O fascinatie nelamurita, careia i s-ar putea spune si - invers - nelamurire fascinanta, caracterizeaza mai mereu receptarea pieselor lui Marin Sorescu din Setea muntelui de sare. In cazul pieselor soresciene, optimismul este mereu bine temperat. Iluminarile din finalul lor reabiliteaza umanitatea fireasca, reactiveaza speranta, insa nu garanteaza deloc infaptuirea unei lumi noi, desprinsa de constrangerile celei anterioare. Fondatorul unei formule dramatice absolut originale, Marin Sorescu poate fi considerat cel mai pregnant dramaturg roman postbelic. - Cosmin Borza