Romanul lui Ma Jian, „Taitei chinezesti” (aparut in 1990 si tradus apoi in numeroase tari), descrie o lume bolnava, absurda, in care se nasc cele mai cinice povesti si meserii: donatorul profesionist de sange, scriitorul sarac care trebuie sa gaseasca un nou erou al revolutiei, asemeni lui Li Feng, si sa scrie despre el daca vrea sa intre in Marele dictionar de scriitori chinezi, femeia indragostita de un pictor, care se sinucide live, lasandu-se devorata de un tigru in vazul tuturor, proprietarul crematoriului, care alege cate o piesa muzicala in functie de meseria fiecarui decedat.

China comunista e o bucatarie in care se amesteca ingredientele unor istorii crude, anecdotice, suprarealiste. Lucrurile se precipita, destinele se decupeaza si prind apoi viata ca sa ne povesteasca despre o lume indepartata, monstruoasa, dar dureros de actuala si de empatica. In fiecare pagina a cartii cineva incearca disperat sa scape, sa fie liber sa iubeasca, sa aleaga.

Ma Jian, nascut la Quingdao, in 1953, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii chineze actuale. Mostenirea simbolica pe care i-o lasa bunicul lui, victima a Revolutiei Culturale, il face sa cunoasca direct „binecuvantarea“ regimului comunist. Diversele profesii pe care le practica, in special cele de fotograf si apoi foto-jurnalist, ii permit sa calatoreasca pe teritoriul Chinei, ulterior vizitand Tibetul intr-o incursiune personala de trei ani. Povestile pe care le culege, vizand aspecte cel putin insolite ale culturii tibetane aflate sub ocupatia chineza, se regasesc in primele doua volume, Red Dust — o carte de calatorii — si Scoate limba! (Curtea Veche Publishing, 2008). In 1987, Scoate limba! e interzisa de regimul comunist, iar Ma Jian se muta in Hong Kong. Dupa cativa ani se stabileste in Europa impreuna cu Flora Drew, cea care ii va deveni sotie si care ii va talmaci cartile in limba engleza. In prezent traieste la Londra. Ultimul sau roman, Beijing Coma (2008), ascunde sub povestea comei unuia dintre participantii la evenimentele din Piata Tiananmen, din 1989, metafora poporului chinez — isi poate aminti trecutul, dar e incapabil sa actioneze.