Sapiens. Scurta istorie a omenirii
De (autor): Yuval Noah Harari
Publicata initial in Israel in 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller international, fiind tradusa in peste patruzeci de limbi.
Acum 100.000 de ani, pe pamint existau cel putin sase specii de oameni. Astazi exista una singura: noi, Homo sapiens. Ce s-a intimplat cu celelalte? Si cum am ajuns sa fim stapinii planetei? De la inceputurile speciei noastre si rolul pe care l-a jucat in ecosistemul global pina in modernitate, Sapiens imbina istoria si stiinta pentru a pune in discutie tot ce stim despre noi insine, ne arata cum ne-am unit ca sa construim orase, regate si imperii, cum am ajuns sa credem in zei, in legi si in carti, dar si cum am devenit sclavii birocratiei, ai consumerismului si ai cautarii fericirii. De asemenea, ne indeamna sa privim in viitor, caci de citeva decenii am inceput sa incalcam legile selectiei naturale care au guvernat viata in ultimii patru miliarde de ani. Dobindim capacitatea de a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci si pe noi insine. Incotro ne duce aceasta si ce vrem sa devenim?
Sapiens ii poarta pe cititori intr-un tur rapid al istoriei speciei noastre... o lectura importanta pentru un sapiens cu preocupari serioase, care reflecteaza asupra lui insusi. - The Washington Post
Carte recomandata de Tudor Chirila in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Fragment din volumul "Sapiens. Scurta istorie a omenirii" de Yuval Noah Harari :
"Nu exista dreptate in istorie
A intelege istoria umana in mileniile care au urmat Revolutiei Agricole se reduce in ultima instanta la o singura intrebare: cum s-au organizat oamenii in retele de cooperare in masa, cata vreme le lipseau instinctele biologice necesare pentru a sustine astfel de retele? Raspunsul scurt este ca oamenii au creat ordini imaginate si au nascocit sisteme de scriere. Aceste doua inventii au umplut lacunele lasate de mostenirea noastra biologica.

Interesanta si provocatoare... Ne ajuta sa intelegem de cit de putin timp sintem pe acest pamint, de cit de putin timp exista lucruri ca agricultura sau stiinta si de ce este bine sa nu le luam ca pe ceva de la sine inteles. - Barack Obama
Sapiens abordeaza cele mai mari probleme ale istoriei si ale lumii moderne, fiind scrisa intr-o limba plina de viata. - Jared Diamond
O istorie a civilizatiei captivanta, provocatoare... combinata cu o gindire nonconformista si fapte uimitoare. Aceasta carte fascinanta si distrugatoare de mituri nu poate fi rezumata... pur si simplu trebuie s-o citesti. - Financial Times
In aceasta analiza exhaustiva a istoriei oamenilor, Harari le ofera cititorilor ocazia sa reconsidere totul: de la supravietuirea lui Homo sapiens pina la fascinanta chestiune a modului in care societatea se organizeaza prin fictiuni. - Booklist

Totusi, aparitia acestor retele a fost pentru multi o binecuvantare dubioasa. Ordinile imaginate care sustineau aceste retele nu erau nici neutre, nici corecte. Ele ii imparteau pe oameni in grupuri imaginare, ordonate intr-o ierarhie. Nivelurile superioare se bucurau de privilegii si putere, in timp ce cele inferioare sufereau din cauza discriminarii si opresiunii. Codul lui Hammurabi, de exemplu, stabilea o ordine ierarhica cu oameni de rang superior, oameni de rand si sclavi. Cei de rang superior primeau toate lucrurile bune in viata. Oamenii de rand primeau ce ramanea. Sclavii primeau o bataie daca se plangeau.
In ciuda faptului ca proclama egalitatea tuturor oamenilor, ordinea imaginata instituita de americani in 1776 stabilea de asemenea o ierarhie. Ea crea o ierarhie intre barbati, care beneficiau de pe urma ei, si femei, pe care le lasa fara putere. Crea o ierarhie intre albi, care se bucurau de libertate, si negri si amerindieni, care erau considerati oameni de un tip inferior si care nu aveau deci parte de drepturile egale ale oamenilor. Multi dintre cei care au semnat Declaratia de Independenta erau proprietari de sclavi. Ei nu si-au eliberat sclavii dupa ce au semnat Declaratia si nici nu s-au considerat ipocriti din aceasta cauza. In opinia lor, drepturile omului aveau prea putin de-a face cu negrii.
Ordinea americana consacra de asemenea ierarhia dintre bogati si saraci. Majoritatii americanilor de atunci nu li se parea o problema inegalitatea cauzata de faptul ca parintii bogati isi transmiteau banii si afacerile copiilor lor. Dupa parerea lor, egalitatea insemna pur si simplu ca aceleasi legi li se aplicau deopotriva bogatilor si saracilor. Ea nu avea nimic de-a face cu ajutorul de somaj, educatia generalizata ori asigurarile de sanatate. Si libertatea avea conotatii foarte diferite de cele pe care le are astazi. In 1776, ea nu insemna ca cei lipsiti de putere (cu certitudine nu negrii sau indienii sau, Doamne fereste, femeile) puteau obtine si exercita puterea."
-5%
Sau 7120 de puncte

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului

Detaliile produsului
- Categoria: Istorie Universala
- Autor: Yuval Noah Harari
- Editura: POLIROM
- Nr. pagini: 384
- Format: 235 x 160 mm
- Traducator: Adrian Serban
- An aparitie: 2017
- Editie: Cartonata
- Titlu Original: Sapiens: A Brief History of Humankind
- Cod: POL978-973-46-4888-7
De acelasi autor
De pe acelasi raft
Rating general al produsului
5 stele
52
4 stele
9
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
Bristenna
28/07/2021 10:00
La inceput am fost putin derutata, primele pagini parca nu imi ofereau o imagine clara, eram tentata sa renunt sa o mai citesc. Continuand insa, am gasit o multine de informatii utile si, mai mult decat atat, cartea mi-a transmis treptat o stare de liniste, o perceptie mai senina si mai profunda asupra vietii de zi cu zi, bazata pe o alta abordare a tot ce traim de ani si credem ca intelegem. La final, am avut acel sentiment de regret ca s-a incheiat si de recunostinta pentru ce am primit. De altfel, am sa o recitesc pentru ca e genul de carte careia nu ii poti prinde toate intelesurile de la prima lectura. :)
Scripcariu Camelia
14/06/2021 16:00
Fiica mea, 12 ani, a citit toata seria si a fost super incanta. E un cadou perfect de Craciun. O recomand tuturor copiilor!
Cosmina46
12/05/2021 15:00
Am parcurs jumatate din aceasta carte si incarcatura emotionala ce ma incearca este atat de profunda incat nu stiu-coplesita fiind-daca voi fi in stare, psihic vorbind, sa o duc pana la capat. Exceptionala!
Silaghi Diana10
23/04/2021 12:00
Recomand cu mare drag tuturor parintilor de copii de clasa intai sa o cumpere,este foarte practica incepand de la recapitularea scrierii cifrelor ,vecinilor,descompunerea numerelor, adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 10 din clasa pregatitoare pana la exercitiile SI PROBLEME scrise treptat dupa modelul manualului: Numerele naturale de la 1 la 30:adunarea si scaderea lor cu si fara trecere peste ordin,apoi numerele naturale de la 0 la 100 Z+U,ZU+U,ZU-U,U+U,Z-Z,ZU-U,ZU-Z,ZU-ZU,zu+zu,Z,MASURAREA MARIMILOR,A LUNGIMII,CAPACITATII VASELOR,LITRUL,TIMPUL,MASURAREA VALORII,MONEDELE SI BACNOTELE,FIGURI SI CORPURI GEOMETRICE IAR LA FINAL MULTE PROBLEME SI EXERCITII RECAPITULATIVE ,problemele sunt bine proportionate si scrise incat elevul sa inteleaga si sa le efectueze in modul lui de lucru. MULTUMIM ADINA GRIGORE .DA RECOMAND ACEASTA CULEGERE !
SteffieA
05/04/2021 18:00
Am primit cartea Supraviețuirea unei civilizații. Cercul de foc frumos împachetată și cu niște detalii care m-au emoționat teribil de mult. Recunosc că am fost în egală măsură curioasă dar și circumspectă, gândindu-mă că la vârsta mea nu are cum să mă mai atragă basmele. Ei bine, v-o recomand cu căldură. Este genul de carte ușor de citit care odată începută nu poate fi lăsată din mână.
Ajungi ușor în ținuturile de basm, fiind călăuzit vizual de hărțile create fără cusur și unde forțele răului și ale binelui se întâlnesc asemeni vieții de zi cu zi, Mesajul este clar și educativ - Luptati cu încăpățânare, indiferent de obstacole și greutăți, pentru ideile care vă-mplinesc sufletește. Rezultatul va fi impresionant! Satisfactia? Infinita! Doar simplul fapt ca va vine sa strigati de fericire pentru reușita merită tot efortul depus, ca să citesc întocmai din autorul Liviu C. Tudose
Vă recomand această carte indiferent de vârsta pe care o aveți. Nu e niciodată nu este târziu să citim cărți care ne fac imaginația să zboare spre locuri imaginare minunate și să ne stârnească imaginația.
oltean larisa
03/03/2021 12:00
Magistrala scriitura, orice om ar trebui sa citeasca aceasta carte pentru suflet, pentru descoperirea sinelui in raport cu lumea exterioara. Yuval Noah Harari nu se dezminte nici de aceasta data si impresioneaza profund.
ionelaneacsu
31/01/2021 00:00
Omul bun lasă moştenirea sa nepoţilor săi, iar averea celui păcătos este sortită pentru cei drepţi. Solomon
Sunt un om bun deliciul canibalilor. Lucian Velea
Ce poate fi mai rău decât ca omul bun să fie la bunul plac al celui rău?! George Budoi
celiareci
31/01/2021 00:00
De omul bun şi de vreme bună nu te mai saturi. proverbe româneşti
Omul bun pune-l la inimă, pe cel rău nu-l primi nici în tindă. Nicolae Mareş
Oamenii buni nimeresc rău şi cei răi nimeresc bine pentru ca şi răul să descopere bunătatea. Ioan Hapca
dianaramnicelu
30/01/2021 23:50
Orice adevăr particular nu este decât un adevăr relativ şi nu se consolidează decât prin contrariul lui, care îi este complementar. Henri-Frederic Amiel
Când ai ieşit din pământ, nu trebuie să te întorci împotriva pământului. Camil Petrescu
eugeniaracliu
30/01/2021 23:50
Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare. Eugene Ionesco
Mărginit prin natura sa, infinit în dorinţe, Omul este un zeu căzut care-şi aminteşte de cer. Lamartine
doinadumitru
30/01/2021 23:35
Nu poţi să le trăieşti pe toate, şi atunci important este să trăieşti esenţialul, iar fiecare dintre noi are esenţialul său. Marc Levy
Arta modernă se deosebeşte de arta clasică prin critică. Octavio Paz
adelafilimon
30/01/2021 23:35
Mi-ai otrăvit sângele şi nu mai pot trăi fără otrava ta. Liviu Rebreanu
Dacă n-ar fi proştii, deştepţii ar muri de foame. Camil Petrescu
Minţile, ca şi trupurile, cad, deseori, într-o stare bolnăvicioasă, pur şi simplu din prea multă comoditate. Charles Dickens
cazimirpetrescu
30/01/2021 23:35
Frumosul este superior sublimului pentru că este permanent şi nu satură; în timp ce sublimul este relativ, trecător şi violent. Henri-Frederic Amiel
Un om cu adevărat împlinit este doar acela care a străbătut lumea călătorind şi care a îndrăznit să-şi schimbe neîncetat felul de a gândi şi de a trăi. Lamartine
martinellupescu
30/01/2021 23:20
Ceea ce este sublim într-o prietenie nu este atât a muri pentru prietenul tău într-o ocazie strălucită cât a te sacrifica pentru el zilnic şi cu discreţie. Stendhal
Dacă nu poţi să ajungi om de seamă, mergând de-a dreptul, n-ai să ajungi niciodată luând-o pe ocolite. Charles Dickens
relujale
30/01/2021 23:20
S-a îmbrăcat adecvat ispitei. Ramon Eder
Suntem nemuritori în fiecare zi din viaţă, cu o singură excepţie. Ramon Eder
A evita ridicolul însemna a refuza singura şansa de nemurire. Mircea Eliade
gabrielstiuca
30/01/2021 23:20
Simt o lume deasupra mea
Aş vrea să ajung odată atât de ferm şi inuman ca s-o pot prinde întreagă, magnifică şi eternă cum e
Mircea Eliade
Zadarnic vei vrea să-l înveţi pe cel ce nu e dornic să fie învăţat, dacă nu-l vei fi făcut mai întâi dornic de a învăţa. Comenius
Simona Tebean
19/01/2021 14:27
Pentru prima data dupa mult timp pot spune ca am citit o carte imediat dupa ce a ajuns la mine. In momentul in care am deschis coletul am inceput sa o citesc cu gandul ca citesc putin sa imi fac o idee, si am lasat cartea doar dupa ce am terminat-o.
Trebuie doar sa ai mintea deschisa si sa te lasi purtat de imaginatie...❤️❤️❤️
Creanga
16/01/2021 11:00
You may say I'm a dreamer, but I'm not the only one. I hope someday you'll join us. And the world will live as one.
― John Lennon
When we love, we always strive to become better than we are. When we strive to become better than we are, everything around us becomes better too.
― Paulo Coelho, The Alchemist
Radu_Andrei
14/01/2021 07:13

Lucruri destul de esentiale pentru oameni, scrisa intr-un stil dragut, cu umor ici pe colo, dar cateodata simt ca si cum Harari isi spune doar opinia proprie, nu dintr-un punct obiectiv. De asemenea, sunt curios ce are de spus despre viitor in cartea sa, Homo Deus.
nicolaeardelean
13/01/2021 20:27
Adesea, omul îşi este singur cel mai mare duşman. Cicero
Omul este un copil; darul său cel mai înalt este darul creșterii. Tagore
Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri. Petre Țuțea
gheorghesutu
12/01/2021 06:21
Este o diferență atât de mică între soți încât poți foarte bine să îl păstrezi pe cel dintâi. Adela Rogers St. Johns
Să fii implicat într-o căsnicie este precum acea ceașcă de cafea din fiecare dimineață: deși o servesc în fiecare zi, încă îmi place. Stephen Gaines
DORIAN C
10/01/2021 18:58
Acum 100.000 de ani, pe pamint existau cel putin sase specii de oameni. Astazi exista una singura: noi, Homo sapiens. Ce s-a intimplat cu celelalte? Si cum am ajuns sa fim stapinii planetei? De la inceputurile speciei noastre si rolul pe care l-a jucat in ecosistemul global pina in modernitate, Sapiens imbina istoria si stiinta pentru a pune in discutie tot ce stim despre noi insine, ne arata cum ne-am unit ca sa construim orase, regate si imperii, cum am ajuns sa credem in zei, in legi si in carti, dar si cum am devenit sclavii birocratiei, ai consumerismului si ai cautarii fericirii. De asemenea, ne indeamna sa privim in viitor, caci de citeva decenii am inceput sa incalcam legile selectiei naturale care au guvernat viata in ultimii patru miliarde de ani. Dobindim capacitatea de a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci si pe noi insine. Incotro ne duce aceasta si ce vrem sa devenim?
adaioana
29/12/2020 14:38
Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, de Yuval Noah Harari, este o carte foarte populară. A stârnit discuții încă de la apariția ei și continuă să facă acest lucru și astăzi. Cartea are ca și subiect central evoluția speciei umane, de la homo sapiens la omul de astăzi, și etapele prin care a trecut această evoluție. Este o lectură plăcută, diferită de binecunoscuta carte de istorie, care te pune pe gânduri prin ideile exprimate și te ajută să descoperi lucruri noi.
Toila Daniela Mihaela2
16/12/2020 10:11
In fiecare dintre noi exista un psihopat. Psihopatii rai sunt cei care au toate butoanele date la maxim (cruzime, sarm, concentrare, forta mentala, cutezanta, atentie si acțiune), dar cei care stiu sa mixeze butoanele sunt psihopatii de succes.
Psihopatii traiesc clipa, nu lasa emotiile sa-i stăpânească, deși simt la fel ca non-psihopatii.
Unul din psihopatii intervievați de K. Dutton spunea :"curajul este doparea sangelui cu emotie." Daca nu te gândești prea mult la ce va fi si trăiești momentul, nici nu ai nevoie de curaj.
Mi-a plăcut carte foarte mult,ii acord doar 4 steluțe pentru ca are multe greșeli de tipar.
dianaglm
06/12/2020 04:42
Un ghid atat complex, cat si scurtat al istoriei omenirii, de la stramosi, oamenii primitivi, pana in zilele noastre. Nu stiam ca au existat in vremurile cele mai vechi vreo sase tipuri de oameni
teonastase
19/11/2020 17:21
Cartea "Sapiens - Scurtă istorie a omenirii" este un must read pentru toți cei pasionați de istorie, tineri și vârstnici deopotrivă. Nu este o carte tipică de istorie, cu evenimente prezentate în ordine cronologică, ca în manuale, ci este o analiză a evenimentelor care l-au făcut pe om să devină cine este astăzi. Cu multe teorii și argumente care mai de care mai interesante.
Cum și de ce a apărut limbajul? Ce rol a jucat știința în sfârșitul lui Homo sapiens? Cum am ajuns să stăpânim lumea? Cum au ajuns să fie importante religiile? Cum au fost create sistemele economice? Pentru toate aceste întrebări și nu numai, Harari interpretează o mică, dar foarte importantă parte din istoria omenirii, prin numeroase exemple. Mi-a plăcut mult!
MarianaLupan2008
09/08/2020 09:39
Chiar mi-a plăcut aceasta carte. Pe lângă faptul ca este scrisa frumos și se citește ușor, te relaxează, conține și informații foarte interesante. Văzusem pe grupurile pasionaților de lectura, ca este o carte apreciata și au dreptate.
Alexandra Miron3
08/08/2020 13:24

Este o carte care descrie într-un limbaj pe înțelesul tuturor parcursul omului de la începutul evoluției până în prezent, punând accentul și pe evoluția cognitivă și tehnologică și modul în care se organizează oamenii în societate. Cartea cuprinde și aspecte religioase, descrie diferite religii și ideologii într-un mod obiectiv. Există și ilustrații care ajută la înțelegerea textului. Este o lectură relativ ușoară și consider că această carte merită citită, chiar dacă anumite idei pot fi inconfortabile pentru cei ce cred în "Creație" sau sunt adepții unei religii care nu acceptă teoria evoluționistă.
Rotaru Antonia-Cristina
05/08/2020 16:24
Un thriller care te lasa cu gura cascata. la inceput voiam sa las carte, dar am zis sa-i mai dau o sansa, si nu regret. personajele sunt foarte bine conturate si cu o poveste interesanta. finalul m-a lasat masca, nu ma asteptam deloc la el dar mi-a placut.
RALUCAM
14/07/2020 12:00
O carte uluitoare! M-a făcut să înţeleg mai bine istoria omenirii, să realizez conexiuni între cunoştinţele pe care le aveam şi să obţin o perspectivă unitară. Un tip deştept scriitorul!
Bora Diana2
03/07/2020 11:00

O carte foarte interesanta , isi merita toate laudele. Aduce in prim plan intreaga dezvoltare a noastra ca oameni , toate caracterele noastre capatate de-a lungul timpului. Se citeste usor desi are multe informatii , dar este pe intelesul tuturor :)
Bucur Alina Georgiana
29/05/2020 16:31
O carte de nota 10! Nu citesc prea des carti de genul acesta, dar Sapiens m-a lasat fara cuvinte. Pur si simplu superba! Fiecare om ar trebui sa o citeasca. O recomand cu drag!
Marie20
28/05/2020 19:31
O carte remarcabila, care nu plictiseste, care e scrisa pe intelesul tuturor, fara sa foloseasca termeni pomposi. O carte de istorie si de stiinta, despre fiecare dintre noi si despre noi ca umanitate.
ade12345
24/05/2020 22:46
Un autor exceptional!Mi-a placut cartea si mi-a lasat o altfel de viziune asupra istoriei si asupra tuturor lucrurilor legate de aparitia omului pe Terra! Merita citita de toti cai carora le place istoria!
_ania
24/05/2020 13:00
O carte care ar trebui citita de toata lumea. Iti raspunde la toate intrebarile care ti le pui despre lume, despre viata. Raspunsuri obiective, care nu mai lasa loc de contraziceri. In plus, a fost o lectura foaaarte interesanta pentru perioada pandemiei Coronavirus. :)
IVAN MAGDA
20/05/2020 12:41

Puține cărți m-au fascinat prin cantitatea de informație pe care mi-au livrat-o într-un mod atât de simplu și, în același timp, atât de cuprinzător. Cred că de la Dumitru Constantin Dulcan (Inteligența materiei) încoace, este prima carte cu o exprimare atât de clară pe latură științifică, încât nu prea contează ce vârstă și ce pregătire școlară ai ca s-o înțelegi. Perfect structurată ca timpi istorici, cartea te poartă prin istoria omului dinainte ca acesta să existe, prin vremuri în care NOI existam sub forma mai multor rase pe pământ, până în ziua de azi când suntem în fruntea lanțului trofic și cu o sete inconștientă de autodistrugere. Am cumpărat din Libris online tot ce am găsit avându-l ca autor pe Yuval Noah Harari, și sper ca autorul să ne bucure în continuare cu scrieri cel puțin la fel de valoroase.
Andra 1
19/05/2020 07:11
O carte care merita citita .Foarte utila pentru cei care vor sa cunoasca trecutul omenirii .O carte pe intelesul tuturor cu multe exemple din viata de zi cu zi,scrisa pe intelesul tuturor . Aceasta carte o recomand cu caldura .Oricine trebuie sa o aibe in biblioteca .
Oana10
14/05/2020 09:43
O carte interesanta si o prezentare accesibila tuturor. Un mod interesant de a vedea lucrurile. Iti schimba putin perceptia despre lume si te face sa-ti pui unele intrebari. Recomand.
andoneasa
03/04/2020 14:31
Superba! Intriganta, emotionanta, iti merge direct la suflet. O recomand, ca mai toate cartile autoarei.
Elizaciteste
24/03/2020 10:38
O carte pe măsura așteptărilor... finalul te face să stai și să analizezi tot ceea ce s-a întâmplat
Amaranthe
24/03/2020 09:23
O carte captivanta, prin care Harari reuseste sa atraga atentia asupra unor chestiuni care au fost dintotdeauna in fata insa carora, probabil, nu le-ai acordat niciodata prea multa atentie. Fie ca este vorba de probleme de ordin biologic, politic, socio-economic sau religios, autorul foloseste un limbaj usor accesibil. Singurul motiv pentru care am acordat doar 4 stele este acela ca, din pacate, pe alocuri am avut senzatia ca autorul incearca sa convinga cititorul de propriile sale convingeri fara a avea neaparat argumente cu care sa le si sustina.
IRINA
18/03/2020 11:38
O carte buna...dar nu pe gustul meu...merita citita pentru ca fiecare o poate interpreta in felul sau.
aazzola
17/03/2020 13:08

Sunt foarte incantata de faptul ca am achizitionat aceasta carte, mai ales ca a fost si la reducere,si va multumesc pe aceasta cale pentru oferta.Este o carte excelenta pe care o recomand din tot sufletul tuturor.Mai recomand "Scurta istorie a viitorului" scrisa de acelasi autor, mai ales in aceasta perioada tulbure a omenirii.Din cate am inteles, aceste doua carti fac parte dintr-o trilogie despre omenire.
ioan babonea
02/03/2020 17:06

O trecere în revistă, într-o formulare neconvenționala și incitantă, unele judecăți formulate putând fi citate și ca argumente în diferite situații. Își merită un loc de cinste în orișice bibliotecă.
Maria1212
02/03/2020 15:51
Această carte e un must-read pentru fiecare om, indiferent de vârstă. Este o enciclopedie scrisă intr-un limbaj ușor, plăcut, prezentand evolutia omului de la primul stadiu al său pana in prezent, cu informatii si exemple concrete. Aspectul cartii este foarte atragator, cartonat, iar inauntru sunt niste imagini foarte interesante. Cartea vorbeste despre evolutia omenirii din toate punctele de vedere (biologic, social, economic, religios), raspunzand la multe intrebari. Pentru mine a fost o lectura super, recomand cu caldura si voi comanda si celelalte 2 carti ale autorului, fiind continuarea acesteia. Yuval Noah Harari este, cu siguranta, unul dintre cei mai remarcabili oameni al acestui secol.
marisar
29/02/2020 16:36

O carte ce se citește dintr-o suflare. Poate că nu atinge profunzimile volumelor anterioare ale autoarei, dar dacă de la nivelul acesta emoționează pân la lacrimi, de ce să-i fie penalizate steluțele?! O scriitură simplă și intensă care se cere citită pân la capăt din prima.
Viorica Juncan
20/02/2020 09:06
O carte foarte interesantă pe care am citit-o cu plăcere.
O bună organizare şi sistematizare a unui bagaj imens de date.
De apreciat talentul şi expresivitatea autorului de a pune în imagini vii epopeea umană.
Doar că lipseşte ceva din acest "om sapiens", ceva specific uman: apariţia conştiinţei. Şi evoluţia ei.
Omul este o fiinţă de conştiinţă. Este calitativ altceva decât un animal evoluat.
Cu toate acestea, cartea merită citită fără nici o îndoială.
Sara Birtoiu
12/02/2020 08:35
In ciuda review.urilor negative eu una pot spune ca mi.a placut aceasta carte...este o carte usor de citita si foarte placuta. O povestire in care multe femei se pot regasi sau au avut/au prietene care trec prin experiențe asemănătoare!!!
Din partea mea 5 stele !!!
Muresan Lucia
18/11/2019 06:48
O carte care merita citita ! Felicitari autorului ! Mult succes in continuare !
Cumpanasu Loredana
04/07/2019 23:23
Cea mai buna carte pe care am citit-o vreodata. O recomand oricui vrea sa citeasca ceva care sa te tina cu sufletul la gura. Nu veti regreta :)
Alex G.
03/04/2019 11:17
O carte pe înțelesul tuturor, ușor de citit, ce prezintă o istorie a speciei umane cu argumente plauzibile și, cred eu, dintr-un punct de vedere destul de obiectiv.
fantasy nerd
20/03/2019 16:37
Are niste teorii foarte interesante. Este usor de citit si pe intelesul tututor