Nimeni n-a ras in acelasi fel ca Macedonski in litera­tura romana. Cine rade ca Macedonski o face din dez­nadejde. Caci exista in ras, in toate formele ironiei, o tendinta de a micsora sau, cel putin, de a relativiza obiec­tul lor. (Tudor Vianu)

Daca ar exista o „paradigma a pragului” in poezia romaneasca, Alexandru Macedonski ar fi intemeietorul ei. „Poezia viitorului”, asa cum era ea vazuta „In pragul secolului”, a fost o smulgere din romantism si o lunga si insistenta privire in secolul al XX‑lea, o privire cu veleitati de viziune, am putea spune. Propusa in permanenta ca o alternativa la junimismul maiorescian si emines­cian, conceptia despre literatura a lui Macedonski nu a fost suficient de solida si stabila teoretic pentru a castiga intaietatea in procesul de maturizare a literaturii romane. Apetitul autorefe­rential si fulgura­tiile teoretice au generat tensiuni ce nu s‑au concretizat imediat intr‑o directie literara noua, ci au dat nastere la polemici ce aveau sa se dovedeasca fertile abia in prelucrarea criticilor si esteticienilor interbelici. Ca a existat o scoala literara la revista „Literatorul”, condusa de autorul „Logicii poeziei”, nu mai poate tagadui nimeni. (Gabriel Nedelea)