Cu toții avem oameni dragi cărora vrem să le păstrăm amintirea vie în mintea și în sufletele noastre cât mai mult. Cam așa e și cu această carte. Nouă povestiri în care autorul ni-l prezintă pe tatăl lui în diferite ipostaze ale vieții. Titlul, un oximoron/metaforă, nu are însemnătatea a ceea ce găsim în dicționar la cuvântul recviem. Cartea dorește a fi o reverență postumă în amintirea figurii paterne. În ea găsim episoade din viața în armată, despre ,,societatea educată”, despre cum face față în calitate de părinte când este chemat la școală pentru câte o năzbâtie a fiului, urmând ca să-l avem ca figură de ghid personal într-un oraș sufocat de denumiri din epoca comunistă. Cred că cea mai memorabilă parte a cărții e când își exprimă opiniile în legătură cu muzica pop-rock ascultată de către fiul lui, unde aproape toți cântăreții primesc câte o descriere : ,,-Ăsta care cântă. Zgârie cu vocea. E ca șmirghelul. / - ,,Ăsta” ăsta e Phil Collins.” sau când au discuții în contradictoriu la câte un campionat mondial. Deși își alintă fiul cu augmentativul ,,Răducane”, în cuvintele lui există întotdeauna iubire și apreciere paternă pentru el, chiar dacă uneori este pus în situații jenante. Aflăm despre el că ,,e repezit și agitat, dinamic și coleric, pasionat și pasional. Transpiră și dacă aude cuvântul ,,căldură” (aici îi semăn). Se aprinde din nimic, se consumă, se congestionează, se dezlănțuie.”. Iar dacă vreți să aflați ce este corocoțumbulus, vă invit să citiți cartea.