Aceasta editie jubiliara, alcatuita de Andrew Biswell, cuprinde romanul revizuit dupa manuscrisul original din 1961 comparat cu mai multe variante publicate in timp, insotit de Prologul si Epilogul scrise de Anthony Burgess in anii '80 pentru versiunea dramatica, de eseuri, articole si fragmente inedite din interviuri ale scriitorului care tin de geneza, transpunerea cinematografica si scenica a cartii, precum si de recenzii semnate de mari autori. Portocala mecanica a fost ecranizata de Stanley Kubrick in 1971, intr-un film celebru, avandu-i in rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee si Michael Bates.

„«O portocala mecanica» este o veche expresie cockney care se aplica la orice presupune deviere, aici «deviere» neavand neaparat o conotatie homosexuala. Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decat o portocala mecanica. In perioada in care lucram in Malaysia ca profesor, elevii mei, cand li se cerea sa scrie un eseu despre o zi in jungla, adesea spuneau ca luau cu ei o sticla de «suc de orang». «Orang» este un cuvant obisnuit in Malaysia si inseamna «fiinta umana». Cockney si limba malaeza s-au contopit in mintea mea si au generat imaginea unor oameni suculenti si dulci precum portocalele, fortati sa intre in forma unor obiecte mecanice.“ (Anthony BURGESS)

In viziunea cosmaresca despre viitor a lui Anthony Burgess, unde odata cu lasarea intunericului strazile intra in stapanirea criminalilor, povestea e spusa de un delincvent de 15 ani. Alex vorbeste intr-un slang inventat – nadsat –, care scoate la iveala patologia sociala a bandei sale de adolescenti. Alex, Pete, Moho si Georgie, cei patru gaskari protagonisti ai acestei istorii distopice, creata de Burgess in jurul unei Londre unde domnesc agresiunea si teroarea, traiesc din jafurile nocturne aducatoare deopotriva de bani, dar si de placerea
„ultra-violentelor"pe care le practica impotriva celor mai slabi. Dupa o serie de astfel de infractiuni, Alex este ridicat de politie, dus la inchisoare si supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui sa-l transforme intr-un individ perfect integrat in societate. Dar tratamentul foloseste tehnici bazate de fapt tot pe cruzime extrema, iar esecul acestuia e inevitabil. In final, un Alex complet schimbat de experientele prin care a trecut descopera ca rostul lucrurilor sta tocmai in liberul-arbitru, in posibilitatea de a alege singur intre bine si rau.

„Un roman nu doar despre natura violenta a individului si despre capacitatea lui de a alege intre bine si rau, ci si despre frumusetea ametitoare a limbajului.“ (Daily Telegraph)