Privind inauntru
Fragment din cartea "Privind inauntru" de Petronela Rotar:
"In urma cu citiva ani, am scris o serie de poeme-sindrom in cea de-a treia mea carte, Efectul pervers. Existau acolo sindromul insulei, al cuibului gol, sindromul Stockholm, fireste, ba chiar in doua parti, insa nicaieri nu aparea si sindromul Calimero - sindromul victimizarii. Pasamite, avea sa imi mai ia o perioada de terapie intensiva ca sa descopar ca sufeream de asa ceva. De fapt, este impropriu spus sufeream. Cred ca mai degraba ma bucuram de el. Are spaniolul un verb bun pentru asta: disfrutar. In paranteza fie spus, numele de sindrom Calimero a fost dat de psihanalistul Saverio Tomasella, dupa un personaj de desene animate de prin anii 1970, un pui de gaina diferit de fratii lui, in sensul ca era negru si mic. Calimero identifica numai in exterior vina pentru necazurile lui de pui, pentru ca, nu e asa?, nimeni nu il intelege, iar fiecare episod se termina cu lamentatia: toti fac asa fiindca sint mic si sint negru!
Poemul anterior e si el din perioada aia.
Sa fii victima profesionista este un mare consum de energie. E un job full-time si extra-time. E un rol in care te afunzi atit de puternic, care se lipeste de pielea ta atit
de temeinic, incit e aproape imposibil sa ajungi sa il identifici de unul singur. Umbli prin lume cu haina asta pe tine si de fiecare data cind intinzi mina sa te prezinti, de cite ori deschizi gura, ceea ce iese este: Buna, Petronela, victima, ma bucur sa te cunosc. Am nevoie sa ma vezi, sa ma asculti, sa simti compasiune pentru mine. Daca nu ma poti iubi, e in regula si mila.
Victimizarea apare ca mecanism de defensa in urma unor factori favorizanti, in urma unor traume, in urma unor intimplari reale si indiscutabil obiective, pe care nu le poti controla. Toti avem in jur oameni (poate chiar pe noi insine) care mereu sint nemultumiti, nefericiti, repeta tipare, sar din lacul dramei in putul nenorocirii, se pling, sint furiosi pe destin, pe parinti, pe sef, pe iubit, pe vreme, pe horoscop, pe tara in care s-au nascut, care identifica in jurul lor numai responsabili si vinovati pentru mizeria sufleteasca in care se afla. Niciodata pe ei insisi sau, daca o fac, tot pe mina victimizarii merg: eu sint de vina ca sint prea bun, prea milos, prea credul, prea naiv, negasindu-si o responsabilitate reala, ci doar una fictiva, care ascunde o calitate, chipurile. La mine modul victima a rulat, precum multe alte dintre programele mele, intr-un mod mai subtil, mai demn, cumva. Aparent, ii dispretuiam pe cei care se pling din senin de orice, asa ca mi-am facut rost mereu de tragedii reale, de drame cit se poate de autentice, de boli nenumarate, de probleme amoroase, iarasi de boli, astfel incit suferinta mea era cit se poate de reala si de sustinuta de argumente irefutabile."
PRP: 49.00 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
31.85Lei
31.85Lei
49.00 LeiIn stoc
Descrierea produsului
Fragment din cartea "Privind inauntru" de Petronela Rotar:
"In urma cu citiva ani, am scris o serie de poeme-sindrom in cea de-a treia mea carte, Efectul pervers. Existau acolo sindromul insulei, al cuibului gol, sindromul Stockholm, fireste, ba chiar in doua parti, insa nicaieri nu aparea si sindromul Calimero - sindromul victimizarii. Pasamite, avea sa imi mai ia o perioada de terapie intensiva ca sa descopar ca sufeream de asa ceva. De fapt, este impropriu spus sufeream. Cred ca mai degraba ma bucuram de el. Are spaniolul un verb bun pentru asta: disfrutar. In paranteza fie spus, numele de sindrom Calimero a fost dat de psihanalistul Saverio Tomasella, dupa un personaj de desene animate de prin anii 1970, un pui de gaina diferit de fratii lui, in sensul ca era negru si mic. Calimero identifica numai in exterior vina pentru necazurile lui de pui, pentru ca, nu e asa?, nimeni nu il intelege, iar fiecare episod se termina cu lamentatia: toti fac asa fiindca sint mic si sint negru!
Poemul anterior e si el din perioada aia.
Sa fii victima profesionista este un mare consum de energie. E un job full-time si extra-time. E un rol in care te afunzi atit de puternic, care se lipeste de pielea ta atit
de temeinic, incit e aproape imposibil sa ajungi sa il identifici de unul singur. Umbli prin lume cu haina asta pe tine si de fiecare data cind intinzi mina sa te prezinti, de cite ori deschizi gura, ceea ce iese este: Buna, Petronela, victima, ma bucur sa te cunosc. Am nevoie sa ma vezi, sa ma asculti, sa simti compasiune pentru mine. Daca nu ma poti iubi, e in regula si mila.
Victimizarea apare ca mecanism de defensa in urma unor factori favorizanti, in urma unor traume, in urma unor intimplari reale si indiscutabil obiective, pe care nu le poti controla. Toti avem in jur oameni (poate chiar pe noi insine) care mereu sint nemultumiti, nefericiti, repeta tipare, sar din lacul dramei in putul nenorocirii, se pling, sint furiosi pe destin, pe parinti, pe sef, pe iubit, pe vreme, pe horoscop, pe tara in care s-au nascut, care identifica in jurul lor numai responsabili si vinovati pentru mizeria sufleteasca in care se afla. Niciodata pe ei insisi sau, daca o fac, tot pe mina victimizarii merg: eu sint de vina ca sint prea bun, prea milos, prea credul, prea naiv, negasindu-si o responsabilitate reala, ci doar una fictiva, care ascunde o calitate, chipurile. La mine modul victima a rulat, precum multe alte dintre programele mele, intr-un mod mai subtil, mai demn, cumva. Aparent, ii dispretuiam pe cei care se pling din senin de orice, asa ca mi-am facut rost mereu de tragedii reale, de drame cit se poate de autentice, de boli nenumarate, de probleme amoroase, iarasi de boli, astfel incit suferinta mea era cit se poate de reala si de sustinuta de argumente irefutabile."
Detaliile produsului