Editura Corint Junior aduce in aceasta toamna un alt titlu de succes al scriitoarei Gwyneth Rees – Surori in luna de miere. Dusmanie la catarama. Prietenie la cutite, o fictiune pentru copii si adolescenti, peste 8 ani.

Din familia lui Poppy au facut parte intotdeauna si un fratior vitreg sau o surioara vitrega. Dar cand mama ei anunta ca un nou copil adoptat urma sa li se alature, Poppy nu se astepta sa fie chiar Sadie Show. Sadie e tare ca piatra, rece ca gheata, mai dura ca o tigroaica – si este fata nou venita in clasa lui Poppy.

Niciodata nu fusesera vazute impreuna in public. Acum trebuie sa imparta aceeasi baie.

Cum de mama se lasa pacalita de linguselile lui Sadie, cand Poppy stie prea bine cum este ea in realitate?

O carte care va tine cu sufletul la gura si in care aventurile celor doua surori iau tot felul de intorsaturi.
Fragment din roman:

"Parintii mei s-au despartit cand aveam sase ani, iar eu nu-mi pot aminti sa fi fost in aceeasi camera cu ei macar o data fara ca ei sa nu se fi certat. Inca imi amintesc starea tensionata in care intram daca ei incepeau sa se certe cat timp eram la masa si luam cina. Cateodata nu-mi puteam inghiti mancarea, mama incepea sa se agite din aceasta cauza, iar tata ii spunea sa se calmeze, apoi cearta lor devenea tot mai urata.
Dupa ce tata s-a mutat din casa, lucrurile s-au imbunatatit. Il vedeam, in continuare, in fiecare saptamana, desi la inceput, cativa ani, nu stateam noaptea la el. Intotdeauna am stiut ca ma iubeste, dar am avut intotdeauna si sentimentul ca mama ma iubeste mai mult. Insa, pe de alta parte, mama a fost intotdeauna, in mod deschis, mult mai afectuoasa decat tata.
Mama a inceput sa ia copii in plasament la doi ani dupa ce s-au despartit — se pare ca dupa ce eu am inceput sa spun ca vreau un fratior sau o surioara, desi nu-mi amintesc de asta. Mama spune ca, in mare parte, ceea ce facem noi este sa asiguram un fel de familie de antrenament pentru copiii care au fost luati in plasament — o sansa de a experimenta o viata „normala" si de a-si rezolva problemele de orice fel inainte de a merge in noile lor camine permanente. O adoptie este o a doua sansa de a avea o familie spune mama, iar aceasta este mult prea valoroasa pentru a o rata prin faptul ca nu esti pregatit pentru ea. Bineinteles ca, uneori, noi oferim doar un loc sigur in care sa traiasca un copil pana cand propria lui familie isi rezolva problemele, iar mama spune ca si aceasta este o indeletnicire foarte frumoasa.
Mama intotdeauna a luat in plasament prescolari de obicei fete. Majoritatea oamenilor cred ca mama se descurca grozav, dar e de la sine inteles ca tata e mai critic. spune ca se ingrijoreaza ca eu nu primesc suficienta atentie din partea mamei si m-a intrebat de cateva ori cum ma simt eu in legatura cu asta. Odata, cand eram intr-o dispozitie proasta din cauza unui lucru pe care il lacuse unul dintre copiii aflati la noi in plasament, m-am plans lui ca mama intotdeauna le lua apararea lor, nu mie. dar, curand, mi-am dorit sa nu fi facut asa ceva, pentru ca tata a facut un mare scandal si a acuzat-o pe mama ca pune rolul ei de mama adoptiva inaintea nevoilor propriei fiice. Dupa aceea am jurat ca nu ma voi mai plange niciodata tatalui meu despre mama."