Această stare tensionată nu poate produce altceva decât multă durere care şi ea este resimţită diferit de cei doi membri ai cuplului/familiei în funcţie de multe coordonate interioare. “Am înţeles totul în noaptea aceasta, cât este de bine să te descotoroseşti de obositoarea luptă cu sine, am înţeles că el este pentru mine asemenea unui copil sau asemenea părinţilor, pe care nu îi poţi alege, de care nu poţi scăpa, asta este ceea ce ne leagă, asta ne face pe noi soţ şi soţie.” O legătura foarte firavă.

Shalev zugrăveşte foarte fidel fabuloasa putere destructivă a reproşului, o armă de distrugere în masă a cuplului, în general, tocmai pentru că aruncarea reproşului nu se opreşte cu uşurinţă, el cunoscând mai degrabă dinamica bulgărelui de zăpadă rostogolit, fiind în aceeaşi măsură o minge de tenis, aruncată de la un partener la altul, însa mingea este acel bulgăre de zăpadă mărit la infinit. Şi chiar dacă la un moment dat meciul reproşurilor se termină, un partener învinge dar victorie a la Pyrrus, şi altul este învins, până la urmă, au bout du compte, cea care pierde este însăşi ideea de cuplu/familie funcţională. Căci ace(a)sta este pus în mişcare de combustibilul numit dragoste, cu un întreg corolar: toleranţă, încredere, întrajutorare etc. Inevitabil, copilul este prins în acest complicat joc tensionat, fiindu-i logic afectată percepţia asupra întregii umanităţi care, pentru început, are doi stâlpi: soţul şi soţia, tatăl şi mama.

Tulburatoare ca de altfel toate cartile scrise de aceasta autoare!

Nota 10!Fara discutie!Superba!