Probabil ca in istoria stiintei nu exista un alt concept a carui definire sa fi suscitat atatea dispute si controverse ca cel de psihic. Tocmai pe taramul lui s-a produs scindarea gandirii filosofice in materialista, care va subordona psihicul determinatiilor si insusirilor materiei, si idealista, care va lega psihicul de determinatifle pur spirituale, extramateriale, transcendentale.

Definirea psihicului se realizeaza printr-o serie de raportari corelate, si anume:

a) raportarea la lumea externa, din care rezulta natura sa existentiala de forma subiectiva, ideala de reflectare si de forma particulara de informatie la nivelul organismelor animale, bazata pe semnalizare-designare-reprezentare;
b) raportarea la sistemul nervos, la creier, din care rezulta statutul lui de functie specifica a creierului realizata in cadrul comunicarii informationale a individului cu lumea externa; 
c) raportarea la serviciile de adaptare si de reglare ale organismului animal, din care decurge statutul sau de forma specifica, calitativ superioara, a vietii de relatie, si rolul instrumental-reglator in desfasurarea comportamentului.