipul ei pe telefon, in timp ce nuanta ecranului lumina camera. Arata atat de obisnuita! Voiam sa aflu mai multe. Nu a durat mult pana sa descopar ca lucra intr-un salon de infrumusetare din cartierul vecin si avea poza la sectiunea Despre noi de pe site-ul salonului. De acolo, i-am gasit contul de Instagram, de TikTok. Cand am adormit in cele din urma, inca derulam prin pozele ei, iar in dimineata urmatoare m-am trezit cu teIefonul pe piept.
Dupa ce am Iasat-o pe Harper la gradinita, m-am trezit ca ma indrept in directia salonului. Am incetinit cand m-am apropiat. In loc sa merg mai departe, m-am oprit si am tras cu ochiul prin vitrina mare din fata. Dincolo de receptie vedeam un sir de scaune de pedi-chiura la peretele din stanga. Si iat-o in carne si oase, aplecata peste picioarele cuiva, aplicand cu atentie oja pe fiecare unghie.
In cele din urma, a ridicat capul si s-a uitat la manichiurista de Ianga ea si i-am vazut toata fata. Aproape am pufnit cand m-am gandit la ce spusese Allison. Nu puteau sa arate mai diferit. Dar, mi-am dat seama cu placere de un lucru: chiar daca nu semana cu Allison, semana putin cu mine. Avea un profil similar, tenul de aceeasi nuanta, cu toate ca al ei era insemnat de acnee. Parul meu era mai inchis la culoare decat al ei si ea era putin mai plinuta decat mine, purta ochelari, dar asemanarea exista. Poate ca ideea mea alimentata de furie avea sa functioneze.
Apoi am scuturat din cap, m-am intors si am pornit inapoi spre casa noastra din caramida maro. "Nu, e o nebunie", m-am gandit in timp ce ma indepartam, "n-o sa functioneze niciodata", dar in clipa urmatoare: "Sau poate ca da".
M-am intors la salon a doua zi, apoi in ziua urmatoare. Dupa aceea am urmarit-o pana acasa. Am urrnarit-o peste tot pana cand i-am aflat programul, cand isi lua pauzele, in ce parculet iesea in pauza, pe ce petic de iarba se intindea si isi deschidea cartile.
Si apoi, dintr-un capriciu, i-am trimis pe Jay cu Harper in acelasi parc, i-am spus ca e noul ei parc preferat, sperand ca Sloane o sa fie acolo, sperand ca o sa-l observe. Nu era improbabil; toata lumea il observa. pe Jay. Daca aveam noroc, ar fi gasit ea o cale sa intre in vorba cu el. Asa fac femeile, mai ales de cand nu-si mai poarta verigheta. Si Jay e intotdeauna bucuros de atentie; nu e deosebit de selectiv. Daca Sloane l-ar aborda, el i-ar raspunde, cu orgoliul tresarind, gata sa-i fie mangaiat. Daca nu ar fi avut loc o intalnire intamplatoare cu Jay, aveam de gand sa o duc pe Harper in parc in saptamana urmatoare si sa gasesc un motiv sa ma prezint, sa dau peste ea ca din greseala cand as fi jucat leapsa cu Harper sau sa ma impiedic de unul din pantofii ei, pe care si-i lasa mereu deoparte in iarba, dar m-am gandit ca Jay e o momeala isteata. In cel mai rau caz, i-ar fi atras atentia. Apoi eu as fi putut sa spun: "Poate ca l-ai vazut pe sotul meu pe aici? E inalt, Brunet?"