Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in Lume, doua situatii existentiale asumate de om de-a lungul istoriei sale. Ele nu prezinta interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor studii istorice, sociologice, etnologice. De fapt, cele doua moduri de a fi, sacrul si profanul, sunt determinate de diferitele pozitii pe care omul le-a cucerit in Cosmos si sunt importante atat pentru filozofi, cat si pentru orice cercetator care doreste sa cunoasca dimensiunile posibile ale existentei umane. - Mircea Eliade
Fragment din lucrare:

"TIMPUL SACRU SI MITURILE

Durata profana si Timpul sacru

Ca si spatiul, Timpul nu este nici omogen si nici continuu pentru omul religios. Exista intervale de Timp sacru, ca de pilda timpul sarbatorilor (in cea mai mare parte periodice) si, pe de alta parte, Timpul profan, durata temporala obisnuita, in care se inscriu actele lipsite de semnificatie religioasa. Intre aceste doua feluri de timp exista, bineinteles, o ruptura; dar, prin mijlocirea riturilor, omul religios poate „trece" cu usurinta de la durata temporala obisnuita la Timpul sacru.
Distingem inca de la inceput o deosebire esentiala intre aceste doua calitati ale timpului: prin natura sa, Timpul sacru este reversibil, in sensul ca este de fapt un Timp mitic primordial readus in prezent. Orice sarbatoare religioasa, orice Timp liturgic inseamna reactualizarea unui eveniment sacru care a avut loc intr-un trecut mitic, „la inceputul inceputurilor". Participarea religioasa la o sarbatoare implica iesirea din durata temporala „obisnuita" si reintegrarea in Timpul mitic actualizat de acea sarbatoare. Timpul sacru este deci mereu recuperabil si repetabil la nesfarsit. S-ar putea spune, dintr-un anumit punct de vedere, ca acest timp nu „curge", ca nu este o „durata" ireversibila. Este un Timp ontologic prin excelenta, „parmenidian": mereu egal cu el insusi, nu se schimba si nici nu se incheie. Fiecare sarbatoare periodica inseamna regasirea aceluiasi Timp sacru care s-a manifestat la sarbatoarea din anul precedent sau cu un secol in urma: este Timpul creat si sanctificat de zei, cu prilejul gestelor lor, care sunt reactualizate prin sarbatoare. Cu alte cuvinte, in sarbatoare se regaseste prima aparitie a Timpului sacru, asa cum s-a petrecut ea ab origine, in illo tempore. Pentru ca Timpul sacru in care se desfasoara sarbatoarea nu exista inainte de gestele divine comemorate de aceasta sarbatoare. Creand diferitele realitati care alcatuiesc in zilele noastre Lumea, zeii intemeiau totodata si Timpul sacru, pentru ca Timpul contemporan unei creatii era in mod necesar sanctificat prin prezenta si activitatea divina.
Omul religios traieste astfel in doua feluri de Timp, dintre care cel mai important, Timpul sacru, apare sub forma paradoxala a unui Timp circular, reversibil si recuperabil, un soi de prezent mitic regasit periodic cu ajutorul riturilor. Acest comportament fata de Timp deosebeste omul religios de cel nereligios: primul refuza sa traiasca doar in ceea ce se numeste, in termeni moderni, „prezentul istoric", straduindu-se sa ajunga la un Timp sacru care, in unele privinte, ar putea insemna „Vesnicia". "