O stiam pe Camelia Florescu din scena unde ochii ei, de o rara frumusete, comunicau povesti cu zane, iar vocea se prezenta sinonima prenumelui. Citindu-i poeziile, descopar cu bucurie un talent literar autentic, care nu are nevoie de ajustari, intregiri, povete. Cu genele de iarba si-asteptare/ Cu ochii de trifoi topit pe geam/ Imi amintesc de mine in valtoare/ Cum ierni tocmite aspru rascoleam, scrie in Dragoste cu ferestre deschise Camelia Florescu, amintind melancolii si autoportretizandu-se cu infiorari care mi-l amintesc pe dragul de Serghei Esenin. Versul ei se deschide ca o camelie spre bucuria rostirii. E muzical, iese din sunetul in care convietuieste cu vocea, fara a-si disputa domeniile. Si au ramas ferestrele deschise/ Pe ziduri sunt doar umbre de sarut / Perdelele cuvintelor permise/ S-au rusinat si-n dor s-au prefacut. Cititi-o cu drag! Eu asa am facut. - Lucian Avramescu