O scurta, dar frumoasa poveste moralizatoare despre dragoste frateasca si iertare, despre bunatate si remuscare; insotita de ilustratii color sugestive.
    Fragment din poveste:

   “O, Doamne!!! El era vinovat! El era vinovat de toate! De la inceputul inceputului, el era vinovat... ce mare lucru ca ii rupsese cartoanele cu fotbalisti? Erau numai niste cartoane! Cum de putuse sa dea in ea, sa o loveasca peste manute? Cu manutele acelea mici, ea ii facuse sandvis... o vazu, clar, dinaintea ochilor, cu sandvisul in maini, incercand sa treaca pragul si sa ajunga in camera lui: cu siguranta ca radea, si atunci. Diana radea tot timpul. Radea si facea gropite in obrajori si, uneori, isi lasa capul pe spate, de-atata ras, si atunci parul lung si plin de bucle ii ajungea pana la podea, asa era ea de mica si asa era parul ei de lung... surioara lui! Surioara lui, draga, draga! Cum de putuse sa-si doreasca macar o clipa sa fie, din nou, singur la parinti?! „Doamne, Tu stii ca n-am spus de-adevaratelea! Iarta-ma, iarta-ma si nu mi-o lua pe surioara mea! E cea mai mare minune din viata mea si o iubesc din tot sufletul!"”