Complet diferită de cum mă așteptam să fie această carte. Plictisitoare ar fi cuvântul cel mai cuprinzător.

O carte fascinanta a lui Romain Gary, singurul scriitor francez laureat de doua ori al premiului Goncourt.

recomand

"Pentru mine, lumea se ingustase la dimensiunile unei coli de hartie asupra careia ma napusteam cu tot lirismul disperat al tineretii. Totusi, in ciuda acestor naivitati, atunci am descoperit pe de-a-ntregul gravitatea mizei si natura ei profunda. M-a cuprins setea de dreptate pentru om, cu toate ale lui, oricare ar fi fost intruparile sale, detestabile sau criminale, si ea m-a impins in sfarsit, pentru prima oara, la poalele operei mele viitoare; chiar daca nazuinta isi afla radacinile dureroase in tandretea filiala, intreaga mea faptura a fost incolacita treptat de prelungirile lor pana cand creatia literara a devenit pentru mine ceea ce este dintotdeauna, in marile sale momente de adevar, adica o eschiva in incercarea de a scapa de ceea ce nu poate fi rabdat, un mod de a-ti da sufletul ca sa ramai in viata.""Atunci cand il vad pe Malraux, cel mai mare dintre noi toti, jongland cu mingile asa cum putini oameni au facut-o inainte de el, mi se strange inima in fata tragediei lui, cea pe care o poarta inscrisa pe chip, chiar si in timpul celor mai stralucite ispravi: ultima minge ii scapa si intreaga lui opera se tese din aceasta certitudine a nelinistii. [...]Adevarata tragedie a lui Faust nu e ca si-a vandut sufletul diavolului. Adevarata tragedie e ca nu exista un diavol care sa-ti cumpere sufletul. Nu gasesti client. Nimeni n-o sa vina sa te ajute sa inhati ultima minge, oricat ai oferi. [...] atunci cand te numesti Michelangelo, Goya, Mozart, Tolstoi, Dostoievski sau Malraux, te vezi sortit sa mori cu sentimentul ca te-ai straduit zadarnic."

Mi-e foarte greu sa asez intr-o rama formata din cuvinte aceasta carte pentru ca, fara discutie, Romain Gary gaseste intotdeauna varianta esquisit a exprimarii sentimentelor si, orice as scrie eu, e banal. Am sa spun totusi, ca umila cititoare, ca am fost pe parcursul cartii la fel de fascinanta ca in romanul "Ai toata viata inainte" de stilul in care acest scriitor imbina cuvintele si extrage din combinatia rezultata acel catalizator pe care, odata ce il pune in pagina, il traduce in emotie; ca am ras cu lacrimi si am inteles ca, folosindu-se de ironie si umor, R.G. a tesut o armura in jurul sufletului personajului sau. Care personaj este cumva el insusi, pentru ca "Promisiunea zorilor" e o carte de inspiratie autobiografica, cum a precizat autorul. Romain este copilul crescut de o mama singura, cea care s-a sacrificat intru totul pe altarul reusitei fiului sau, cea care i-a insuflat permanent, pana in ultima clipa a vietii ei, dorinta de a avea un viitor stralucit. Ii proiecteaza copilului o cariera fulminanta si nu rateaza nicio ocazie de a proclama in gura mare ca fiul ei va ajunge ambasador al Frantei, cavaler al Legiunii de Onoare, autor dramatic de renume.Cu mari sacrificii, cu o imbatabila vointa si cu un nesfarsit set de abilitati de a lua viata in piept, Mina Kacev il impinge pe Romain intr-un carusel de probe de talent. Ii asigura, pe rand, lectii de vioara, balet, canto, dar fiul nu se dovedeste a fi echipat cu asemenea calitati si se vede nevoit sa se intoarca la literatura, "ca atatia alti ratati ". Constient de eforturile continue ale mamei sale batrane si bolnave, fiul trece prin viata cu credinta ca o forta misterioasa dar dreapta ii va randui destinul in asa fel incat sa refaca echilibrul balantei unei vieti de sacrificiu si devotament. Se simte dator sa indeplineasca dorintele mamei si are convingerea ca, intr-o lume plina de greutati, el este victoria ei.Cartea este o tulburatoare fresca despre relatia mama-fiu, un elogiu adus unei mame de catre fiul ei printr-o evocare inegalabila -dupa mine-, plina de umor si care topeste, sub povestioare amuzante, tristetea unui copil ce a zavorat in sufletul lui singuratatea ce-i traia prin preajma.Ma intrebam, in timp ce citeam, cat o fi adevar si cata fantezie in paginile cartii. Si inclin sa cred ca cel ce statea in sala la decernarea premiului Goncourt in 1975 si se amuza pe seama criticilor in timp ce juriul ii acorda premiul lui Emile Ajar (tot un pseudonim al lui Romain), la aproape 20 de ani dupa ce ridicase premiul Goncourt sub numele de Romain Gary, pacalind astfel Academia Franceza, este acelasi cu Romain Kacew, caporalul ce si-a amagit mama ca nu a primit grad de ofiter pentru ca s-a incurcat cu nevasta comandantului scolii, iar sotul a cerut sa fie pedepsit. Si acelasi cu cel ce, povestind cum un colibri a intrat odata pe fereastra si a ramas blocat in interior, scrie despre pasare ca "plangea cu unul dintre cele mai triste glasuri pe care mi-a fost dat vreodata sa le aud, pentru ca niciodata nu-ti poti auzi propria voce". "Promisiunea zorilor" este o carte plina de reflectii despre viata, iubire, prietenie, e povestea scriitorului care conchide ca "adevarata tragedie a lui Faust nu e ca si-a vandut sufletul diavolului; adevarata tragedie e ca nu exista un diavol care sa-ti cumpere sufletul; nu gasesti client; nimeni n-o sa vina sa te ajute sa inhati ultima minge, oricat ai oferi."Romain Gary este dovada ca succesul nu garanteaza o fericire de durata pentru ca, citind despre el, am aflat ca s-a sinucis, in 1980, la Paris. Dar Mina Kacew poate sa-si doarma linistita somnul de veci, fiul ei a intrat in eternitate pe usa din fata. Cartea asta a fost o incantare!

Obositor sa fii unicul fiu al unei mame. Si sa citim atat de mult despre asta!