Stiind ca Jasper cauta sa se insoare, Melisande Fleming isi ia soarta in maini si se ofera sa se marite cu el. Desi la inceput Jasper nu-si doreste decat sa aiba un mostenitor, el devine in curand fascinat de sotia lui — sobra si cuviincioasa ziua, desfranata noaptea — si jura sa-i afle secretele.

    Melisande este hotarata sa-si tina sotul la distanta. A mai iubit si a fost parasita, asa ca va face tot ce-i sta in putinta sa-l impiedice sa afle ceva despre slabiciunea ei teribila: este indragostita in taina de el de cativa ani. Dar este imposibil sa nu fie vrajita cu totul cand sotul o curteaza de parca ar fi o iubita, nu nevasta lui. Pe masura ce Melisande si Jasper se implica intr-un pasional joc de-a soarecele si pisica, secretele din trecut incep sa iasa la suprafata... amenintand sa-i desparta. 

 

    „Se pare ca se insurase cu o femeie usoara, reflecta Jasper a doua zi dimineata. O femeie usoara senzuala si indrazneata! Si nu-i venea sa creada ce noroc avusese! Cand se afla in sacristia bisericii, ascultand propunerea ei de casatorie, mahmur si cu capul zvacnindu-i de durere, nu se gandise nici macar o clipa ca ceea ce se va intampla in patul conjugal ar putea fi atat de incredibil de intens.

    Desigur, toata minunatia aceea nu prea explica de ce in dimineata aceea pleca de la conacul lui, dupa ce luase din nou micul dejun fara sotia sa. Asta se apropia periculos de mult de lasitate. Insa, desi era absolut incantat de senzualitatea ei, nu putea sa nu se intrebe de unde avea acele cunostinte. Trebuie sa fi avut cel putin un iubit - sau poate chiar mai multi -, dar nu era sigur daca voia sa se gandeasca mai mult la asta. Imaginea unui alt barbat invatand-o astfel de lucruri... [...]

    Marai. Un cosar care trecu pe langa el ii arunca o privire speriata si se indeparta in graba.

    Jasper inlatura din minte acel gand. Se zgribuli si-si ridica gulerul ca sa se apere de burnita rece. Vremea buna se sfarsise in cele din urma, iar acum Londra era cenusie si mohorata. Dar mintea ii zbura din nou la noaptea trecuta. Isi aminti de reflexia sotiei in geamul intunecat, dezgolindu-si trupul inalt si zvelt — palida si fantomatica, cu parul ei castaniu-deschis ondulandu-i-se in jurul soldurilor.

    Probabil il considera un las. Sau poate si mai rau — un imbecil. O parasise dupa ce facusera dragoste, fara ca macar sa-i spuna „noapte buna" si isi petrecuse noaptea pe patul sau de paie. Era un idiot. Dar ochii aceia..."