Opere complete vol. 2 - Dogmatica, Sfantul Ioan Damaschin - Fundatia Gandul Aprins, 2017

Precum am scris si cu alte prilejuri, gandirea elitei de cultura elina din antichitate si din Evul Mediu era antrenata pentru a glisa cu mare flexibilitate si usurinta de la "concretul cel mai concret" la "abstractul cel mai abstract", fiind deprinsa a interpreta intotdeauna cuvintele in context si a se adapta la acesta, pe cand istoria limbii noastre a sapat prapastie mare in limbajul teologiei. Graiul plin de expresivitate si frumusete al sfintelor slujbe si Patericului - pe care carturari ca Sfantul Grigorie Dascalul si Grigorie al Ramnicului incepusera sa il slefuiasca si sa il dezvolte in directia transparentei si concretetei necesare traducerii scrierilor dogmatice Parintesti ca deplina sa fie limba Bisericii noastre, la tot lucrul bun gatita - a fost oprita din aceasta fireasca crestere a sa de catre ofensiva scolii de stat cuziste, de la bogatia - ce i se cuvenea si pentru a carei primire incepuse deja a se pregati - cazand, pe poarta cea larga si calea cea lata a calchierii mioape si a imprumuturilor opace semantic, in saracia terminologiei teologice a limbii franceze, bunaoara, si italiene. Consideram parte esentiala a misiunii noastre a readuce treptat limba noastra bisericeasca pe fagasul ei firesc - si asta nu din purism filologic, ci pentru a face din ea un instrument cat mai potrivit pentru traducerea sfintelor carti ale Bisericii Ortodoxe.

Din pacate, in teologia moderna s-a perpetuat si a prins radacini mitul lui "Damaschin-compilatorul", care in Dogmatica sa nu ar fi facut decat sa coasa laolalta, ca pe niste petece, citate din Parinti.

Orice lectura competenta a magnum opus - ului damaschian confirma insa banuiala care in judecata sanatoasa ia nastere de la sine, si anume ca genialul imnograf, care cu suprema abilitate facea sa incapa in hotarele formei metrice strat de noime peste strat de noime, impletind din ele cantari din cele mai frumoase si adanci pe care le are Biserica, cuvantatorul de Dumnezeu care in omiliile sale a ingemanat desavarsit dogma si poezia, nu avea cum sa alcatuiasca o astfel de lucrare ca un carpaci nepriceput si lenes, insailand ca pe o haina de cersetor, cusuta din petece, chipul de mare cuviinta al sobornicestii credinte.
La fel de absurd ar fi sa il numim "compilator" pe Homer, fiindca s-a folosit de formulele inradacinate in traditia de secole a poeziei epice.