Dar „Omul etern” este mai mult decat un volum apologetic. Bazandu-se pe o perspectiva istorica mai degraba decat pe una teologica, G. K. Chesterton incearca sa reconstituie calatoria spirituala a intregii omeniri, cu accent pe civilizatia vestica. Autorul formuleaza astfel raspunsuri complexe si rafinate la principalele obiectii ridicate impotriva crestinismului. Mai mult decat atat, face un inventar savuros al tuturor bizareriilor generate de cei care sustin ca Hristos si religia lui au acelasi statut cu al altor mituri si religii. Scriitorul de origine irlandeza C. S. Lewis, renumit pentru romanele sale de fictiune si scrierile despre literatura medievala, spunea ca „Omul etern” ocupa pozitia celui mai bun aparator al crestinatatii. 

    Colectia IN NUCE reuneste fragmente „vesnic verzi” din cultura omenirii, impletind discursuri din arta, literatura, stiinte sociale si religie. Dincolo de renumele autorilor si de valoarea titlurilor pentru fiecare domeniu in parte, acestea sunt pilde ale intelepciunii universale din toate vremurile.

    Fragment:

 

    “Superstitia este recurenta in toate epocile, cu deosebire in acelea rationaliste. Imi amintesc ca am aparat traditia religioasa impotriva tuturor invitatiilor la un pranz oficial, distinsi agnostici cu totii. Inainte de finalul conversatiei, toti isi pescuisera de prin buzunarenare sau isi scosese de pe lantul de la ceas cate o atmuleta sau un talisman de care recunosteau ca nu se desparteau niciodata. Eram singurul dintre cei prezentii care neglijase sa se doteze cu un fetis. Superstitia apare mai frecvent in epocile rationaliste pentru ca se sprijina pe ceva care, neidentificandu-se cu rationalismul, nu este separat de scepticism. Acest lucru se afla intr-o legatura foarte stransa cel putin cu agnosticismul si se bazeaza pe un sentiment extrem de uman si de inteligibil, asemanator invocatiilor locale ale numenului din paganismul popular. Cu toate acestea , este un sentiment agnostic pentru ca se sprijina pe doua intuitii: ca nu cunoastem, de fapt, legile universului si ca este posibil ca acestea sa fie foarte diferite de tot ce numim ratiune. Acesti oameni realizeaza adevarul ca lucrurile enorme orbiteaza adesea in jurul acelora minuscule. Cand se isca, din traditie sau de te miri unde, zvonul ca un anumit lucru insignifiant reprezinta o cheie sau un indiciu, ceva profund si nu in totalitate irational din natura umana le spune ca nu este neverosimil. Senzatia se manifesta in ambele forme de paganism examinate aici. Insa, cand ajungem la cea de-a doua, o gasim transformata si plina de un spirit nou, mai inspaimantator.

    Ocupandu-ma de latura mai superficiala a mitologiei, am spus pana acum putine despre aspectul cel mai discutabil: masura in care invocarea spiritelor marii sau ale elementelor are intr-adevar puterea de a le chema din vastele adancuri ori, mai curand, daca spiritele chiar raspund chemarii (vorba zeflemitorului shakespearian).”