Profesorul - Charlotte Bronte

Foarte frumos romanul, recomand. Nota 10

Este o carte despre raportul dintre viata personala si cea profesionala a unui genial medic chirurg din Polonia. Mi s-a parut extraordinara deoarece mi-a aratat o alta fata a medicinei pe care o admir si care ma dezgusta in acelasi timp: si anume, aceea de acum o suta de ani in urma, atunci cand vracii, vrajitorii erau mai la moda si mai apreciati decat oamenii de stiinta ce au primit denumirea de medici. Oamenii simpli nu aveau incredere in inteligenta veacului si apelau la vechile stiinte ce le-a dovedit ca se poate.Ceea ce m-a impresionat si mai mult a fost dorinta pura si plina de iubire fata de oameni a personajului principal de a-i ajuta pe cei in suferinta. Spre deosebire de medicii de astazi care se apleaca oriunde curge din sac, aici autorul a privit din alt unghi. Bineinteles ca nu se merita sa faci Facultatea de Medicina+pregatiri peste pregatiri pentru a deveni un practicant al medicinei doar ca dupa sa usurezi existenta suferinzilor fara nicio recompensa. Nu condamn nicidecum pe medicii care cauta sa se imbogateasca de pe urma a ceea ce fac pentru ca merita datorita eforturilor depuse, insa mi s-a parut extraordinar de fascinant cum un om poate sa devina o mana mangaietoare pentru cel de langa el fara a astepta ceva la schimb. M-a captivat total acest roman prin felul in care au fost tratate raporturile dintre oameni, dintre medici, dintre oameni si societate. Povestea de iubire ce-si gaseste loc in carte are o structura tipicara la inceput, insa din cliseu devine un film romantic pe care merita sa-l urmaresti de cel putin doua ori. Amnezia - acest fiind, dupa parerea mea, personajul principal mi se pare un subiect bun si bine ales de autor. Apreciez creatia aceasta recomandand-o datorita libertatii cu care se abordeaza subiectele si felului cum decurge actiunea, zoom-urile alese de autor facand un efect de autenticitate.

...fiindca, vezi, conte, isi continua monologul companionul barbos, pe Napoleon l-au luat dracii, pe Sandu Macedon ditto. Dar de ce, intrebi cu voce de tunet? De aceea, pentru ca nu-i greu sa fii cineva. E greu sa fii nimeni. Soclul e un suport pentru prosti, draga prietene. Iar credinta e un balon care mai devreme sau mai tarziu pierde gazul. Sansa?... Exista, de acord, exista o sansa: sa crapi tu mai devreme. Cetateni, feriti-va de baloane!Tot scopul posedarii materiei cenusii din creier este de a jongla intre constiinta si intuneric. Caci cum am putea explica drama intelectului care ajunge la concluzia absurda ca nu este decat un capriciu al naturii, un balast, o basica agatata de coada excelentei noastre animale? Ce stii dumneata despre univers, despre lucruri, despre scopul existentei? Da, te intreb eu pe tine, fiinta impovarata cu doua kilograme de materie cenusie, ce stii despre scop?... Nu-i oare un paradox? Nu poti misca o mana, nu poti face un pas fara un scop clar si inteles. E adevarat?... Iar cand colo, te nasti si vreme de cateva zeci de ani executi milioane, miliarde dintre cele mai diferite actiuni, te zbati, muncesti, inveti, lupti, cazi, te ridici, te bucuri, disperi, gandesti consumand energie cat toata termocentrala din Varsovia si pentru ce naiba sunt toate acestea? Da, prietene, nu stii si nu poti sti cu ce scop le faci. Singura instanta careia i te poti adresa, cerandu-i informatii competente in aceasta privinta, este intelectul tau, iar el, ca sa ma exprim asa, desface neputincios bratele. Atunci, care-i sensul, care-i logica?Atunci de ce mai exista intelect, de vreme ce nu reuseste sa-si indeplineasca singura, de fapt unica lui misiune?... Stiu ce-mi va raspunde, dar si asta-i o prostie. Va spune ca sfera lui de actiune se limiteaza la functiile vietii. Cauzele si scopurile vietii nu intra in atributiile lui. De acord. Dar ai sa vezi cum se descurca el cu viata. Ce ne poate explica? De fapt, nimic. Nimic in afara de cele mai elementare functii animalice. Atunci de ce ne-a mai crescut sub teasta aceasta neoformatie? Ce stie el? Stie ce-i aceea gandire? I-a oferit omului macar posibilitatea sa se cunoasca pe sine? Sa se cunoasca intr-adevar, incat sa poate spune cu certitudine: sunt un ticalos, sau; sunt cinstit. Sunt idealist, sau: sunt materialist. Nu, de o suta de ori nu! Spune doar daca vreau carne de vita sau de porc. Dar pentru asta este suficient creierul unui simplu Azorel. Dar daca e vorba de om, de aproapele nostru? Ne invata el ceva?... Nu! In definitiv, ai vreo certitudine nu cu privire la mine, ci la persoanele pe care le cunosti de ani de zile?Daca doresti, maestro, sa afli cum arata cu adevarat o dama eleganta, poti s-o vezi in baie prin gaura cheii. Constati, sa zicem, daca are sanii uzati si coapsele subtiri. Afli ceva nou despre ea. Dar despre esenta ei tot nu stii nimic. Chiar si atunci cand e singura si isi scoate costumul pe care l-a imbracat totdeauna pentru tine, sub el mai are unul, pe care nu-l scoate niciodata, care ramane si pentru ea impenetrabil.Sigur ca da! Un om ca mine, care cauta linistea, nu poate sa scape de prostia omeneasca! Pentru ca la capatul fiecarei tragedii sta prostia!...

Nu la fel de palpitant si bine scris ca celelalte romane ale autorei, dar un prim pas necesar si importante inainte de a savura capodopere precum " Jane Eyre". Jane Austen a fost geniala!