Scoala e adapostita de o casa cu doua etaje, cu acoperis de tabla vopsita in alb, cu peretii varuiti in alb, cu ferestre grilajate temeinic impotriva oricarui fel de atentat la bunul public. Curtea este comuna cu cea a bisericii. Uneori, scapa cate-un copil naucit de educatia liberala, la moda acum, excitat de-atata cunoastere si invatatura, trece in goana pe langa mine, cu dintii incalecati peste buza de jos, cu ochii negri ca noaptea, care baga groaza-n oricine, cu ochii goi, prin care intrezaresti haul infinitului, prapastia pe marginea careia stam toti, agatati fiecare de cate-un Dumnezeu. Un sunet nou, original, in proza de azi. Povestirile Elizei Macadan imbina fericit poematica gesturilor, psihologiilor, peisajelor, cu investigatia si notatia reportericeasca. - Radu Aldulescu