Serotonina poate fi citit ca un roman despre dezechilibrele pe care le produce o lume fara iubire, fara bunatate, fara solidaritate, cu transformari devenite incontrolabile, dar si ca un coplesitor roman al remuscarilor si al regretelor. Prin Serotonina Michel Houellebecq demonstreaza inca o data ca este cronicarul nemilos al declinului societatii occidentale din secolul XXI, un scriitor neimblanzit, dar romantic, incomod, dar indispensabil.

 

Protagonistul romanului Serotonina, Florent-Claude Labrouste, un barbat de 46 de ani, a ajuns intr-un punct critic al existentei personale. Se indoapa cu Captorix, un antidepresiv de ultima generatie, incercand o supravietuire decenta. Medicamentul creste nivelul de serotonina din organism dar are trei efecte secundare: greata, disparitia libidoului si impotenta. Florent-Claude alege de bunavoie sa renunte la profesie, la viata sociala, la cunostinte. Isi sterge urmele, se refugiaza in hoteluri – unde musai trebuie sa existe camere pentru fumatori –, straduindu-se sa opereze o regresie paliativa in trecutul personal. Naratiunea sa traverseaza o Franta care isi nesocoteste traditiile, isi trivializeaza orasele si isi distruge satele aflate in pragul revoltei. Dezradacinat si autodistructiv, eroul lui Houellebecq isi scruteaza propria viata si lumea din jurul lui cu un umor aspru si cu o virulenta sfasietoare.
 

Roman al unei rataciri fara speranta pe drumurile din nordul Frantei, al dezabuzarii si nostalgiei convulsive fata de niste iubiri ratate , dar si al privirii lucide si necrutatoare asupra lumii contemporane, cu razvratiti intratabili si „veste galbene“ sui generis, Serotonina este cu siguranta una dintre cele mai puternice, tandre si vitriolante carti scrise de Michel Houellebecq.

Intunecata si miraculoasa, comica si melancolica, Serotonina este fara indoiala cea mai frumoasa carte a lui Michel Houellebecq. Scris intr-un stil mai modern ca niciodata, suplu, precis si viu, acest roman nu-si va lasa nepasatori, nici acum, cititorii. Povestea iubirii imposibile dintre  Florent-Claude si Camille ofera unele dintre cele mai sfasietoare pasaje ale cartii. Si nu vom mai avea prea des ocazia sa citim un Michel Houellebecq atat de sentimental, de sincer, de lucid si de uman. – Vanity Fair

Fragment din cartea "Serotonina" de Michel Houellebecq:

"In mod curios, solutia mi s-a aratat cand ma uitam la Public Senat - un post TV de la care n-aveam mari asteptari, in orice caz nimic de felul asta. Documentarul, intitulat Disparuti de bunavoie, reconstituia traseul diferitelor persoane care, intr-o buna zi, intr-un mod cu totul neprevazut, se hotarasera sa-si reteze legaturile cu familia, cu prietenii, cu profesiunea: un tip care, intr-o luni dimineata, ducandu-se la serviciu, isi abandonase masina in parcarea unei gari si luase primul tren, la intamplare; altul care, plecand de la o petrecere, in loc sa se intoarca acasa, isi luase o camera la primul hotel care i-a iesit in cale, dupa care a ratacit luni de zile prin diverse hoteluri pariziene, schimbandu-si adresa in fiecare saptamana.
Cifrele erau impresionante: an de an, in Franta, mai bine de douasprezece mii de persoane alegeau sa dispara, sa-si paraseasca familia si sa-si refaca viata, uneori la celalalt capat al lumii, uneori fara sa schimbe orasul. Eram fascinat si mi-am petrecut restul noptii pe Internet ca sa aflu mai multe, din ce in ce mai convins ca imi nimerisem adevarata menire: aveam sa fiu si eu un disparut de buna navoie, iar cazul meu era deosebit de simplu, nu trebuia sa scap de nevasta, de familie, de vreun mediu social temeinic constituit, ci doar de o banala concubina cu cetatenie straina, care n-avea nici un drept sa ma urmareasca. Toate articolele de pe Internet insistau asupra unui aspect deja scos in evidenta in documentar: in Franta, orice persoana majora era libera "sa vina si sa plece", parasirea familiei nu constituia un delict. Aceasta propozitie ar fi trebuit gravata cu litere uriase, pe toate edificiile publice: in Franta, abandonarea familiei nu constituie un delict. Insistau mult asupra acestui amanunt si insirau dovezi impresionante: in situatia in care o persoana data disparuta se afla sub controlul politiei sau jandarmeriei, politia sau jandarmeria nu aveau dreptul sa comunice cuiva noua adresa, fara consimtamantul persoanei in cauza; iar in 2013 procedura de cautare in interesul familiei fusese suprimata. Era uluitor faptul ca intr-o tara in care, de la an la an, libertatile individuale aveau tendinta de a fi restranse, legislatia mentinuse pe aceasta: o libertate fundamentala, mai importanta in opinia mea, si mai tulburatoare din punct vedere filozofic, decat sinuciderea."