Willie Sutton (1901–1980) a fost unul dintre cei mai mari spargatori de banci ai Americii.
Jefuia bancile inarmat cu un pistol sau cu o mitraliera Thomson, dar nu a tras niciodata vreun foc de arma.
Si-a atins apogeul in perioada Marii crize economice (1929–1933), cand a jefuit zeci de banci.
Americanii, saraciti de criza, l-au transformat in erou national: bancile ii jefuisera pe ei, Sutton jefuia bancile vinovate.
Basca incredibila performanta de a evada de trei ori din inchisori considerate de maxima siguranta. Mare cititor, cand a fost prins ultima data, in 1952, in camera lui s-au gasit bani, arme si opera lui Proust.
Ziarele au scris despre asta si toata lumea s-a repezit sa cumpere In cautarea timpului pierdut. Daca ar fi avut mai multi Suttoni, americanii ar fi devenit, fara discutie, niste oameni culti…
- Stefan Agopian

„Cine atinge cartile lui J.R. Moehringer trebuie ori sa poarte manusi, ca sa se protejeze, ori sa stie de la bun inceput ca ele sunt bantuite de un microb ciudat, care starneste in scurt timp, in doar cateva minute, boala grava a cititului. Si nu a oricarui fel de-a citi, ci a unuia arzator (ca febra), care nu te mai lasa nici sa mananci, nici sa bei apa, nici sa dormi. Rar am pomenit la un scriitor si la o scriitura o asemenea forta a seductiei si acapararii.“ - Filip Florian

„Tipul asta scrie despre istorie ca si cum ar fi fictiune, iar fictiunea o face sa para ca si cum s-ar fi intamplat in realitate. Cu lectiile despre parjolirea granitelor dintre genuri bine facute, cu profesori asumati de genul unui Norman Mailer, J.R. Moehringer si-a povestit in Dulcele bar viata ca un roman, aducand la suprafata, din mlastinile memoriei, ruinele templului unei generatii intregi.
Acum revine si construieste, din fum si imaginatie, viata unui Robin Hood modern, pe care nu ai cum sa nu-l indragesti. Sutton este cartea cea mai potrivita pe timp de criza, pentru ca se pliaza pe sentimentul care uneste cel mai trainic: ura. Iar cand ura e indreptata impotriva bancilor, sa te tii comuniune! O carte superba.“ - Bogdan-Alexandru Stanescu