Oglinda si drumul inventariaza semnalmente specifice prozei romanesti postdecembriste, dar si continuitati identificabile cu cele doua mari perioade din trecutul recent: interbelica si comunista. Cartile a peste o suta de prozatori sint, mai intii, martore ale dosarului despre starea prozei. Panoramarile din prima sectiune survoleaza marile teme la zi: relatia istorie-fictiune si formele sale de manifestare, destinul personajului literar in era micsorarii omului, eroticul si thanaticul – revolutii si tabuuri, lectura confidentiala, fragmentul si defragmentarea. In cea de-a doua sectiune, prozatorii sint convocati in schite de portret cu pledoarii individuale. Oricite asemanari s-ar contabiliza si oricite chenare s-ar inventa, pina la urma se impune din nou constatarea ca avem de-a face cu singuratati. Nici o oglinda nu e aidoma celeilalte, rasfringerile sint de o diversitate care imbogateste imaginea drumului – el, oarecum, unul si acelasi, dar de o constitutie imposibil de apropriat altfel decit prin varietatea tulburatoare a oglindirilor.

Autoarea are in lucru o continuare: Vitraliul si fereastra. Poeti contemporani.

 

„Irina Petras stie sa se bucure de cartile celorlalti , excelenta ei datorindu-se, pe de o parte, supletei entuziaste cu care abordeaza fiecare text si, pe de alta, reprimarii radicale a negativismelor.” (Stefan Borbely)

 

„Irina Petras scrie pentru spectacol, permitindu-si sa faca piruete si sa arunce spre spectatorul-cititor confetti si jerbe de flori in mijlocul celei mai dificile disectii literare. Este un risc asumat cu deplina luciditate, care transforma discursul critic, pe alocuri, in veritabile pasaje de literatura.” (Mircea Mihaies)

 

„Irina Petras e una dintre constiintele critice importante ale acestui moment. Critic activ, cu o mare capacitate de cuprindere a fenomenului literar, cu perspicacitate estetica si o fina comprehensiune, Irina Petras reprezinta o personalitate in oglinda careia actualitatea se reflecta si se regaseste plenar, in toate complicatiile si subtilitatile ei.” (Ion Simut)