Publicat in 1937 sub titlul Sarpele, volumul lui Mircea Eliade marcheaza ruptura definitiva a autorului cu proza dedicata tribulatiilor politice ale framantatei sale generatii.


Incepand cu romanul si povestirile de aici, eroii sai isi pierd treptat aderenta la un cotidian resimtit cu tot mai mare acuitate drept neautentic. Existenta lor este dureros sfasiata intre doua realitati cu neputinta de impacat: banalitatea vietii zilnice si lumea tot mai greu accesibila a trairilor autentice. De aceea, desi cufundati in prezent, ei nazuiesc intens la izbavirea de zgura lui apasatoare.


Iar semnele mult doritei izbaviri se arata ca un mister de nepatruns, ce irupe in existenta lor fie sub chipul unui personaj, fie al unei adanci nevoi de aventura, fie al unei rascolitoare nostalgii dupa puritate.