Cel de-al patrulea roman al scriitoarei Kate Morton, Pazitoarea tainei, a castigat, in 2012, Fellowship of Australian Writers National Literary Awards - Christina Stead Award iar in 2013, Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year, The Courier-Mail's People's Choice - Queensland Book of the Year si American Library Association Award - Women's Fiction Category. Bestseller international, a figurat in topurile de vanzari din The Times si New York Times.

Romanele lui Kate Morton - Casa de la Riverton, Gradina uitata, Orele indepartate, Pazitoarea tainei, Casa de langa lac, Fiica ceasornicarului si Intoarcerea acasa -, vandute in peste 16 000 000 de exemplare, sunt publicate in 45 de tari.

1961: Intr-o superba zi de vara, cand familia ei organizeaza un picnic pe malul paraului ce strabate terenul fermei Greenacres, Laurel se ascunde de parinti si de surori. Are 16 ani si vrea sa viseze in voie la prima ei iubire, rebelul Billy, si la luminile rampei, care o asteapta la Londra, departe de cadrul bucolic al copilariei. Insa, pana la apusul soarelui, Laurel va fi martora unei crime terifiante, care o va marca toata viata.

2011:Acum actrita consacrata, Laurel Nicolson se intoarce acasa pentru a-si sarbatori, impreuna cu surorile ei, mama nonagenara, al carei sfarsit este aproape. De veghe la capataiul lui Dorothy, Laurel este coplesita de amintirile traumatizante din adolescenta, iar vorbele soptite de batrana la hotarul dintre somn si trezie ii ofera o pista de investigatie. Asemenea unui detectiv, Laurel incepe sa cerceteze trecutul familiei, aducand la lumina intamplari incredibile, petrecute in Londra zguduita de bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial.


Traducere din limba engleza de Sinziana Dragos.

 

Era cel de-al doilea roman al lui Henry Jenkins, Muza fara voie, si trebuie spus ca Laurel il citea cu greu. De fapt, se intreba daca omul nu era de-a dreptul misogin. Cu siguranta ca personajul principal, Humphrey (la fel de irezistibil ca si personajul masculin din celalalt roman) avea idei preconcepute despre femei. Una era adoratia, dar el o socotea pe sotia lui, Viola, o posesiune pretioasa, nu o femeie in carne si oase. Viola era un "sufiet salbatic", adus la Londra ca sa fie civilizat - de catre Humphery, de buna seama dar pe care orasul nu trebuia sa-l "corupa". Laurel si-a dat ochii peste cap, enervata. Parca si-ar fi dorit ca Viola sa-si ridice poalele rochiei ei frumoase si sa o rupa la fuga cat o tin picioarele.

Dar ea nu a facut-o, de buna seama, a acceptat sa se marite cu eroul ei - asta era de fapt povestea lui Humphrey. La inceput, fata ii placuse lui Laurel, parea o eroina inteligenta si de toata isprava, imprevizibila si proaspata, dar, pe masura ce citea mai departe, aceste trasaturi dispareau. Laurel isi dadea seama ca era nedreapta: biata Viola abia devenise adulta si nu putea fi invinuita ca nu avea prea mult discernamant. Si, de fapt, ce experienta avea Laurel ca sa vorbeasca? Ea, care nu fusese in stare sa mentina o relatie mai mult de doi ani? Totusi, casatoria Violei cu Humphrey nu era idealul lui Laurel de poveste romantica. A mai rezistat pret de doua capitole, in care cei doi au ajuns la Londra si s-a inceput construirea coliviei de aur pentru Viola. Era prea mult si Laurel a inchis cartea cu zgomot, manioasa.
Nu era decat oranoua, dar Laurel era obosita dupa calatoria din timpul zilei si voia sa se scoale de dimineata ca sa ajunga la spital devreme, sperand sa o gaseasca pe mama in forma. Phil, sotul lui Rose, ii adusese o masina din garajul lor, un Mini din 1966, verde ca un cosas, cu care urma sa plece in oras de indata ce era gata. Tinand cartea sub brat, si-a spalat farfuria si s-a dus sus la culcare, lasand parterul intunecat al casei Greenacres la cheremul fantomelor."