Omul recenteste o meditatie despre lumea de azi a unui modern nesatisfacut de propria sa modernitate. Este o critica a modernitatii care nu se multumeste nici cu proclamatiile suficiente ale postmodernitatii, nici cu regretele traditionalismului-- o interogatie asupra modernitatii suscitata de presimtirea dureroasa ca ori de cate ori ti se deschide in fata un drum, altele ti se inchid in spate ori in laterala. Cand ne inchinam bigot la minunile modernitatii, cum ne indeamna zelatorii modernitatii si delatorii traditiei, in sufletele noastre se tanguiesc toate bogatiile pe care le-am pierdut inlauntru atunci cand trupurile noastre au progresat afara.

Raul modernitatii nu tine derautateaei proprie, ci de viciul celor care au transformat-o intr-un orizont lipsit de alternativa al vietilor noastre. Ca si marxismul pentru"progresisti", modernitatea si pseudomorfoza sa, postmodernitatea, par a fi devenit pentru cadelnitatorii lor de azi conditia umana insasi. Tot adevarul instinctelor noastre morale sta chezasie ca nu este asa.

Omul recentincearca sa sugereze ca, prin ceea ce-i lipseste, modernitatea ofera ceea ce o poate inca salva. Cu o conditie insa: daca vom avea inteligenta sa putem regasi in neghiobia trufasa a timpului pe care il traim-- intreg, viu, bun si frumos-- crestinismul tuturor inceputurilor.
Sa fim moderni: dar--nihil sine Deo!(Horia-Roman Patapievici